Imediat, inima incepe sa-i bata repede, de parca ar fi fost expusa unui mare pericol. In timpul pauzei, ii privesc pe Cristophe si Caroline, care isi aprind tigarile. Pe pachet este scris: „Fumatul ucide“.

Ei cunosc pericolul tutunului, dar nu se tem nici macar o secunda. Ce se intampla cu creierul nostru, care ne pacaleste in legatura cu adevaratele riscuri la care suntem expusi?

Reflexele de teama au fost programate in urma a milioane de ani de evolutie a creierului nostru limbic. La unele pericole, el a invatat sa raspunda, dar la altele, nu.

Profesorul Paul Slovic, de la Universitatea din Oregon, Statele Unite, povesteste in cartea ce trateaza aceasta tema cum vestigiile creierului paleolitic continua sa ne ghideze si astazi intr-o lume totusi complet diferita.

In savana ancestrala, sa ai douazeci de perechi de ochi pironiti asupra ta in tacere era intotdeauna un semn de rau augur. Normal ca toate semnalele de alarma se aprind pentru Sophie in fata colegilor ei totusi binevoitori... Insa pericolele teoretice ale fumatului, ale carui consecinte nu se manifesta decat peste cativa ani, nu au putut niciodata sa se imprime in creierul limbic.

Psihologii au inventariat situatiile personale si intentionale care ne determina sa reactionam:

- suntem gata oricand sa vedem o amenintare in comportamentul unui individ, al unui animal sau al unei insecte care se apropie de noi;

- suntem sensibili la ceea ce contravine simtului nostru moral. Unii reactioneaza violent la orientarea homosexuala a altora, in timp ce raman imuni fata de dereglarea climatica, care va fi mult mai daunatoare in timp;

- reactionam mai degraba la pericolele iminente, decat la cele viitoare. Niciun adolescent n-ar accepta sa bea lapte alterat, insa este mult mai dificil sa-l convingi sa foloseasca un prezervativ pentru a se proteja de SIDA;

- reactionam mai degraba la schimbarile brutale – spre exemplu, furtuna de Craciun din 1999 – decat la transformarile progresive, cum ar fi topirea ghetarilor, care este, totusi, mult mai ingrijoratoare pentru viitor.

Cum sa inveti sa te eliberezi de temerile ancestrale devenite irationale si sa stapanesti riscurile pe termen lung pe care creierul nostru le vede mai putin clar?

In cartea sa asupra artei timpului, unchiul meu, Jean-Louis Sérvan-Schreiber, observa ca printre cei mai mari oameni de afaceri ai lumii, cei care au salariile cele mai mari sunt si cei care au o viziune pe termen lung asupra companiilor lor.

In viata cotidiana, asta presupune depunerea eforturilor necesare pentru a-ti educa, pentru a-ti creste cat mai bine copiii, pentru a atinge potentialul maxim al sanatatii tale...

Tocmai de aceasta capacitate de a gandi mai degraba pe termen lung, decat de a reactiona la necesitatile imediate dictate de creierul nostru ancestral, va depinde viitorul societatii umane.