Dupa un an, doi, zece ani de abstinenta, intoarcerea la sexualitate este un moment uneori dificil, adesea nelinistitor. Marturii si sfaturi pentru a trai din plin renasterea placerii.
S-a intamplat anul trecut, in februarie. Un weekend senzual, de neuitat, dupa doi ani de singuratate fizica si afectiva, timp in care m-am tot gandit la relatia anterioara“, povesteste I., 38 de ani. „A fost o sarbatoare, un soi de euforie, pe care am resimtit-o zile intregi. Nu-mi mai aminteam ca a face dragoste poate fi atat de bine si atat de energizant. L-am intalnit pe A. pe un chat. Si el iesise dintr-o relatie complicata si destul de destructiva. Ar fi putut sa fie o poveste trista, insa ne-am aruncat imediat unul asupra celuilalt si nu ne-am mai pus o mie de intrebari.“
Sa-ti pui intrebari in mod repetat, de la cele mai superficiale la cele existentiale, este totusi un exercitiu aproape obligatoriu in momentul in care renunti la abstinenta sexuala, oricare i-ar fi fost durata sau motivul. Intrucat, in timp ce dorinta renaste, odata cu ea revin si toate temerile noastre.
Uneori trecem prin perioade lungi de abstinenta, voita sau nu. Fie ca nu intalnim pe cineva atragator sexual sau am iesit dintr-un divort ori separare dureroasa si ne-a cam pierit cheful. Ne gandim ca libidoul ne-a scazut sub nivelul marii si ca este foarte posibil sa nu mai simtim dulceata inconfundabila a dorintei, fascinatia si caldura unui trup iubit.
LOGICA DE PERFORMANTA
„Inainte de a regasi dorinta, trebuie sa faci fata presiunii sociale, care vede in abstinenta o forma de esec personal, poate chiar o anormalitate“, explica sexologul Mireille Bonierbale. „Chiar exista o presiune in acest sens, iar cei care nu ii cedeaza sau raman prea mult imp pe tusa, sunt suspecti. Aceasta suspiciune are efecte toxice asupra individului: in timpul intalnirii, dorinta poate sa nu mai fie un motor, ci o frana.“ „Voi fi la inaltime?“
Aceasta intrebare rezuma starea de spirit a barbatilor si femeilor care decid sa restabileasca legatura cu sexualitatea. «Voi fi la inaltime?» inseamna inainte de toate: «Voi fi performant?»“, remarca sexologul si psihoterapeutul Brigitte Martel. „Aceasta angoasa a performantei, care altadata era legata de o cunoastere mai degraba masculina, in prezent este impartasita de cele doua sexe.
Azi, nu numai ca femeile se inscriu intr-o logica a performantei sexuale, ci, de asemenea, subscriu unui cult al corpului generator de neliniste. Este dificil sa te intalnesti cu celalalt, sa intri in intimitate, daca vei considera ca numai corpurile tinere, ferme si slabe sunt dorite.“
EXAMEN DE TRECERE
Daca a face din nou dragoste trezeste tot atata dorinta cata teama, asta se datoreaza de cele mai multe ori faptului ca intalnirea este traita ca o proba narcisista, un examen pe care trebuie sa-l treci in timpul cel mai scurt. Fragilitatea si fluiditatea legaturilor sociale si afective, teama de a-ti pierde timpul intr-o aventura care poate fi destinata esecului sunt evidente. „Amantii moderni au adesea un cronometru in cap“, constata psihanalistul Jean Michel Hirt.
In plus, „ca la un casting, trebuie sa stralucim foarte repede, trebuie sa dam ce-i mai bun din noi. Este foarte anxiogen, intrucat fiecare stie ca joaca un rol si devine dificil de stabilit o legatura intima care lasa loc increderii.“ „O noua relatie sexuala nu se scrie pe o pagina alba“, remarca sexologul Frédérique Hedon.
,
,Deasupra fiecarei noi aventuri planeaza umbra, fericita sau nefericita a relatiei precedente“, aminteste ea. A., 39 de ani, a trait 7 ani cu o femeie exigenta si cerebrala. „Dupa despartirea noastra, am intalnit exact opusul ei. Cand am facut dragoste, eram obsedat de erectia mea. «N-are nevoie sa fie supravegheat, se descurca foarte bine!» Asta m-a eliberat de constrangerea in care ma simtisem inchis pana atunci.“
TERITORIU NECUNOSCUT
La teama de a nu face un pas gresit, se adauga uneori cea de a nu suferi. „Sa faci dragoste inseamna sa te oferi din nou cu riscul de a retrai o deceptie sau o suferinta“, subliniaza Jean-Marc Hirt. „Exista fantome ce apar la usa unei noi relatii intime.“ Sa-ti ingadui sa actualizezi parti din tine uitate in umbra este ceea ce permite o noua intalnire sexuala.
„Un nou partener, dupa ce ai fost abstinent, inseamna sa-ti oferi posibilitatea de a pleca in descoperirea unor noi geografii senzoriale, reinnoirea dorintei si a placerii“, observa Mireille Bonierbale. „Totusi, cu o conditie: sa te lasi surprins. Mult prea des, reproducem, de la partener la partener aceeasi partitura erotica, pentru a ramane pe un teritoriu cunoscut, pentru a avea impresia ca detinem controlul asupra lucrurilor.“
C., 41 de ani, a reinnoit legatura cu placerea fizica, desi isi jurase sa astepte. „S-a intamplat acum sase luni, cu un coleg care nu-mi placea deosebit de mult, dar, intr-o seara mi-a propus sa ma insoteasca pana acasa si... s-a intamplat! O explozie! Nu gasesc alt cuvant! Nu stiu daca era frustrare, furie, dorinta de a incerca lucruri noi, dar nu ma mai recunosteam.
Eu, care sunt putin pasiva, foarte feminina, eram la comanda, putin dominatoare, si nu m-am mai simtit niciodata atat de bine. Atat in ceea ce priveste cantitatea, cat si calitatea. Cred ca totul a fost atat de intens pentru ca nu era nicio implicare afectiva din partea mea cu acest barbat. Era pentru amandoi 100% sex si asta mi-a permis sa ajung pe culmi pe care nu mi-am permis niciodata sa le ating.“