SKINNER, BURRHUS FREDERIC

Burrhus Frederic Skinner, (1904 – 1990), psiholog, scriitor, profesor si inventator american.

Inca din copilarie, Skinner a dovedit preocupare si inclinatie pentru a inventa si construi masinarii utile, cu sau fara succes. In mica afacere cu fructe de soc vandute din usa in usa, a creat un sistem de separare a boabelor coapte de cele crude, pe principiul plutirii. Pe cand lucra, in adolescenta, ca ajutor la un magazin de incaltaminte, a construit un sistem de imprastiere uniforma a unui prafului de curatat podele. A construit modele functionale de ambarcatiuni. A incercat, chiar, sa construiasca un perpetuum mobile.

Pe masura ce inainta in scoala, a descoperit magia cuvantului si a decis sa devina scriitor. Opera sa literara din aceasta perioada nu este vasta, rezumandu-se la circa o duzina de articole de presa. Citind lucrarile lui I. P. Pavlov si J. B. Watson, tanarul Skinner este fascinat de psihologie si behaviorism.

In 1924 este admis in Deaprtamentul de Psihologie al Universitatii din Harvard, unde isi incepe seria de expiremente care l-au facut celebru, pe baza dispozitivelor construite de el insusi. In cadrul acestor experimente, Skinner studiaza comportamentul soarecilor de laborator, pe baza conditionarii lui. Cel mai cunoscut dispozitiv este cunoscut sub numele cutia lui Skinner, desi probabil ca au existat multe modele care ar putea purta acelasi nume. Dispozitivele erau perfectionate si restructurate pe masura ce comportamentul soarecilor cerea o complexitate sporita a conditionarii.

In principiu, dispozitivul consta dintr-un spatiu inchis in care soarecele era captiv si un sistem mecanic prin care isi putea procura singur hrana, prin apasarea unei parghii. Totodata, sistemul inregistra rata de actiune a soarecelui. Facand un pas important dincolo de teoriile lui Pavlov si Watson, Skinner a pus in evidenta faptul ca actiunea soarecelui, decizia lui de a actiona parghia, nu era determinata de un stimul anterior ci de asteptarea animalului, de anticiparea rezultatului: obtinerea hranei.

Spre deosebire de comportamentul reflex descris de Pavlov, in care stimulul este cauza iar comportamentul este efectul, Skinner demonstreaza relatia de la rezultatul anticipat pentru un anumit comportament, avand rol de cauza, si comportamentul in sine care este efectul. (Animalul se asteapta sa primeasca hrana si de aceea apasa parghia.) Skinner numeste acest lucru comportament operant. Mecanismul de gandire si actiune il numeste conditionare operanta.

Gratie unei burse de studii, J. B. Skinner si-a petrecut cinci ani la Harvard studiind nu numai determinarea asupra comportamentului de catre efectul anticipat si a frecventei de raspuns, dar si toate variatiile comportamentale si felul in care acestea pot fi influentate. Aceste studii au fost valorificate in lucrarea sa, The Behavior of Organisms (1938).

Dupa o perioada petrecuta in tanara sa familie, inventand sisteme de sporire a sigurantei si confortului copiilor, Al Doilea Razboi Mondial ii ofera sansa de a-si pune geniul in slujba victoriei, prin proiectarea top secret a unui sistem de ghidare a bombelor cu ajutorul porumbeilor. Programul a fost denumit Proiectul Porumbelul si functiona prin plasarea de trei porumbei pe varful unei bombe prevazuta cu o lentila speciala care afisa imaginea tintei pe un ecran. Porumbeii au fost antrenati sa recunoasta tinta si sa loveasca cu ciocurile spre ea daca se deplasa din centrul lentilei. S-au folosit trei porumbei intrucat astfel s-ar fi sporit sansele de reusita a redirectionarii rachetei, insa Skinner a sustinut intotdeauna ca un singur porumbel ar fi avut o actiune mai concentrata si mai precisa. Dupa o serie de teste, US Army a anulat proiectul deoarece ideea a fost considerata lipsita de etica.

J. B. Skinner afirma ca din astfel de experimente se pot trage urmatoarele concluzii cu importante implicatii in programarea instruirii asistate de calculator:

• Trebuie navigat cu pasi marunti spre atingerea telului urmarit pentru a putea acorda ritmul de stimul cu modificarile modului de comportare a individului; daca se constata insusirea prea rapida cu restrictii rigide, se poate ajunge in situatia in care cel instruit sa nu mai faca fata acestora.

• Navigarea spre telul urmarit trebuie sa fie lenta, in sensul ca studentul trebuie sa fie testat cu probleme nu foarte grele deoarece, in fazele incipiente de instruire, posibilitatile cursantului sunt inca reduse, iar o navigare prea rapida spre tel face ca insusirea sa fie partiala, si nu se va asimila intregul volum de cunostinte necesar.

• Trebuie anticipate posibilele greutati care vor aparea pentru a modifica metoda de instruire in functie de comportamentul cursantului, pe parcursul navigarii spre tel.