E o incantare sa vezi cum dictoane celebre sunt dezmintite de viata. E ca intr-un joc de pantomima, in care, in timp ce le sugeram altora, prin gesticulatie, o vorba de spirit, intuim in aceeasi clipa ca nici noi nu credem in ea. De pilda, „somnul ratiunii naste monstri“.
Laitmotivul acesta stupid din care au descins atatea maxime inspirate de „lumina“ ratiunii este una dintre marile vorbe nefericite ale omenirii. Gandul ei din subsidiar este de o noblete dezarmanta: numai o lume cladita pe ratiune poate fi respirabila si doar o viata calauzita de preceptele ratiunii poate fi demna. Intr-un cuvant, cine nu poate fi rational nu merita numele de om.
Potrivit acestei optici, relatia dintre ratiune si umanitate e direct proportionala: esti cu atat mai om cu cat ratiunea a reusit sa ocupe o parte mai mare din fiinta ta. La limita, esti om propriu-zis numai in masura in care esti rational din crestet pana-n talpi.
Ironia sortii face ca lucrurile sa stea altfel: cand incerci sa-ti rationalizezi viata – sentimentele, grijile si tranzitul intestinal –, sfarsesti prin a crea in jurul tau o etuva irespirabila. Cei mai fanatici oameni pe care i-am intalnit in viata nu pridideau sa rosteasca cuvantul „ratiune“. Era mobilul lor ultim si scuza lor suprema. Ratiunea care rationalizeaza instinctele si egalizeaza rangurile, ratiunea aceea care imparte bunastarea in numele echitatii morale si al idealului umanitar – ratiunea aceea e inceputul abrutizarii.
E un noroc divin ca ratiunea este o facultate intermitenta. Si e un mare privilegiu ca nu suntem rationali decat in unele momente, si nici atunci in totalitate. In schimb, a vrea sa fii tot timpul rational inseamna a tinde catre idealul deplorabil al pilotului automat.
Si inseamna sa cultivi iluzia ca omul este o masina pe care o poti controla inginereste, in aceeasi masura in care poti manui un cuptor cu microunde. In realitate, perspectiva aceasta e antiumana. Conform ei, am fi niste scheme cu un comportament previzibil, fiinte a caror biografie ar fi usor de anticipat pe baza unor asociatii logice. Numai ca un om a carui conduita poate fi prevazuta a incetat de mult sa mai fie un om liber, devenind o papusa manipulabila prin declansarea unor reflexe.
Si fiindca liber nu e decat omul imprevizibil, a carui natura intima e una eminamente irationala, tocmai de aceea trebuie sa fim fericiti ca in viata avem parte de somnul ratiunii. Uitati-va la copii: minunatia lor vine din faptul ca ratiunea nu prea are vreo putere asupra-le.
