Cartea Rosie este marea lucrare jungiana, omagiata acum de toata suflarea psihanalizei europene. Tradusa exceptional si in limba romana, acest eveniment editorial ne-a prilejuit o discutie de explicare a operei lui Jung, alaturi de editorul si psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu.
„Anii in care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importanta a vietii mele, in decursul careia s-au decis toate lucrurile esentiale.
Atunci a inceput totul, iar amanuntele care au urmat sunt doar niste completari si lamuriri.
Intreaga mea activitate ulterioara a constat in a elabora ceea ce tasnise in acei ani din inconstient si mai intai ma inundase, ma coplesise.
A fost materia primordiala pentru opera unei vieti.“
Asa scria Jung despre opera sa de introspectie, de sondare a adancimilor proprii si de elaborare a fantasmelor inconstiente...
Rezultatul acestei munci cu Sinele este Cartea Rosie, un eveniment editorial de anvergura.
Este prima data cand aceasta opera vede lumina tiparului, desi se stia de 80 de ani de existenta ei.
Un facsimil al Cartii Rosii reveleaza nu doar o minte extraordinara in actiune, ci si mana unui artist si caligraf.
Presarate printre mai bine de doua sute de pagini ilustrate atragator, sunt picturi ale caror influente se intind din Europa, Orientul Mijlociu si Orientul Indepartat, pana la arta Lumii Noi.
Cartea Rosie este unica. Atat in privinta locului ei in opera lui Jung, cat si ca opera de arta.
Ce importanta are publicarea, dupa 80 de ani a Cartii Rosii, a lui Jung?
Vasile Dem. Zamfirescu: Ezitarea lui Jung de a publica, in timpul vietii, Cartea Rosie nu a fost intamplatoare. In masura in care a permis catorva apropiati sa parcurga notatiile sale, temerea sa principala pare sa fi fost ca un public mai larg, care sa includa o majoritate de persoane neinitiate in psihologia analitica, nu ar fi fost capabil sa inteleaga textul.
Mai mult, un astfel de public ar fi putut sa vada in notatiile din Cartea Rosie un indiciu inconfundabil al „nebuniei“ autorului.
Daca anul 1930 poate fi considerat ca limita a perioadei de notare si elaborare a viselor si viziunilor lui Jung, perioada care a durat 16 ani (din 1913), atunci, peste 31 de ani, la data decesului (6 iunie 1961), autorul tot nu se decisese daca, dupa moartea sa, Cartea Rosie poate fi publicata, de vreme ce nu a lasat in testament vreo precizare referitoare la acest aspect.
Nici copiii lui Jung nu au depasit ezitarea paterna, manuscrisul ramanand in continuare in casa din Küssnacht si apoi in seiful unei banci elvetiene.
Abia in 2003 mostenitorii lui Jung s-au lasat convinsi sa accepte publicarea. Presupun ca abia in acel moment apropiatii lui Jung, rude sau adepti, au considerat ca potentialii cititori sunt pregatiti sa inteleaga o asemenea incursiune in profunzimile sufletului uman.
Ideea de inconstient, in genere, precum si dimensiunile inconstientului colectiv descoperit de Jung devenisera un bun comun al mentalitatilor colective.
Jung desena foarte mult. Ne puteti explica semnificatia acestui tip de expresie artistica in revelarea Inconstientului?
V.D.Z.: Utilizarea frecventa a desenului de catre Jung se explica, pe de o parte, prin natura simbolurilor arhetipale, care sunt adesea nonverbale.
Acele desene circulare cu o structura uneori complicata, numite mandale si pe care Jung le practica masiv in Cartea Rosie, dar pe care le intalnim si in culturile asiatice, folosite ca suport pentru meditatie, reprezinta simboluri geometrice ale arhetipului sinelui — arhetipul totalitatii psihice integrate armonic.
Pe de alta parte, Jung avea ceea ce se numeste talent artistic si extragea, in mod evident, o mare placere din exercitarea sa.
Care sunt mijloacele de sondare a propriului Sine pe care Jung le foloseste in Liber Novus? Arunca aceasta carte o lumina noua asupra psihanalizei jungiene si a psihanalizei clasice in general? „Autoanaliza“ intreprinsa de Jung cu prilejul scrierii acestei carti este ea un model terapeutic? O posibilitate de explorare a inconstientului propriu pe care o poate face oricine? De ce?
V.D.Z.: La prima vedere, Jung, prin utilizarea masiva a analizei viselor, se situeaza in continuare in matca psihanalizei freudiene.
Insa visele care-l preocupa si, trebuie s-o spunem, il inspaimanta pe Jung, sunt vise care vin din inconstientul colectiv si pe care intemeietorul psihologiei analitice le numeste „vise mari“.
In mod evident, noua este analiza produselor spontane ale imaginatiei (viziuni), care va da continut medotei specific jungiene, numita „imaginatie activa“.
Dificultatea metodei consta in a controla rezistentele care se opun fluxului produselor imaginatiei alimentate de inconstient, ceea ce Jung reuseste din plin, nu fara dificultate si emotii negative.
Apelul la imaginatia activa a devenit o metoda curenta in psihanaliza jungiana.
