Sa relativizam, sa dedramatizam, sa enuntam adevaruri de nespus si sa exprimam pulsiuni inacceptabile, dar si sa fim rezistenti in fata nedreptatii si sa ne extindem speranta de viata… Puterea terapeutica a glumelor si a altor cuvinte de spirit este de neinlocuit.
O gluma care face senzatie este o veritabila creatie. Mai e ceva: e un moment de glorie. Daca reusim sa facem pe cineva sa rada, ni se gonfleaza ego-ul mai ceva ca un cozonac!
Mai ales daca gluma trece de „cenzura“ si de logica. Acest sentiment este si mai intens cand reusim sa glumim pe seama unei situatii angoasante sau deprimante.
Nu doar un sentiment de bine ne invadeaza, dar ne simtim si mai inteligenti. Avantaj suplimentar: cel care stie sa amuze oamenii, are de partea sa tot grupul.
Nu degeaba liderii si presedintii Statelor Unite isi incep de obicei discursurile cu o gluma buna.
Umorul este antidepresiv
Toate catastrofele sau aproape toate antreneaza un val de povesti haioase. In vreme ce un nor de cenusa paraliza zborurile din Europa, glumele si jocurile de cuvinte mai mult sau mai putin fericite si-au facut imediat aparitia.
Acest fenomen foarte uman aminteste de rolul cathartic al umorului. Povestile cu evrei sunt un model de glume antideprimante care valorifica un subiect spinos.
Bazate pe autoderiziune, ele ne amintesc ca putem rade de noi insine si de cruzimea vietii, reluand toate acuzatiile aduse dusmanului.
Umorul exploreaza si exploateaza cliseele culturale. Unul dintre cele mai dragi romanilor este propria lor superioritate regionala in fata celor din alte zone ale tarii.
Lentoarea ardelenilor, caracterul zurliu al oltenilor si IQ-ul scazut al moldovenilor. De exemplu, Ion si Gheorghe se intorc acasa dupa calatoria la Bucuresti. Ajung la gara, se urca in trenul de Cluj, isi gasesc doua locuri. „Mai Ioane, cat face trenul pan’ la Cluj?“ „Mult, ma. Toata ziua.“ „Si ce facem noi atata timp?“ „Pai, ce sa facem, vorbim.“ „Si ce sa vorbim noi toata ziua, ma?“ „Stiu eu? Hai sa spunem ghicitori.“ Zis si facut. „Ia zi, Gheo, ce e mic, negru si sta la mine in curte?“ Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiesti. „Auzi, Ioane, da' are blana?“ „Are, ma.“ Pe la Brasov, Gheorghe intreaba din nou: „Ioane, are si patru picioare?“ „Are, ma.“ Spre Sighisoara, dialogul continua: „Si il tii in lant, ma?“ „Da, il tin in lant.“ La Blaj: „Nu-i asa ca e rau? Musca, nu?“. „Musca, ma, daca nu te stie.“ Ajunge trenul si la Teius. „Ma, Ioane, n'o fi cainele?“ „Ba cainele'i, ma. Da' tu mare prost esti. Ce ti-a trebuit atata timp ca sa ghicesti?“ In gara la Apahida raspunde si Gheorghe, suparat: „Auzi, ma? Prost esti tu. Eu stiam de la Bucuresti, da' daca spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atata drum?!“.
De la lacrimi la ras, nu este decat un pas. Alt exemplu, Elie se plange lui Shlomo: „Fiul meu s-a botezat catolic, o mare nenorocire“. „Al meu viseaza sa o faca, ce rusine!“, spune si Shlomo, lugubru. „Si al meu stiti ce a facut?“ spune si Dumnezeu, ascultand conversatia. Morala glumei: daca si Dumnezeu are probleme cu propriul copil, de al meu ce sa mai zic…
Umorul elibereaza pulsiunile
Conform teoriei dezvoltate de Freud in 1905, umorul, la fel ca si visele, elibereaza pulsiunile noastre cele mai de nemarturisit, fara ca supraeul, jandarmul nostru interior, sa se supere.
El permite exprimarea, fara murdarirea mainilor, a ceea ce este de nespus, ce e mai rau, cheful nostru de a ucide, fantasmele sadomasochiste, dispretul fata de sexul opus etc.
„Buna, fetelor!“, spune un orb care trece pe langa o pescarie. Morala? Femeile miros urat. Genul acesta de umor permite exprimarea unor pulsiuni-sexual agresive si misogine.
Dupa Freud, o gluma obscena spusa unei femei are semnificatia unei invitatii sexuale menite sa umileasca.
