Cum se maturizeaza copii in tabara

Ana Maria, 44 de ani, isi aminteste: „Am plecat deseori in tabara cu fratele si sora mea. Experienta ajuta, dar seara, la culcare, cat de tare imi lipseau parintii! Cea mai urata amintire este legata de momentul in care am facut pipi in pat. Dupa asta, ghidul mi-a interzis la fiecare cina sa mai beau lichide.“ Instructori lipsiti de tact uneori, promiscuitate, teama de intuneric...

Lacrimile nu sunt niciodata departe si se explica in special prin absenta parintilor. Ei nu sunt acolo pentru a-si proteja si consola puiul. In tabara, acesta trebuie sa invete sa se descurce singur. Ca la scoala, de altfel, doar ca seara nu se intoarce acasa pentru a cere sfaturi. Dar oare nu asa ne facem mari?

Psihologii spun ca micile suferinte sunt uneori necesare pentru pierderea naivitatii, constientizarea ca lumea este imperfecta si renuntarea la intretinerea unor relatii ideale cu ceilalti. Astfel, realizam ca nu este inutil ca ele sa se pro duca departe de privirea parintilor, care ar avea tendinta de a interveni. Copilul invata astfel sa faca singur fata, in felul lui. El rupe legatura de dependenta care il leaga de parintii sai. Este prima etapa a unei formari uneori dureroase, dar intotdeauna utile...

Accepta separarea

Aerul bosumflat la urcarea in autocar, tipetele si plansetele de pe peronul garii: prima separare, prima suferinta. Parintii sunt si ei coplesiti de reactia copilului, la randul lor, sufera ca o perioada nu vor mai fi cei ce vor avea grija de el.

Chiar si parintilor le este greu sa se separe, dar este bine de tinut minte ca obiectivul oricarei educatii este sa il ajuti sa se separe. Plecarea in tabere si excursii permite eliberarea treptata de iubirea parentala, chiar daca este putin dureros la plecare si, in unele seri, la culcare. Cu toate acestea, destainuirile si rasetele nebune in timp ce stau ingramaditi in sacii de dormit compenseaza, intr-un alt registru, lipsa sarutarilor si a mangaierilor parintesti.

Si apoi, un telefon primit il linisteste repede pe copil, care se gandeste la placerea revederii. In tabara, el isi da seama ca parintii il iubesc si se gandesc la el, chiar de la distanta. Reversul este reprezentat de momentul in care isi va parasi prietenii de tabara, cand, din nou, va varsa lacrimi! „Despartirile sunt singurele mele amintiri urate“, isi aminteste Madalina, 37 de ani. „Cea de parinti la plecare, dar mai ales cea de prieteni la intoarcere! Schimbam adrese, promiteam sa ne revedem, plangeam. Era un soi de disperare in ambele situatii pentru ca iesirea din obisnuinte mi se parea dificila. Intai dorul de parinti, apoi greutatea despartirii de prietenii cu care ma simtisem atat de bine.“

Invata sa isi poarte de grija

Unii copii intampina greutati in a se face acceptati si servesc uneori drept tapi ispasitori sau tinte ale rautatilor altora. „Aveam sase ani cand am plecat prima data in tabara“, isi aminteste Camelia, 37 de ani. „Fetele din camera mi-au furat ursuletul de plus. Am simtit o imensa deznadejde, era ursuletul meu preferat. Cu toate acestea, mi-am reprimat lacrimile si am luat serioasa decizie de a-l abandona. Acest fapt a fost dureros, dar eficace. Cand acele mici scorpii au vazut ca disparitia lui nu ma afecta, mi l-au dat inapoi. Aceasta experienta m-a maturizat imediat. Am realizat ca puteam sa ma apar singura.“

Astfel, taberele sunt o minunata ocazie pentru copil de a-si purta singur de grija. Copiii care reusesc sa iasa dintr-o situatie in care, de regula, fie ar fi cerut ajutorul parintilor, fie l-ar fi primit automat, vor avea o imagine de sine mult mai buna. In felul acesta, ei isi constientizeaza valoarea si cer sa fie respectati.

Intalneste prieteni

Prietenii de o vara si iubiri de o zi... Cu totii avem asemenea amintiri, si cat de intense ni se pareau trairile in acea perioada! Excursiile sunt cele care ii initiaza pe copii in fragilitatea sentimentelor, ceea ce nu diminueaza cu nimic intensitatea acestora, dovada sunt lacri mile de la finalul excursiei. Primele experiente afective, chiar daca sunt uneori dureroase, participa la dezvoltarea personalitatii. Fiind departe de parinti, copilul este liber sa lege prietenii liber, fara indrumarea acestora.

Astfel, el face anumite alegeri care, de regula, se bazeaza pe gusturile si placerile comune. Alesii pot fi, evident, niste optiuni nefericite, fie pentru ca se pot concretiza in persoana copilului cel mai obraznic sau bataus. Totusi, si alegerile de acest gen tin de independenta copilului. El este cel care decide si cel care, vazand alegerea facuta, precum si alte optiuni posibile, va sti sa discearna ce ii place si ce nu.

Este bine cand parintii nu sunt in preajma sa controleze totul, pentru ca, si atunci cand copilul este dezamagit de alegerile facute, el va invata din aceste alegeri, ajutandu-l sa se maturizeze. „Imi amintesc ca aveam 14 ani si eram in tabara cu colegii se scoala. Imi placea foarte tare un baiat si am fost foarte fericita ca m-a invitat la plimbare intr-una din zile. Ziua urmatoare a spus tuturor ca o alta colega este prietena lui, iar un amic de-al lui mi-a zis ca ma invitase la plimbare pentru ca stia ca il plac. M-am simtit ingrozitor atunci. Dar l-am uitat repede, cand partenerul meu de tenis de atunci mi-a marturisit ca ma iubea de mult timp, fara ca eu sa banuiesc ceva. Ce simplu treceau necazurile pe atunci, intr-o secunda!“, ne povesteste Alina, 29 de ani.