Ati observat ca plictiseala a devenit etalonul lumii in care traim? De pilda, ce poate fi mai descalificant pentru o carte decat sa spui despre ea ca e plicticoasa? La fel, cel mai trist lucru pe care o femeie il poate spune despre un barbat este ca o plictiseste.
Un film e prost daca, incarcat fiind de timpi morti, are o desfasurare prea inceata, ca sa nu plictiseasca spectatorii. Iar exemplele pot continua multa vreme. Plictiseala a devenit principala categorie estetica a modernitatii. Cu ea masuram frumusetea fiintelor care ne inconjoara, dar si serbezimea lor.
Farmecul unui om il judecam dupa usurinta cu care ne ajuta sa scapam de plictiseala, cum si valoarea unei piese de teatru o judecam dupa verva cu care actorii stiu sa ne tina treaza atentia. In caz contrar, senzatia de monotonie fada si previzibila ne da de inteles ca avem de-a face cu ceva cenusiu si desart. Intr-un fel, plictiseala a ajuns sa fie mai rea decat boala, decat necazurile sau decat corvezile inerente vietii acesteia. Ele, cel putin, te irita sau te enerveaza. Plictiseala, nici atat.
Si atunci nu poti sa nu te intrebi de ce se intampla asa? Raspunsul direct si sincer este:
fiindca suntem mediocri. Fiindca ni s-a urat cu binele, si asta deoarece binele e intotdeauna tern, previzibil si banal. De lucrul acesta iti dai seama facand o constatare simpla:
suferinzii si fanaticii nu se plictisesc niciodata. Primii, fiindca au o durere care le absoarbe atentia si le mobilizeaza energia; ceilalalti, fiindca au o cauza spre care isi atintesc mereu ochii.
In ambele cazuri, atentia le este vie, concentrata si apriga. Mereu sunt preocupati de ceva: unii de suferinta de care vor sa scape, altii de scopul pe care vor sa-l atinga. Concluzia? Plictiseala este consecinta unui deficit de atentie sau urmarea unei caderi sentimentale. Un om plictisit e apatic, blazat si distrat. Nu se poate concentra prea mult asupra nici unui lucru, deoarece nimic nu-i mai poate starni curiozitatea. A atins acel prag de tocire a sensibilitatii dincolo de care viata nu-i mai poate oferi surprize.
Sa fie acesta stadiul in care am ajuns cu totii?
Ne plictisim de moarte deoarece am epuizat mijloacele prin care puteam pana acum sa ne dobandim satisfactia. Suntem uzati si obositi in putinta de a ne mai simti atrasi de ceva. Pe scurt, suntem abrutizati printr-un exces de stimulare si tocmai de aceea ne plictisim.
Remediul? Trairea unei suferinte sau asumarea unui ideal.
de citit:
Despre ploaie
Martin Page
Editura Humanitas, Bucuresti, 2007
Un roman despre cea mai deprimanta manifestare meteo: ploaia.
