Daca de-a lungul vietii avem o singura „jumatate“ sau mai multe, asta ramane de vazut, insa majoritatea oamenilor este de acord intr-o singura privinta: dupa ce ai gasit-o, e destul de greu de pastrat. Psihoterapeutul Cristina Dinu ne vorbeste despre iubire, relatii si ni-l arata pe „asa nu“.
Frederic Beigbeder spunea ca „dragostea dureaza trei ani“. Are iubirea un termen de expirare?
Cristina Dinu: Daca plecam de la ipoteza ca dragostea dureaza un numar limitat de ani, deductia logica ar fi ca exista un proces de finalizare, de „expirare“ a acesteia.
Cu alte cuvinte, percepem indragostirea doar ca pe o stare care ne domina sau/si ca pe o actiune asupra careia avem un oarecare control?
Desi dragostea, indragostirea ca proces si intensitate, „agita“ mintea si sufletul, in special in fazele de in-ceput si final, in mod paradoxal, ea nu apare ca prioritate – preocupare a cuplului (a partenerilor), asa cum se intampla, de exemplu, cu alte aspecte ale vietii precum solicitarea profesionala, problemele financiare, educatia copiilor, stabilirea vacantei etc.; ca si cum cresterea si supravietuirea ei ar depinde exclusiv de forta dragostei in sine sau ca si cum rolul partenerilor este sa se indragosteasca, iar cel al dragostei sa infloreasca.
Atunci cand afectiunea da semne ca se blocheaza sau incepe sa se stinga, partenerii se mira, ca si cum nu ei ar fi fost protagonistii propriei povesti sau nu ar fi avut niciun fel de control asupra acestui montaj.
„Dragostea“ este perceputa adesea drept o stare afectiva, insa ea implica mai mult decat o fluctuatie de sentimente care apar si dispar; necesita actiune si, ca orice actiune, putem avea asupra ei un control mai mic sau mai mare.
Privind situatia din acest unghi, partenerii dintr-un cuplu pot intreprinde ceva pentru mentinerea afectiunii dintre ei.
Actul/procesul de indragostire implica alegerea unei atitudini de apreciere a partenerului, in ciuda diferentelor existente intre cei doi.
Ne indragostim si traim un sentiment de implinire cand partenerul/a este inzestrat/a cu acele caracteristici pe care le apreciem, insa noua ne lipsesc (cel putin asa credem).
Aceasta stare de coplesire, mirare fata de felul de a fi al celuilalt, ii determina pe parteneri sa fie deschisi si increzatori in relatie.
Pe masura ce trece vremea, aceleasi calitati ale partenerului care la inceput ne-au atras, incep sa ne deranjeze. Ironia este aceea ca, cu cat il criticam mai mult pe partener si incercam sa-l schimbam, cu atat acele caracteristici ne vor deranja mai mult (faza dez-indragostirii).
Un alt motiv pentru care apare dez-indragostirea este acela ca, pe masura ce relatia se deruleaza, partenerii nu mai aduc parti noi din ei insisi, nu mai imbogatesc/investesc si recreeaza relatia, un motiv fiind ca cei doi au ajuns in faza de stopare a cresterii lor personale, nu mai sunt interesati sau preocupati de aspecte noi ale vietii lor.
Lipsa de pasiune, interes, preocupari fata de viata si fata de propria dezvoltare interioara afecteaza inevitabil relatiile cu cei din jur.
Cu cat ne apreciem partenerul mai mult, cu atat tot ce vine dinspre el/ea ne atrage mai mult – astfel, ne crestem sansele sa ramanem tot mai mult indragostiti. De fapt, totul porneste de la alegerea constienta de a aprecia diferentele, fara a-l denigra pe partener.
Cum se modifica relatiile de-a lungul timpului?
C.D.: „Viata“ unei relatii cunoaste mai multe stadii, fiecare fiind caracterizat de un anumit gen de sentimente, provocari si oportunitati de crestere.
Este dificil sa se ajunga la un nivel de respect reciproc, dragoste si intimitate daca nu s-a trecut prin faza de apropiere, cunoastere si acomodare si nu s-au depasit provocarile fiecarei etape, care asigura trecerea la un alt stadiu.
Fiecare cuplu are ritmul sau de a parcurge toate aceste faze, si majoritatea oamenilor va experimenta fiecare stadiu mai mult de o singura data, fluctuatia de la un nivel la altul fiind fireasca.
