|
|
 |
Imi place foarte mult sa citesc si cred ca este cel mai bun lucru pe care l-am luat de la mama. Dar, spre deosebire de ea, nu imi peterc ziua cu romane politiste sau de dragoste. Am invatat sa citesc dinainte de a merge la scoala si cheful de literatura grea mi-a venit repede.
Multi ar zice ca e bine, asa credeam si eu. Pana un pic mai tarziu cand mi-am dat seama ca “literatura grea” tinde sa ma afecteze. Nu degeaba zicea Eliade ca “toate dramele noastre izvorasc din anumite lucruri care se petrec inainte de vreme.” Si eu traiam o drama.
Datorita setei mele de cunoastere m-am lasat repede dusa de credinta oarba, iar “crede si nu cerceta” ma frustra de-a dreptul. Exclamam cu ardoare ca sunt atee, il citam pe Cioran cat e ziua de lunga si purtam tricouri negre.
Nu mai zic ca eram extraordinar de pesimista, sceptica si rationala pana la dezgust. In liceu aveam putini prieteni si ma bucuram cand ceilalti ma catalogau ca “ciudata si dificila”.
Imi era bine sa fiu diferita. Asa ma credeam, diferita, superioara. Dar si singura. Niciun baiat nu era suficient de bun, era cazul sa faca demonstratii de inteligenta si sa fi citit cel putin jumatate din cat am citit eu.
Si, desigur, sa fie un pozitivist convins, nici gand de Dumnezeu sau slujbe de duminica. Plus ca nici nu credeam in iubire… Ma mir si acum ca nu m-am luat in serios cand credeam ca doar sinuciderea e dovada suprema de libertate si ea atesta puterea de a alege. Sau ca nu am cancer la plamani, din cat fumam.
A trebuit sa implinesc 20 de ani ca sa ma lamuresc ca nu e asa fain sa fii diferita si sa traiesti cu frivolitate tot ce apare in viata ta. A trebuit sa il intalnesc pe el… Radu este acum sotul meu si are o parohie in Bucuresti.
Habar nu aveam ca este student la Teologie cand l-am intalnit, dar m-a facut praf in materie de literatura si am dezbatut o noapte intreaga despre Dostoievski si lumea romanelor lui. Nu m-a lasat pana ce nu mi-a strecurat in inima indoiala: indoiala ca totusi s-ar putea sa existe Dumnezeu!
Plus ca tot in inima a ajuns la inceput admiratia, apoi interesul si mai apoi dragostea pentru el. Nu se poate sa nu fie nimic daca un om ca el, atat de inteligent si de capabil sa inteleaga, crede!
Acum merg duminica la slujba si tin posturile. Vacantele ni le petrecem in strainatate si descopar in fiecare an ca randurile din carti povestesc o lume incomparabil mai frumoasa cand e vazuta pe viu.
Cu ajutorul lui Radu m-am regasit, m-am gasit pentru intaia oara. Iar copilul nostru este ultima dovada de care aveam nevoie ca sa pot spune cu mana pe inima ca “da, nu se poate sa nu existe”. Ma simt o femeie implinita si stiu ca cineva acolo sus ma iubeste. Exact asa cum merit si cum imi trebuie mie, cu suficient mister si suficient inteles.>
Cuvinte cheie:
regasire, iubire, confesiuni, spiritualitate, filozofie, cunoastere, indoiala, personalitate, sentimente, emotii, psihanaliza
|
