Definitia melancoliei

Melancolia este zgomotul de fond al memoriei noastre. E melodia de baza care ne insoteste incursiunile in trecut. Periodic, orice om simte nevoia sa-si rascoleasca amintirile pentru afla cine este cu adevarat. Caci, intotdeauna cind incepem sa ne indoim de identitatea noastra, ne intoarcem in trecut ca sa vedem ce am fost odata si ce s-a ales intre timp din noi. Si nu exista intoarcere in trecut care sa nu fie insotita de un regret cu privire la intimplarile care s-au dus si nu se vor mai intoarce vreodata.

Si mai exista un alt gen de regret, mai subtil si mai rafinat: parerea de rau dupa lucrurile pe care ai fi vrut sa le faci si nu ai putut. Aceste doua tipuri de regrete umplu intimitatea unui om incarcindu-l cu o dureroasa nostalgie retrospectiva, intr-un cuvint cu melancolie. Chiar si persoanele cinice sau pragmatice au clipele lor de melancolie. Chiar daca mai rare si pasagere, totusi le au.

Cit despre naturile lirice sau introvertite, la ele melancolia face prapad. Dar e vorba de un prapad benefic, caci, asa cum spuneam la inceput, fara melancolie nu exista acea melodie interioara care da culoare vietii noastre launtrice. E o prejudeacata sa credem ca firile melancolice sunt pesimiste, dimpotriva. Intr-un singur caz, melancolia poate provoca depresie si deznadejde: la batrinete. In acest caz, singurul remediu este credinta. Tocmai de aceea, de la o anumita virsta, credinta devine o masura de precautie psihica.

Daca vrei sa sfirsesti frumos e recomandabil ca, peste zgomotul de fond al melancoliei, constiinta sa adauge acordurile largi ale credintei.

Definitia singuratatii

Singuratatea e singura stare care iti da putinta reimprospatarii periodice. E ca o baie de primenire la care recurgi din cind in cind, din nevoia de a te spala de semeni. Cine nu stie sa fie singur nu are viata interioara. Tonusul psihic al unui om depinde de cit de inclinat este sa-si petreaca singur cit mai mult timp.

E o drama sa nu ai posibilitatea de a te retrage din mijlocul semenilor pentru a ramine tu cu tine insuti. E o nenorocire tot atit de mare ca neputinta de a-ti alege anturajul, fiind silit sa stai linga cine se nimereste.

inguratatea e semn de aristocratie launtrica si de libertate spirituala. Cine nu are puterea singuratatii mai devreme sau mai tirziu se va depersonaliza. In orice om exista atita putere de regenerare interioara cita predispozitie spre singuratate are in el.

Definitia atractiei interpersonale

Atractia interpersonala e de doua feluri, in functie de virsta.

Mai intii e atractia obisnuita, aculturala si precumpanitor biologica, cind rolul principal e jucat de tonusul virstei si de ahtierea data de curiozitate. Apoi, cu virsta, va interveni cealalta atractie, cea care trece prin vamile intelectului.

Cu alte cuvinte, de la o numita virsta nu te mai preocupa gratia unui trup, ci timbrul spiritual care emana din el. Nu te mai preocupa siluetele care trec pe linga tine, ci tinutele umane care se impun. Nu mai vrei vigoare rudimentara, ci rafinament spiritual. Nu mai vrei conformatie, ci semnificatie. Abia acum incepi sa inveti ca farmecul unui om e dat de stofa lui launtrica si nu de carapacea pe care a avut norocul sau ghinionul s-o primeasca de la parinti.

Drama este ca nu poti capata un rafinament al spiritului decit pe fondul scaderiii a vitalitatii. E precum o clepsidra in care nisipul dintr-o incapere creste pe seama imputinarii celui din cealalta incinta. Asa si cu atractia. Scaderea vitalitatii duce la ascutirea compensatorie a criteriilor de selectie.

Definitia iubirii

Iubirea este o emotie belicoasa care deschide o perspectiva supraindividuala.

Cu alte cuvinte, ca doi oameni sa se iubeasca trebuie sa indeplineasca doua conditii: 1) sa fie legati printr-un simbol care ii depaseste – limba, tara, Dumnezeu, un ideal social; si 2) sa fie radical diferiti, si asta fiindca iubirea cere o tensiune care, in lipsa diferentei, s-ar stinge repede. Asa se justifica nevoia deosebirii dintre sexe. Iubirea cere doua naturi foarte diferite care sa fie unite de o instanta ce pluteste peste capul lor. Daca n-ar exista diferenta, cei doi s-ar plictisi repede, daca insa ar lipsi instanta suprapersonala, cei doi s-ar desparti foarte repede.

Iubirea adevarata are mereu o tenta de razboi psihologic, caci e vorba de o incordare ostila in lipsa careia cei doi ar muri de urit si satietate, numai ca razboiul acesta, ca sa dureze, trebuie sa primeasca o directie venita din afara lor, de la aceea stihie suprapersonala aflata dincolo de ei. Fara aceasta stihie, amorul decade in rut intimplator cu deznodamint previzibil.

Definitia paternitatii

Biologic vorbind, paternitatea este un instinct pe care barbatii de rasa alba l-au pierdut in cea mai mare parte. Lipsa aceaasta e compensata de aparitia unui alt fel de paternitate, cea culturala. Te simti mai implinit daca iti pui numele pe o creatie culturala decit pe actul de nastere al unui copil.

Cauza aceste substitutii tine de declinul general prin care trece psihologia colectiva a Europei. Asa se face ca pierderea nevoii de paternitate este simptomul prevestitor al extinctiei treptate a acestei rase.

Definitia nevoii de spiritual

Omul e o fiinta cu instinct ierarhic. Nazuieste sa urce cit mai sus pe scara sociala, innobilindu-se cit mai mult. In aceasta universala nazuinta ierahica, oamenii isi dau seama cu timpul ca nu se simt cu adevarat impliniti decit in masura in care victoriile lor sunt urmarea directa a chinului lor.

Cu alte cuvinte, ei stiu ca nu te poti implini decit prin izbinzile dobindite prin efort propriu, in vreme ce trimfurile facile, care iti cad din cer, te magulesc, te bucura, dar nu te implinesc. Ele iti pot hrani vanitatea, dar nu-ti dau gustul demnitatii ierahice.

Drama este ca, oricit ar urca pe scara ierarhica, un om nu-si este indeajuns siesi. Mereu va avea nevoie sa simta ecourile unei alte fiinte, fie sub forma prezentei fizice, fie sub forma reactiilor pe care le primeste de la departare. Constiinta aceasta duce mai devreme sau mai tirziu la nevoia elementului spiritual. Prin urmare, cind simtim ca nu suntem intregi si ca ne lipseste ceva, oricite triumfuri omenesti am avea pe scara sociala, atunci gindul ni se va indrepta catre instanta spirituala. Incepem sa avem nevoie de spiritual in momentul cind realizam cit de precara si incompleta ne e fiinta.

Spiritualul e ultima treapta la care ajunge un om in virtutea instinctului ierahic.

Definitia prieteniei

Prietenia este o intilnire fericita intre oameni a caror natura asemanatoare le asigura o afinitate psihica. Cine se aseamana se aduna, aceasta e legea prieteniei. In iubire e de-a-ndoaselea. Numai cei ce nu se aseamana se pot iubi cu adevarat.

Prietenia cere armonie cordiala, iubirea cere tensiune de tip beligerant. Cine vrea pace o gaseste in amicitii durabile, dar nu in iubiri. Dar si una si alta sunt supuse uzurii sufletesti, ceea ce nu insemna ca nu poti avea parte de prietenii viagere sau de iubiri durabile. Ca ele sa treaca proba timpului trebuie ca cei doi sa fie legati printr-o instanta simbolica ce ii depaseste.

Exact ca in cazul iubirii, prietenia adevarata cere un ideal sau o instanta suprapersonala: tara, Dumnezeu, limba materna. Atita doar ca temperamentul si sexul trebuie sa fie identice.