Iarta si... elibereaza-te

Violenta, umilinta, tradare, pierderea cuiva drag... Chiar daca ai suferit mult, e timpul sa ierti. Pentru tine. Pentru a te detasa de „datoria“ de a uri. Incearca drumul interior pe care ti-l propunem: un drum in sase etape.

O femeie se plange: „M-a parasit, m-a lasat fara bani, si-a gasit pe altcineva. N-am sa i-o iert niciodata“. Divortul a afectat-o atat de mult, incat acum nu mai vrea sa se casatoreasca. Poate ca ea ar putea totusi sa depaseasca starea de neputinta si durerea care n-o lasa sa priveasca inainte, la propriul ei viitor, daca ar aborda o alta atitudine. Insa ea refuza cu obstinatie sa ierte.

Iertarea insa este cea care te poate vindeca de suferinta, prin ea poti sa-ti recastigi linistea. Pastrand in suflet ura si teama, nu ai cum sa depasesti problemele. Doar sa le ascunzi undeva, in adanc.

Cum poti ierta?

A ierta nu inseamna si a uita. Din contra, adesea trebuie sa iti amin­testi ofensa primita pentru a reusi sa ierti. Dar, spre deosebire de razbunare, prin care refuzam sa uitam tocmai pentru a ne aminti ca avem obligatia de a uri pe cineva, iertarea ne scapa, ne elibereaza de un trecut pe care nu il putem lasa sa fie chiar asa „in trecut“. Iata de unde vine si utilitatea sa in viata, pentru oricare dintre noi.

Iertarea este interioara, cotidiana. Se poate, de altfel, sa lucrezi asupra si singur, cu tine insuti. Este un antibiotic care permite anularea efectului unei bacterii numita autocritica, judecata, ranchiuna, toate aceste senti­mente care ne otravesc viata. Este o stare interioara la care se ajunge du­pa o lupta uneori indelungata, ade­sea dificila, pentru ca ne obliga sa revenim la cauze, sa ne asumam par­tea noastra de responsabilitate si riscul de a ne simti rau amintin­du-ne sa ne acceptam limitele – pe ale noastre si pe ale altora.

Nu inseam­na sa pretinzi ca totul va fi bine si sa strangi din dinti. Nu este o favoare pe care ne-o acordam si nici o autorizatie pentru noi de a o lua de la capat. Cel mai important, aici, nu este sa stii daca ceea ce ai facut este bine sau rau, daca „vinovatul“ merita sau nu sa fie pedepsit. Ceea ce conteaza este sa ierti... pentru tine. Cu scopul ca tu insuti sa devii mai fericit.

PRIMA ETAPA
Sa devii constient de ceea ce a fost rau

„Mult timp, am avut impresia ca sunt bine“, marturiseste Cleopatra, o pic­torita in varsta de 33 de ani. „Nici nu stiam macar ca mi-as fi dorit ca tatal meu sa nu ne paraseasca, pe mine si pe mama, pe cand aveam doar sapte ani. Doar judecam: ma aparam, o invinuiam pe mama ca n-a stiut sa il retina. Intr-o zi, pe cand pictam o inima strapunsa de o sageata, din care curgea cel mai rosu sange cu putinta, am realizat brusc cat de tare ma durea.“

Intr-adevar, pentru a fi constient ca te doare, trebuie sa-ti aduci aminte ce anume te doare. Insa pentru a evita asta, obisnuim sa dezvoltam mii de stratageme: uitam, rationalizam.

„Nu-mi aduc aminte de nimic“, povesteste Ioana, studenta la Farmacie Veterinara. „Aveam 19 ani, faceam meditatii la fizica impreuna cu un prieten al parintilor mei. Intr-o seara, in absenta parintilor mei, am stat pana mai tarziu. Apoi l-am insotit la poarta. Acolo, a incercat sa ma imbratiseze. Dupa asta, nu-mi mai amintesc nimic. Cand parintii mei au intrat, m-au gasit intinsa pe jos, la intrare. Raportul politiei a confirmat ca fusesem violata.“

Uitarea este unul dintre sistemele de supravieturie cele mai eficace. Asa cum explica Alice Wheaton, in cartea Iertarea si compasiunea (editura Curtea Veche, 2006) „ceea ce ii face pe copii sa fie atat de buni la supravietuire este abilitatea de a-si spune ce sa simta. Isi creeaza mij­loace de aparare care le dau sentimentul de siguranta si de bine necesar pe moment, chiar daca totul este imaginar sau lipsit de ratiune. Se pacalesc pe ei insisi“.

Iti spui: „Ar fi putut sa fie si mai rau“, „Este o poveste veche“ sau „Acum sunt mai bine...“ Fraze pe care ti le tot repeti pentru a continua sa functionezi! Atata ca ignorarea seamana intr-un fel cu o anestezie generala: cand trimiti o emotie la culcare, risti sa adormi.

A DOUA ETAPA
Nu te mai condamna. Opreste-te

„Cand m-am despartit de sotul meu, a fost o rupere violenta“, povesteste Corina, 54 de ani. „M-a inselat, iar eu nu l-am mai suportat. M-am enervat si m-am dat batuta. Cu cele 98 de kilograme ale mele, nu atingeam greutatea ideala pentru el. Era greseala mea, n-aveam de ce sa ma supar. Peste toate, in ultimii ani nici nu imi mai placea sa fac dragoste cu el si intelegeam de ce se dusese sa caute dragoste fizica prin alte parti.“

De fapt, a te simti responsabil pentru ceea ce ti s-a intamplat este o buna metoda pentru a-ti da iluzia ca ai situatia sub control. Este esential sa iesi din aceasta faza, pentru ca ea hraneste compor­ta­men­te autodistructive. Cel care este convins ca, daca ar fi facut una sau ar fi zis alta, ar fi reusit sa indrepte ceva este prizonierul propriei judecati. Realitatea este ca, daca ar fi putut sau a fi stiut ce sa faca, ar fi facut.

„In cazul unei urgente, stewardul ne instruieste ca abia dupa ce ne-am pus noi masca de oxigen ii vom putea ajuta pe ceilalti cu mastile lor. In mod frecvent, acest procedeu este valabil si in cazul iertarii: trebuie sa ne iertam pe noi si abia apoi pe ceilalti“, confirma autoarea Alice Wheaton.