Despartit de mama sa, puiul de maimuta se ghemui intr-un colt al custii. Parea ca-i implora pe cercetatorii care il observau si a caror inima se stransese in fata acestei imagini a tristetii. Ca si el, noi, mamiferele sociale, suntem extraordinar de sensibili cand e vorba de despartirea de cei dragi. Aceasta poate fi chiar mai greu de suportat decat durerea fizica.
Si totusi, despartirile sunt inevitabile. Atat cele majore, ca moartea sau divortul, cat si cele minore, ca parasirea unui loc de munca, a prietenilor, a copiilor in timpul vacantelor.
Din nefericire, nu prea am fost invatati sa ne luam la revedere. Confruntati cu stangacia naturala, unii se infasoara intr-o falsa pudoare: „Nu-mi place sa-mi iau la revedere si, deci, nu voi veni la gara".
Altii fac parada de o bruschete care se vrea bonoma: „Bun, acum n-o sa ne spunem dulcegarii. Atunci, hai, la revedere".
Mai sunt si altii – in fond, cei mai curajosi – care, nestiind prea bine ce sa faca, izbucnesc in lacrimi.
In Micul Print, vulpea gaseste un nou sens pentru culoare a lanurilor de grau atunci cand intelege ca seamana cu buclele blonde ale copilului devenit prietenul ei. Saint-Exupéry povesteste apoi despartirea lor:
„Astfel, Micul Print imblanzi vulpea. Si cand se apropie ora plecarii:
– Ah!, zise Vulpea... O sa plang.
– E vina ta, zise Micul Print, nu-ti voiam deloc raul, dar ai vrut sa te imblanzesc...
– Bineinteles, zise Vulpea.
– Dar o sa plangi!, zise Micul Print.
– Bineinteles, zise Vulpea.
– Atunci, n-ai castigat nimic!
– Ba am castigat, zise Vulpea, din cauza culorii graului".
De fapt, ceea ce ar fi cel mai trist in cazul parasirii unei persoane care ne este draga ar fi tocmai sa nu fim tristi! Asta ar insemna ca n-am trait nimic important impreuna. De aceea, asa cum ne arata si Vulpea, exista un mod extraordinar in care poti sa-ti iei la revedere. Este suficient sa vorbesti despre tristetea ta si despre ceea ce pastrezi de la cel care pleaca. Un mod simplu de a te asigura ca legatura este mai puternica decat spatiul si timpul.
Cand Tamara spune „la revedere“ baietelului ei, inainte de a i-l incredinta tatalui pentru o luna, ii aminteste ca iubirea lor va continua sa-i intareasca: „Stii, o sa fim putin tristi ca nu mai suntem impreuna. Atunci cand iti va fi dor de mine, n-ai altceva de facut decat sa te gandesti la ceea ce ti-as spune daca as fi langa tine.
– Mi-ai spune «te iubesc».
– Da! Vezi? Voi fi langa tine, voi fi mereu in mintea ta, iar tu – in a mea.”
In felul sau, Tamara a redescoperit o tehnica a lui Milton Erickson, inventatorul hipnozei moderne. Unui pacient un pic ingrijorat de ideea de a relua singur aventura vietii sale, Erickson ii spunea: „Amintiti-va, vocea mea va va insoti tot timpul..."
