Mancam (numai) de foame?

Supraalimentati, stresati, ascultandu-ne prea putin corpul, multi dintre noi manan­cam fara a avea sen­zatia de foame. Cu apetit, dar fara neaparata nevoie fiziologica. Dar e bine sa ne intrebam despre adevaratele motive care ne imping sa ne asezam la masa.

Prima hrana, miza unei vieti

Relatia cu hrana este prima care il aduce pe individ la viata. Cand se naste, bebelusul se vede diferit de mama sa, inainte de a face, usor – usor, distinctia dintre eu si non-eu. Daca aceasta experienta a realitatii se petrece prost, copilul, apoi adultul nu va avea sentimentul de potolire a propriului corp. Limitele sale vor fi vagi, va distinge cu greu interiorul de exterior, iar hrana nu va fi perceputa ca exterior. In plus, abandonand sanul (sau biberonul), bebelusul invata separarea.

Aceasta va fi traita prost si va provoca o puternica anxietate, daca mama este prea absenta, depresiva sau insuficient protectoare. In anii ‘40, a avut loc experimentul numit „semnele lui Harlow”. Puii de maimuta au fost separati de mamele lor si repartizati in doua grupuri avand contact cu mame surogat. Acestea erau de doua tipuri: confectionate din sarma ghimpata si cu un biberon cu lapte atasat si cele acoperite de un material care imita blana, avand un aspect foarte apropiat de cel real. In timpul experimentului s-a constatat ca puii nu erau securizati si atrasi de „ma­ma” de sarma, chiar daca erau hraniti de ea.

Atunci cand se simteau amenintati sau doreau afectiune se catarau pe „mama” de blana, in prezenta celeilalte purtandu-se ca si cum erau singuri. Concluzia: o mama dulce, calda, alaturi de care contactul fizic este agreabil, este mai valoroasa decat o mama rece, seaca si dura, chiar daca prima nu isi hraneste bebelusul…

Foamea psihologica: nevoia de a manca

A manca este o necesitate vitala. Fara caloriile si nutrientii pe care ni-i furnizeaza alimentatia, nu putem functiona nici fizic si nici intelectual. Atunci cand foamea apare, organismul stie ca este timpul sa isi faca plinul de „carburant”. Cum se manifesta ea?

„Cand imi este foame, sunt incapabila sa ma concentrez si sa gandesc”, spune o femeie. Unii simt o febrilitate urmata de iritabilitate. „Ma simt slabita, imi chioraie matele la propriu si sunt foarte irascibila”, declara a doua. In afara de aceste senzatii, poti fi cuprins de o senzatie de frig, iar respiratia nu mai este la fel de proaspata.

Unii au „mici dureri de burta” sau chiar crampe stomacale. Altii au greturi, ameteli. Pe plan biologic, aceste simptome corespund unor mecanisme complexe si inca misterioase. Exista mai multe ipoteze: scaderea rezervelor acizilor aminati, inversia metabolismului hepatic, emanarea tesutului adipos etc. Stimulul cel mai puternic pare a fi totusi o scadere de 7% a glicemiei.

Totul ar fi mai usor daca nu am fi decat un organism. Atunci cand ar surveni foamea, am manca pana ne-am satura. Dar suntem dotati cu cinci simturi si o minte, ceea ce complica problema.

Foamea senzoriala: dorinta de a manca

In Romania, unde bucataria este mai mult decat ofertanta, foamea este indisociabila de apetit. Definit de DEX precum „pofta”, „dorinta”, „pofta de mancare”, „dorinta nestapanita de a face ceva”, apetitul te duce, prin intermediul simturilor, in domeniul voluptatii. Sa simti mirosul unui fel de mancare, sa vezi prajiturile in vitrina unei cofetarii, sa auzi cum trosneste o friptura… iata de ce salivezi.

Cand vezi prajitura, apetitul este stimulat si ai senzatia ca „iti lasa gura apa” pentru ca este secretata insulina. Iar insulina si neuro-hormonii pusi in joc, exagerand pofta, fac prajitura sa para si mai delicioasa. Inainte de a fi dus furculita la gura, organismul este pregatit pentru a digera man­­carea. Vazul si mirosul sunt, deci, simturile care excita cel mai mult apetitul. Si apoi, bineinteles, gustul.

Nu se spune ca „pofta vine mancand?” Placerea papilelor te impinge sa mananci mai mult decat ai nevoie, doar pentru satisfactia gustativa pe care o simti. Gustul si mirosul sunt simturile cele mai anarhiste, mobilizand zonele primitive ale creierului. Ele sunt, printre altele, anatomic si psihologic inseparabile de afectele si de memoria ta. Oricarei senzatii gustative ii este asociata in mod automat o emotie, o reactie afectiva de placere sau contrariul, ceea ce ii confera un colorit particular.

Astfel, doar cu gandul, iti poti provoca pofta de mancare. „Rasfoitul unei carti de bucate iti poate face foame, chiar daca de-abia ai terminat de mancat”, spune glumeste cineva.