Dizabilitatea: Traume si strategii personale de recuperare

Fiind eu insumi utilizator de scaun rulant, fac terapie cu multe persoane cu dizabilitati si incerc sa le sprijin sa depaseasca perioadele critice, pentru a-si putea recapata increderea.

In timp, am observat multe puncte comune intre psihoterapia facuta impreuna cu persoanele cu dizabilitati si psihoterapia oamenilor fara o dizabilitate fizica. In primul rand este vorba despre prezenta acelorasi forme de emotii negative: oameni cu sau fara dizabilitati, toti sunt vizitati de frica, furie, depresie, anxietate.

Un al doilea punct comun l-am regasit in prezenta la ambele categorii de persoane ale acelorasi tipuri de nevoi: atentie, afectiune, apreciere, aprobare, apartenenta la grup! O ultima similaritate despre care vreau sa vorbesc este influenta decisiva a parintilor asupra evolutiei ulterioare ale copiilor ajunsi tineri. Freud are dreptate pentru toti, cu sau fara dizabilitati, primii 3 ani sunt covarsitori, cu adaugirea ca, pentru tinerii cu dizabilitati dobandite in urma unui accident, uneori acesti 3 ani se reiau, parintii iarasi putand interveni si influentand uneori negativ reinsertia sociala si dezvoltarea potentialului existent in fiecare dintre noi.

Dar, vorbind despre cei care au o dizabilitate, voi intra in culisele psihoterapiei cu trei persoane cu dizabilitati, povestindu-va dificultatile, demersurile si reusitele celor trei, pastrand confidentialitatea si schimband numele si cate ceva din istoria personala. In toate cele trei cazuri am fost contactat intai de catre parinti, ulterior chiar cele trei persoane cu dizabilitati alegand sa lucram impreuna.

Elena
Mama ei m-a rugat sa le primesc la o sedinta. Pe usa a intrat o tanara atragatoare, bruneta. Aveam sa aflu ca este casatorita de mai multi ani, ca are un bichon alb si ca-i place sa picteze. Diagnosticul: hemiplegie in urma unui accident suferit in copilarie, cand a fost lovita la cap de un leagan in care se avanta spre ceruri. Joaca i-a fost curmata brusc si urmata de o coma profunda, operatii si suferinte intr-un spital mult timp. Principalul dusman: Frica. Frica de a nu face o criza a facut-o sa se izoleze si sa-si ignore nevoile si potentialul. Frica sa nu lesine o facea sa nu mai iasa din casa. Frica ca nu se va descurca o facea sa depinda de ceilalti excesiv. Iar ceilalti continuau sa o trateze ca pe o fetita, sotul, mama sau fratele. Ajunse-se sa nu mai aiba incredere in ea, sa se considere neputincioasa.

A avut totusi puterea si intelepciunea sa se reconstruiasca pe sine, capatand incet incet curaj si alegand sa se confrunte cu exteriorul, si singura. In munca noastra, a cantarit mult faptul ca si eu am o dizabilitate locomotorie, si terapeutic vorbind, admit ca am reprezentat pentru ea un model de reusita si integrare sociala.

Cugetari despre si pentru parinti: Cand familia poate uneori sa incurce desi intentiile sunt bune.

De-a lungul anilor, ca psiholog scolar si psihoterapeut, am observat cum unele atitudini si credinte, convingeri ale parintilor pot avea urmari negative asupra echilibrului emotional si comportamentelor copiilor, a modului in care acestia se raporteaza la greutatile vietii, daca vor fi niste Invinsi sau Invingatori.
Hiperprotectionismul ca atitudine parentala este unul din dusmanii dezvoltarii copilului sau tanarului cu dizabilitati. Frica este cea care-i impinge pe parinti sa devina excesivi de protectori, sa-si trateze copiii ca pe niste bibelouri de portelan. Dar mesajul din spatele unei asemenea atitudini este “Tu esti bolnav. Tu nu poti. Tu nu vei reusi.” In munca mea cu tinerii cu dizabilitati am de indepartat efectele acestor credinte de incapacitate, pastrand parintii alaturi, ca parghii ale schimbarii, recunoscand si valorizand eforturile pozitive ale acestora.

Antonio
Principalul inamic: Furia. Diagnosticul: din nastere se confrunta cu dificultati in ale mersului. Era elev in clasa a VIII-a cand mama lui m-a rugat sa-l cunosc. Mi-a spus franc de la inceput ca nu este dorinta lui de a vorbi cu un psiholog si am admirat asta. Era aproape de corigenta, etichetat drept “obraznic” de unii profesori, agresiv cu unii colegi.

Resurse: inteligenta si vointa de a schimba. In doua luni a reusit sa se mobilizeze si sa reuseasca la examenul de capacitate iar apoi sa intre la liceu. Probabil sunteti curiosi cum a aparut acea furie, ce nevoie ascundea in spate. Furia era adusa de neindeplinirea uneia dintre nevoile universale – nevoia de acceptare si integrare intr-un grup, in societate. A invatat ca nu toti oamenii il resping si ca furia nu este o strategie castigatoare si aducatoare de prieteni.

Alexandru
Alexandru avea 20 de ani cand tatal sau m-a sunat disperat sa-i primesc fiul in terapie, deoarece folosea substante halucinogene si cam mult alcool. La 10 ani copilul Alexandru a trebuit sa fie operat avand niste complicatii la inima. Inima continua sa bata si bate bine si acum dar, in timpul operatiei, bisturiul nefericit coordonat a atins si nervii maduvei spinarii astfel incat, de atunci, Alexandru foloseste pentru deplasare un scaun rulant.

Avea totusi destule calitati si resurse ce l-au ajutat sa depaseasca trauma si sa accepte uriasa eroare medicala. A terminat liceul si a luat BAC-ul, are carnet de condus si o masina ce-i confera mai multa independenta. Alegerea temporara a alcoolului si a substantelor halucinocene fuseserea un strigat de ajutor si o incercare de a lupta impotriva plictiselii si a granitelor rigide impuse de parinti. Incerca sa spuna; “Vreau sa ALEG eu pentru mine!”. Acum si-a gasit un serviciu si a inceput sa urmeze o facultate, ceea ce l-a ajutat sa se indeparteze strategiile autodistructive si aducatoare de conflicte.

Cum depasim traumele emotionale sau (foarte) mic ghid de strategii:

•  Sa dam timpului timp,
•  Sa admitem ca avem nevoie de ajutor si sa avem curajul sa-l cerem,
•  Sa cautam in noi resurse si sa invatam din trecutul nostru sau din exemplul altora,
•  Sa avem taria sa acceptam si sa mergem mai departe,
•  Sa ne dam voie sa invatam lucruri noi si sa incepem proiecte noi, sa descoperim sporturi sau domenii profesionale care ne atrag etc.

Pe acesti oameni cu care am lucrat, i-am ajutat sa identifice si sa foloseasca strategiile potrivite pentru a lupta imptriva unor emotii si comportamente distructive. Si au putut sa mearga mai departe.

de Lucian Negoita