Ghid de supravietuire la un job demotivant

In fiecare dimineata, trag de mine sa ma dau jos din pat, sa-mi fac cafeaua si sa ma pregatesc pentru munca. Nici nu incepe bine saptamana, ca ma apuc sa numar cate zile mai sunt pana in weekend. Imi amintesc ca acum doi-trei ani nu eram asa de sictirita“, se plange Florina.

Are 32 de ani si lucreaza de vreo 6 ani in domeniul bancar. Nu, nu face chestii plicticoase, cum e munca la ghiseu sau alergatul prin oras dupa noi clienti, precizeaza ea.

Lucreaza in departamentul de strategie si marketing al unei banci importante si simte ca a invatat multe. Si chiar a avut sansa sa aiba si de la cine fura meseria!

Si totusi, parca ceva nu mai merge in ultimul timp. Nu mai e atat de incantata de ce face, desi, poate ca alti colegi ar invidia-o.

Si parca nu asta voia de la viata: un program pana noaptea, cand se intoarce stoarsa, ca nu-i mai arde de nimic...

Pe cand „bubuia“ economia

Prietena cea mai buna i-a spus Florinei sa incerce altceva, mai pe gustul ei. Se gandea sa-si faca o firma de consiliere pe proiecte europene.

Stie destul de bine cum functioneaza mecanismele de finantare si i-ar placea sa mai umble prin lume.

Numai ca si ea, ca multi colegi, se cam teme de criza. Banii europeni nu se mai dau asa de usor, riscul e mare si pana la urma, daca nu reuseste, va mai gasi un job la fel de bun?

Da, cand „bubuia“ economia si consumul pe credit, si-ar fi gasit repede ceva de lucru in zona bancara. Acum, fiecare tine cu dintii de postul sau si parca nimanui nu-i mai arde sa-si lase jobul.

Si atunci cum poti, totusi, sa-ti regasesti cheful de munca intr-un loc care pare ca nu-ti mai ofera nicio provocare? Cum sa scapi de diminetile in care nu-ti mai vine sa te scoli din pat, pentru ca te-ai plictisit de aceleasi rapoarte anoste, de aceiasi colegi fara haz?

Invata Excelul

„Sunt putine joburile unde nu ajungi, la un moment dat, sa simti rutina si banalizarea activitatilor de zi cu zi. Odata intrat in campul muncii, acest risc trebuie asumat. E la fel ca in relatiile de cuplu, la fel ca in vizitele la parinti etc.“, observa Mihaela Costea, psiholog si specialist in resurse umane.

Partea buna, continua ea, e ca-ti poti reimprospata viata profesionala, implicandu-te in noi activitati. „De pilda, poti face practica intr-un alt departament care te intereseaza.

Poate esti la Financiar, dar te-ar interesa in viitor sa lucrezi la Resurse Umane. Poti aranja, de asemenea, lucrurile incat sa ti se permita sa mergi o ora pe zi sau doua in Departamentul de Recrutare, unde cu siguranta ti se poate da ceva de lucru“, exemplifica psihologul Mihaela Costea.

„Or“, continua ea, „poate ca esti un as in manipularea Excelului si vei putea organiza niste traininguri pentru colegii tai, care inca isi prind degetele printre enervantele casute, coloane si tabele.

Cu aceasta ocazie, iti faci intrarea in domeniul trainingului (cine stie cand te va ajuta lucrul asta?), esti de folos colegilor tai si companiei. Totodata, iti va creste stima de sine. Vei fi in rolul expertului.“

Prizonierii „target-urilor“ noastre

Cristina a fost numita de curand sefa de departament la o firma de leasing. „Am fost si la un curs de leadership. De acolo stiu ca trebuie sa-mi setez target-uri cat mai concrete si ca e important sa impart responsabilitatea cu toti membrii echipei“, isi incepe marturisirea intr-un limbaj usor pedant.

Dupa care, cu jumatate de gura, ea recunoaste ca lucrurile nu prea i-au iesit „ca la carte“. „Toata povestea asta cu satisfactia muncii in echipa e asa, mai mult in teorie.

Fiecare trage chiulul cum stie mai bine si, de multe ori, trebuie sa le fac eu treaba. Altfel cum sa mai obtin contracte noi pe vremurile astea?“, se plange Cristina, careia i s-a cam acrit de sefie.

Dar poate ca si colegii ei ar avea ceva de spus: unii poate ca se simt folositi si sunt suparati ca sefa lor nu vede decat cifre si rapoarte. Orbita doar de telul ei, Cristina a obtinut exact efectul opus – o viata amara la serviciu, cu o echipa nemotivata.

Psihologii numesc asta „intentie paradoxala“: „Intentia noastra buna devine pana la urma cauza esecului. Privind cu obstinatie doar catre rezultatul dorit, nu mai suntem atenti la sensul activitatii noastre, la sensul celorlalti, la sensul intregului proces“, observa consilierul si psihologul american Alex Pattakos, autorul cartii Prizonierii gandurilor noastre (Ed. Trei, 2009).