N-am reusit niciodata sa definesc copilaria

 

Deloc amintiri... Deloc copilarie... N-am reusit niciodata sa definesc copilaria. Poate ca nici nu am intrezarit-o macar. Poate ca nici macar suflul ei nu l-am simtit. Poate ca nici nu am trait-o. Acum nu mai are nici un rost sa o caut - desi, tanjesc continuu dupa acel ceva ce poate fi denumit copilarie.

Asa cum am depasit aceasta non-copilarie, am trecut si peste "rostul" de a o mai cauta. Si, totusi, paradoxal, exista amintiri. Deloc confuze. Chiar dureros de clare. Imi amintesc, de exemplu, ca in apropierea a ceea ce multi numesc "copilarie", am invatat sa vorbesc. In toamne netraite. Am inteles ca, tocmai pentru a supravietui, trebuie sa ma indepartez de aceasta asa-numita copilarie, si, ca atare, am trecut, copil fiind, dincolo de marginea vietii obisnuite, bazata pe asteptare.

Eu nu am vrut sa astept, nu am avut rabdarea sa zac impasibil in cautarea zadarnica a sperantei, a iubirii, a credintei. Am vrut sa ating si speranta, si iubirea, si credinta. Imi amintesc, de asemenea, din acea perioada, ca nu ma consideram a face parte nici din categoria celor multi, nici a celor putini. Nu percepeam dorinta unei apartenente. Doar constientizam, deloc prematur pentru mine, faptul ca am atins capatul asteptarii, am simtit atingerea acelei impliniri care nu poate si nici nu trebuie exprimata in cuvinte. Nu poate si nici nu trebuie redata in imagini. Nu poate fi si nici nu e cazul a fi comunicata, ci doar facuta sa vibreze ca o coarda intinsa supraomenesc de la pamant pana la celelalte taramuri abia schitate in departari suave si opaline, unde nici cerul nu mai e cer, ci materie inefabila a primelor incorporari spirituale.

Ti se va parea, probabil, ca aceste amintiri, dintr-o perioada in care, cica, individul-copil ar trebui sa se bucure de tot binele, de toata afectivitatea, fara-grijile din lume, are atatea aspecte bizare si ciudate, incat, leganat de volutele ei, vei realiza tocmai contrariul. Totul, absolut totul, izvoraste din umbrele si luminile acestei "copilarii", toate repercusiunile vietii ulterioare vor avea ca si generator momentele traite si netraite plen ale "copilariei", astfel incat, existenta insasi a individului se va metamrfoza intr-o a l t f e l d e c o p i l a r i e...

Traind o astfel de copilarie specifica cotidianului ipocrit si mediocru al societatii romanesti, ma intreb: in ce sens va avea resemnarea impact asupra "evolutiei" involute...???