Este adepta a thai-chi de 25 de ani. „Am inceput tarziu, pe la 40 de ani, si imi parea cam irationala toata povestea asta“, spune ea, ca pentru a se scuza. Observ cu admiratie eforturile sale lejere, supletea miscarilor. Ea emana ceva simplu si luminos, o frumusete care vine de dincolo de cei 60 de ani ai sai.

Isi intoarce partea de sus a corpului de la dreapta la stanga, manile ii sunt orizontale, se deplaseaza la inaltimea coapselor, ca si cum ar pluti prin apa. „Lasa-le sa alunece pe centura energiei Chi care te inconjoara. Nu face niciun efort,“ spune maestrul.

Il imit si eu cum pot, gesturile mele sunt stangace si incete. Poate ca eu pur si simplu nu simt aceasta centura de energie, Chi-ul. Observand-o pe acea femeie, ma intreb asupra sensului pe care il dam unor experiente si moduri de a fi. Daca acea extraordinara energie exista in fiecare din noi, de ce majoritatea oamenilor nici macar nu stie de ea?

In Asia, ideea de Chi face parte din viata cotidiana. In japoneza, „fii atent“ se spune „orienteaza Chi-ul catre exterior“. In China, in Taiwan si Hong Kong, mii de oameni ies in parcurile publice si fac aceste miscari lente si maiestuoase, isi conecteaza impreuna energia aceasta vitala. Iluzie de masa? Isterie colectiva si milenara? Care acum atinge mii de occidentali?

In Statele Unite si Australia, mai multe studii vin sa confirme beneficiile acestui tip de „sport“ asupra sanatatii. O ora de practica are un efect comparabil cu o ora de mars sustinut la tara. Doua sedinte pe saptamana timp de mai multe luni contribuie la durabilitatea acestui efect intre sedinte. Practicata lent si in aer liber, aceasta arta martiala poate avea efecte benefice, desigur.

Dar de ce sa ne gandim la Chi, acest concept parca scos din Razboiul Stelelor? De ce aceasta energie nedetectabila stiintific pe care doar creierul si mainile noastre o pot detecta cumva? O experienta miraculoasa a avut loc in Statele Unite.

Timp de trei luni, participantii au fost antrenati sa-si dezvolte imaginatia timp de 15 minute pe zi, cu ajutorul unui deget, numai cu gandul. Si-au imaginat ca aratatorul impinge lateral un obiect greu. La finalul experientei, forta obiectiva a degetului crescuse cu 35%!

Un efect psihic obtinut prin concentrare mintala! Acest exercitiu arata forta psihicului nostru. Japonezii, daca ne gandim la ei, trebuie sa aiba azi acces la aceasta forta mai mult ca oricand, pentru ca au nevoie sa infrunte efectele devastatoarelor maree din martie. Atunci, oare de ce noi nu am vrea sa deprindem forta acelui Chi?