Avem cu totii momente mai putin glorioase in relatia cu partenerul. Uneori, asta merge mai departe, si lipsa de respect ne loveste in moalele capului. Banala lipsa de atentie... umilirea, exista lucruri care lasa urme. De ce le cadem prada? Cum sa ne aparam?
O remarca ce ne raneste, o izbucnire de nervi sau tacerea care ingheata… Viata de cuplu este si ea facuta din schimburi mai mult sau mai putin violente, mai mult sau mai putin frecvente.
Oboseala, stresul, viata in comun, pur si simplu, ofera mii de ocazii pentru a lasa fraiele agresivitatii.
Derapajele verbale, care pot merge pana la insulta sau amenintare, ne arata ca iubirea este intrinsec ambivalenta.
Si in dragoste, nu doar pe campul de lupta, ne marcam teritoriul, intimidam, lovim, ne afirmam pentru a ne pastra libertatea si uneori pentru a prelua puterea.
Marea parte a cuplurilor gaseste, odata cu anii, alchimia care le caracterizeaza, echilibrul care permite relatiei sa dureze fara a se scufunda.
Unii gasesc in raportul de forta un stimulant, ceva excitant chiar, care da intimitatii culoare si previne plictiseala. Altii se supun lipsei de respect a celuilalt si tac.
Un barbat de 44 de ani povesteste cum o fosta prietena sublinia adesea diferenta lor de salariu: „Era foarte subtila, nu puteam sa ma supar pe remarcile ei, nu stiam cum sa ripostez fara sa fiu idiot, dar ma simteam umilit si redus la tacere“.
Punctuale si regulate, aceste marci ale lipsei de respect nu sunt niciodata, in ochii terapeutilor, anodine si inofensive. Si ele pot imbraca diferite forme.
CUVINTE, MINCIUNI PRIN OMISIUNE…
Dupa Patrick Estrade, lipsa de respect este polimorfa. Ea merge de la distragere la neglijenta, trecand prin grosolanie, fara a uita tacerile cu inteles.
Este suficient sa fii de fata cu celalalt, in prezenta lui, si sa te porti de parca nu ar fi acolo, pentru a da senzatia de lipsa de respect.
Distanta este masura prin care vedem respectul din cuplu: prea departe – te ignor, prea aproape – nu te mai vad.
Alte manifestari: sa ii tai celuilalt fraza, sa te uiti pe pereti in vreme ce vorbeste, sa nu fii atent la ceea ce spune, sa dai replici ironice sau sa faci mutre agasate, sa practici bataia de joc cronica…
„In toate aceste cazuri, cel lipsit de respect nu are deloc grija de cel de langa“, adauga Patrick Estrade.
„Poate ca respectivul vrea sa lase in exterior o imagine de sine buna, dar, odata intrat in casa, crede ca nu mai este nici un efort de facut. Si asta poate fi o lipsa de respect: sa iti iei prea multe libertati,
sa iti permiti prea mult…“
M. isi aminteste de o fosta prietena care se depila pe canapeaua din sufragerie si lasa ceara folosita peste tot prin baie. „In exterior, era mereu impecabila, dar acasa era un dezastru! A luat-o foarte personal cand i-am spus, si mi-a spus ca sunt un maniac inghesuit la minte.“
Exista, dupa Patrick Estrade, doua forme de lipsa de respect: una care vine din neglijenta si alta care este agresiva, care apare pe „campurile secundare de actiune. Adica din conflictele nerezolvate si care pot genera frustrare si otrava in relatie. Fiecare, dupa stilul sau. Luare in ras in fata prietenilor, suspine la fiecare remarca a celuilalt, lipsa flagranta de atentie…“
Apropo de stil, psihanalistul Gérard Bonnet remarca faptul ca femeile si barbatii au maniere diferite de a-si arata lipsa de respect. Barbatii sunt mai directi, mai agresivi, femeile sunt mai aluzive.
„Barbatii zdrobesc, femeile destabilizeaza, dar violenta este prezenta la ambele sexe. Si marele perdant este cuplul.“
„Partenerii lipsiti de respect il neaga pe celalalt, nu tin seama nici de nevoile acestuia, nici de emotiile sale“, afirma psihanalistul Jean Michel Hirt.
„Exista in acest comportament o parte evidenta de ura. O ura care poate face parte din iubire si care devine lipsa de respect atunci cand o refulam.“
Astfel, cu cat suntem mai putin constienti de ceea ce se desfasoara in interiorul nostru, cu cat ne asumam mai putin ambivalenta sentimentelor noastre, cu atat vom proiecta asupra altora conflictele noastre – in lipsa de respect, razbunarea e aproape.
In dorinta de a rani e si aceea de a-l face pe celalalt sa plateasca: pentru superioritatea lui – reala sau inchipuita, pentru imaginea rea pe care ne-o lasa, pentru ceea ce ne aminteste din trecut.
In schimb, neglijenta este decodata ca atare, si de catre autor, si de catre cel care plateste. „Neglijenta fara intentii agresive face adesea obiectul scuzelor spontane“, noteaza psihanalistul.
„Mai grava este acuzarea victimei de hipersensibilitate sau de paranoia. Aceasta negare a violentei este o violenta noua.“
