Sensibilitate, sentimentalism, erotism insuficient? Terapeutii si specialistii ne-au demonstrat ca tandretea, indispensabila legaturii sociale, constituie una dintre componentele cele mai puternice ale naturii umane.

Fara tandrete, copilul nu se poate dezvolta corect, adolescentul nu se poate emancipa, adultul nu poate forma un cuplu.
Fara tandrete, partenerii nu se iubesc cu adevarat, iar muribunzii lasa in urma lor regrete nespuse. Fara tandrete, nicio legatura sociala nu ar fi posibila, iar noi pur si simplu nu am exista.
Atentie, revolutia tandretei abia a inceput! Dar, de fapt, ce este tandretea?
Exista cuvinte care, rostite, redau o intreaga grila de concepte ce servesc la descifrarea unor idei si comportamente. Asa si cuvantul tandrete. Pana acum, tandretea era una dintre trasaturile interioare puternice – senzatii, emotii, sentimente – pe care iti era greu sa le exprimi, sa le explici sau sa le gasesti loc in viata ta. Se pune problema unei chestiuni erotice sau doar biologice ? Eticheta familiala, legatura intre parinti si copii?
Element de baza
Iata ca deja au trecut cateva decenii de cand savanti si medici, neonatologi sau psihoterapeuti admit importanta primordiala a tandretii in legatura dintre mama si nou-nascut.
Atasamentul micului mamifer – dimensiune vitala descoperita in anii ’30 de etologul Konard Lorenz – functioneaza si la oameni, dupa cum a demonstrat-o si Joseph Chilton-Perce.
Kinetoterapeuta Suzanne Robert-Ouvray, specializata in tonusul bebelusilor, explica cum, inca de la nastere, tandretea reprezinta un element de integrare in viata.
Mecanismul principal al acestei integrari ar fi alternanta dintre comportamentele dure si cele tandre, permitand copilului sa inteleaga faptul ca viata este si buna, si rea, ca mama, care uneori il lasa sa planga, este aceeasi persoana cu mama care il hraneste cu tandrete.
Intelegerea acestei ambivalente este o cheie esentiala a constitutiei psihice si afective. La cealalta extrema, se vorbeste din ce in ce mai mult despre importanta tandretei fata de persoanele care sunt la sfarsitul vietii si au nevoie de mai multa atentie.
Forta firului de iarba
Daca tandretea se dovedeste a fi foarte importanta atat la inceputul, cat si la sfarsitul vietii, de ce ar fi mai putin importanta pe parcursul acesteia? O retea de terapeuti si cercetatori a aratat una dintre cele mai puternice componente ale naturii umane.
Chiar si acelora care se indoiau de importanta notiunii de tandrete, luand-o drept sensibilitate, sentimentalism sau erotism nefinalizat.
„Forta firului de iarba“, spune Jacques Salomé, „capabil sa treaca printr-o dala de beton sau prin macadamul drumului.“ Intr-o conferinta intitulata „Causul palmei si dragostea in infrarosu“, psihiatrul Jean-Pierre Klein, propune o definitie by default – tandretea presupune doua subiecte prezente.
Nu este nici posesie, nici supunere, nici pasiune sau adictie. Dupa parerea lui, subtilitatea tandretei – exprimarea unei iubiri adevarate – tine de „distanta clara“, foarte mica, dar reala, care ii separa pe cei doi parteneri. Klein citeaza din filozofii Lévinas, Jankélévitch, Ricoeur.
Pentru el, e vorba de un amestec de intimitate si respect, de contur, de anticipare a prezentei celuilalt... „sau de amintirea sa din causul palmei“. Atatea aluzii la subtilitate, cateodata departe de subiectul in sine.
Vorbind despre propriul demers terapeutic, art-terapia, „de neimaginat fara tandrete“, Jean-Pierre Klein, precizeaza: „Claritatea nu este neaparat cel mai bun drum spre lumina. A pune etichete pentru a interpreta sau defini o persoana, opreste relatia.
Este vorba despre a nu ramane in obscuritate, dar nici in lumina orbitoare. Mai mult in penumbra.“ In acelasi mod, tandretea ar fi de inchipuit drept o lumina care se poate discerne...