Aikido, poezia artelor martiale

Aikido a fost creat ca stil traditional de arte martiale. In acest sens, el nu este un sport. Creatorul sau, Ô Sensei Morihei Ueshiba, nu a vrut sa apara competitia intre doi oameni, ci sa se pastreze ca principiu strict competitia cu tine insuti. La baza, in vechile arte martiale, nu era vorba decat despre viata si despre moarte, nu se practicau ca sporturi nici ca metode de a vedea care este mai bun, ci strict militar, era o chestiune de viata si de moarte.

Atunci, in momentul crearii aikido, undeva, dupa anii ’40-’45, dupa Al Doilea Razboi Mondial, vorbim despre metoda in sine, concretizata si practicata astazi. Bazele sale au fost puse inainte de anii ’20 -’30, dar metoda actuala este mai recenta. Si denumirea de „aikido“ a aparut in aceasta perioada. Aikido a aparut ca urmare a filozofiei pe care creatorul Morihei Ueshiba a implementat-o, si aceasta este unica, diferita de toate artele martiale.

Aikido si alte arte martiale

Aikido difera de alte arte martiale in primul rand prin modalitatea de a vedea adversarul. Nu il vezi ca pe un adversar, ci ca pe un partener cu care te antrenezi ca sa te dezvolti, sa te completezi, sa te intregesti. Si nu intri intr-o lupta, in competitie cu el, ci cu tine insuti.

El este doar sprijinul tau, ajutorul tau, pentru ca tu sa te descoperi pe tine si sa poti sa mergi pe o anumita cale, in special calea descoperirii sinelui, descoperirii eului tau si a capacitatilor tale. Este autoaparare, dar nu numai. Nicio arta martiala nu s-a nascut strict pentru autoaparare, intotdeauna va exista si componenta atacului. Daca nu stii sa ataci, nu ai cum sa te aperi, sunt doua jumatati ale aceluiasi intreg.

Aikido si evolutia interioara

Din punctul meu de vedere, aikido te ajuta sa te descoperi pe tine si capacitatile tale fizice, psihice, de adaptabilitate la diverse situatii. Aikido e o iesire dintr-o competitivitate nevrotica. Noi tot timpul ne vedem mai buni decat altii. Dar aikido nu te scoate din competitie in sensul in care te transformi intr-un om placid, linistit, nepasator. Doar ca apare competitia cu tine, si asta este cea mai grea, pentru ca noi nu prea vrem sa ne recunoastem greselile.

Daca incepi sa iti vezi greselile, obstacolele, poti sa lupti, sa le depasesti, si sa mergi mai departe. O scadere a agresivitatii ar fi un beneficiu psihologic! Devii mai calm, reusesti sa te debarasezi de problemele imediate si sa vezi lucrurile in perspectiva, poti sa prevezi mult mai bine situatiile dificile, fie ca este vorba de o situatie conflictuala sau de o problema de viata, o problema la serviciu, ai o alta abordare asupra problemelor cotidiene, te enervezi mai putin.

Este o descarcare

La sala vin doua categorii de persoane: daca vorbim despre copii, ei sunt ori foarte violenti, ori placizi. Pe cei violenti, aikido ii aduce la momentul in care nu mai au nevoie sa fie violenti, se tempereaza, incep sa inteleaga ca violenta nu este o cale de a te impune in fata celorlalti si nu mai au nevoie sa demonstreze nimic prin bataie.

Antrenamentul copiilor poate incepe de la cinci ani. E structurat pe categorii de varsta. Cei mai mici nu invata tehnica. Antrenamentul este si el adaptat la temperamentul copilului. Pe cei violenti, aikido ii calmeaza, in timp ce pe ceilalti ii ajuta sa devina mai agili, sa-si dezvolte capacitatea motrica.

In ultimii 5 ani, am observat ca tot mai multi copii sunt amotrici, nu mai stiu sa alerge, sa se joace. Aveam copii care alegau doi metri si se impiedicau, fara sa le faca nimeni nimic, copii care nu reuseau sa isi coordoneze mainile cu picioarele. Asta, mai ales in ultimii ani, odata cu dezvoltarea statului in casa.

Dupa ce-si dau drumul, pot ajunge sa faca performanta. Parerea mea este ca orice sport trebuie inceput de la o varsta cat mai frageda – desigur, atat cat permite fizicul. Pentru ca cei mici invata lucruri elementare: sa se coordoneze, sa nu stea cocosati, sa se exprime mai usor, sa isi depaseasca temerile, sa se integreze intr-o colectivitate.

Daca esti adult, e mai dificil?

Nu, total gresit. Fondatorul aikido a practicat aceasta arta pana la 86 de ani. Discipolii lui povestesc ca, inclusiv in dimineata zilei in care a murit, s-a ridicat din pat (dupa ce nu se mai ridicase de aproape o luna) si s-a dus in sala de antrenament, si-a facut antrenamentul, pentru ca apoi sa se intoarca in pat si sa isi dea sufletul, spunand ca a terminat ce avea de facut. Si a murit linistit. Chiar la mine, la sala, am avut persoane de 50, de 60 de ani.

Varsta la care o persoana poate incepe sa practice aikido incepe de la 5 ani pana la 80 si tine doar de disponibilitatea persoanei. Motivatia pentru care te poti apuca la maturitate de aikido este individuala. Eu am vrut sa ma bat. Aveam dorinta de a fi cel mai puternic in cercul meu, eram pusti, si asta era motivatia mea la vremea respectiva. Cand m-am apucat de aikido, deja practicasem karate cativa ani si simteam ca nu mai este de ajuns pentru mine.

Dar pentru altii? Sunt oameni care vin ca sa slabeasca, oameni care au nevoie de miscare, oameni care au probleme medicale. Am avut psihologi, psihoterapeuti, psihiatri veniti la aikido ca sa scape de stresul pe care il acumuleaza din cauza meseriei, pentru ca au nevoie sa se descarce, sa se intareasca si sa-si sporesca rezistenta.