Tulburare grava a vointei caracterizata prin pierderea capacitatii de a lua o hotarire si mai ales prin incapacitatea de a trece de la hotarire la realizare in vederea atingerii scopului propus.
Persoana afectata de abulie este inerta, lipsita de initiativa, oscileaza timp indelungat asupra motivelor si scopului, ca si asupra diferitelor mijloace de realizare a obiectului anume; trecerea la actiune e dificila, iar actiunea, cu greu declansata, este abandonata la intilnirea celor mai neinsemnate dificultati; si in absenta unor dificultati se produce reactia de abandon din cauza lipsei de energie voluntara.
Abulia face imposibila activitatea normala.