Am 21 de ani si pana la varsta asta pot spune ca cred ca am iubit o persoana cu adevarat , dar care bineinteles nu m-a apreciat. Am avut o relatie cu un baiat timp de 4 ani. Au fost 4 ani plini de iubire, de cuvinte frumoase si promisiuni dintre cele mai frumoase...
Toate astea pana in ultimul an de liceu cand totul a inceput sa nu mai fie ca inainte... Au inceput certuri si neincrederea parca era din ce in ce mai mare cu cat trecea mai mult timp si intr-o zi el a hotarat pentru amandoi ca e mai bine sa ne oprim si sa incheiem totul. La cateva saptamani am aflat ca el avea defapt pe altcineva si de aici a inceput sa fie f greu pt mine... Ma gandeam cum poate o persoana sa stea 4 ani cu cineva si apoi sa renunte asa repede si usor ca si cum ar fi vorba de 4 zile :(:( .
Au urmat mai apoi 2 ani de suferinte si de tot felul de sperante care mai de care... Tot speram ca el o sa se gandeasca mai bine si o sa se intoarca inapoi, dar pana acum nu s-a intamplat asta... Mi-am dat singura seama ca nu are rost sa mai stau sa mai astept sa se intample un miracol pentru ca o sa-mi pierd timpul degeaba asteptand.
In cele din urma am inceput sa accept tot mai mult aceasta idee si am cunoscut un alt baiat cu trasaturi asemanatoare ca ale celuilat si pot spune ca se pare ca tin la baiatul asta, dar pentru el relatia noastra nu e la fel de imoprtanta :(:(
Si ma intreb: Oare eu chiar nu merit putina iubire sau sa am pe cineva langa mine??????????
>
