Congresul National de Psihotraumatologie reuneste specialisti romani si straini care se concentreaza asupra unui aspect social al psihicului nostru: trauma, rezilienta, terapia ranilor noastre psihice. Cateva detalii de la Diana Vasile, initiatoarea acestui congres. Diana Vasile este psiholog si psihoterapeut, lector universitar, membru fondator al Societatii de Psihoterapie Experientiala Romana, membru al Colegiului Consilierilor si Psihoterapeutilor din Romania.
Care este importanta Congresului National de Psihotraumatologie?
Diana Vasile: Consider ca cel mai important mesaj pe care il transmite congresul pe care il organizam este acela ca exista o arie interdisciplinara de studiu si practica, numita psihotraumatologie, care merita atentia specialistilor, dar si a publicului larg.
Aceasta arie se ocupa cu intelegerea si vindecarea traumelor psihice, adica a ranilor noastre interioare, vizibile mai degraba prin efectele lor in viata noastra decat direct.
Mai mult decat atat, congresul doreste sa atraga atentia ca aceste rani nu sunt doar surse de suferinta, de blocaj al energiei vitale, ci si oportunitati de invatare si de dezvoltare psihica.
Acum se vor reuni specialisti din tara si din strainatate, desi nu sunt foarte multi la numar, care vor prezenta modul lor de intelegere si de lucru cu traumele psihice si cu resursele noastre mentale, emotionale si de actiune.
Daca pana de curand preocuparea psihologilor, psihiatrilor si a altor specialisti din sanatatea mintala se centra pe intelegerea si vindecarea patologiei psihice nascute din traume, in ultimul timp acestia si-au indreptat eforturile si spre stimularea acelor arii psihologice care pot ameliora efectele perturbatoare ale traumelor si pot produce vindecarea din interiorul fiintei umane.
Cu alte cuvinte, ceea ce dorim sa surprindem prin dezbaterile din cadrul Congresului National de Psihotraumatologie este maniera in care putem imbina diverse informatii si mijloace de stimulare a capacitatilor naturale de vindecare si reechilibrare, in urma evenimentelor traumatizante prin care poate trece o persoana.
Care e starea psihotraumatologiei ca scoala in psihologie la noi, azi?
Diana Vasile: Starea este buna, dar este la inceput! As putea-o asemana cu situatia unui bebelus sanatos, cu multa vitalitate si potential, dar de care trebuie sa te ocupi responsabil si constant.
Avem cativa specialisti si o multime de tineri si specialisti incepatori, cu mult entuziasm si dedicare. Toti acestia au resimtit in propriile lor vieti si activitati ce inseamna sa iti asumi fiinta, cu toate potentialitatile si cu toate ranile ei.
Caci ranile psihice fac parte din natura noastra umana, ele sunt necesare pentru a ne forma unicitatea si pentru a ne permite sa evoluam. Asumarea intregii tale fiinte si canalizarea atentiei si a eforturilor catre progresul ei duc la niste rezultate remarcabile pe plan personal si relational.
Dar nu usor si nici peste noapte. Si asta, ca sa ma refer la activitatile de consiliere si psihoterapie. Dar psihotraumatologia la noi presupune si formarea specialistilor, si ma bucur ca au inceput de ceva vreme cursuri de formare continua pentru medici, psihologi, asistenti sociali in aria psihotraumatologiei, astfel ca numarul specialistilor este in continua crestere.
Cum poate fi privita trauma din perspectiva organizationala? Care sunt elementele acestui tip de „traumatizare“?
Diana Vasile: Acum chiar putem vorbi de traume din perspectiva organizationala, mai mult decat o puteam face cu 3 sau 5 ani in urma.
Azi, numeroase companii se desfiinteaza, falimenteaza, isi reduc dimensiunile sau activitatile, iar in unele situatii acestea lasa urme in personalitatea celor care sunt parte din aceste situatii.
Am putea spune ca sunt evenimente naturale, si asa este! Doar ca, atunci cand vorbim de o trauma psihica, ne referim la modul in care aceasta situatie – in cazul nostru, cea a companiilor – este resimtita de cei care traiesc in ea.
Dupa cum stim, o buna parte din identitatea noastra, din cine suntem noi, ca oameni, este reprezentata de identitatea profesionala.
Astfel ca orice pierdere suferita in raport cu activitatea noastra profesionala poate genera o rana psihica sau, in cele mai multe cazuri, activa o rana mai veche, produsa cu mult timp in urma.
Cand pierderea se refera la intreaga organizatie sau la persoanele cele mai importante din cadrul acesteia, atunci putem vorbi si de traumatizare la nivelul grupului de munca.
Cele mai intalnite si mai rapid instalate efecte sunt scaderea performantei profesionale, perturbarea relatiilor de munca, absenteism, imbolnaviri ale angajatilor, reducerea ritmului activitatilor, pierderea viziunii profesionale.
