Proces postulat de Freud pentru a desemna activitatile umane, care in mod aparent nu se afla in raport cu sexualitatea, dar care isi au de fapt resursele energetice in forta pulsiunilor sexuale. El a descris ca activitati principale de sublimare activitatea artistica si intelectuala.
O pulsiune este sublimare in masura in care este redirectionata catre un nou scop non-sexual si in care vizeaza obiecte valorizate social.
Inscriind-o intre strategiile defensive ale eului, psihanaliza afirma ca este vorba de un procedeu folosit de persoana pentru a deturna energia sexuala (si uneori agresiva) de la scopul sau primar si a o angaja intr-un nou sistem de investitie.
Dar fata de celelalte mecanisme defensive, sublimarea se diferentiaza prin faptul ca reuseste sa schimbe scopul si obiectele si ajunge la o veritabila descarcare a energiilor pulsionale. Sublimarea este deci o „refulare reusita" (Freud) permitind ajustarea sociala si dezvoltarea personalitatii.
