Un esec nu este un razboi pierdut ci doar o batalie

 

Am citit si mi-am amintit de un timp trecut, cand sefa mea de atunci, dupa ce eu am prezentat o lista de evenimente care au condus la o eroare in activitatea biroului nostru, m-a privit si mi-a spus sec doar atat: "Nu esti in stare sa-ti asumi greselile". Am ramas doar o secunda inmarmurita. Doar atat. Apoi am intrebat-o politicos, daca, in afara de aceasta mare greseala a mea, a mai constatat vreuna , a mea sau nu a mea, care ar trebui rezolvata cu prioritate. Nu era pregatita sa raspunda.

Fusese cu totul absenta cand eu imi racisem gura sa explic cu ce probleme ne confruntam. Ale noastre si da, implicit ale mele. I-am mai spus ca este evident ca imi asum prea multe responsabilitati, ale altora de fapt, si ca uite asa, ma fac vinovata si de greselile care apar uneori. Am mai rugat-o sa imi spuna clar si exemplificat cand mi-am demonstrat acest mare defect? Nu a avut nici un exemplu. Ulterior am fost atenta la mine, m-am studiat. Exista ceva ce nu suportam. Sa gresesc! De ce? Uram sa imi cer scuze pentru "incompetenta". Solutia mea? Am lucrat mai atent, mai organizat, notam ceea ce trebuie facut si termenele, iar atunci, cand eram pe punctul de a lua o decizie, ma faceam ca ii cer parerea, o lasam sa creada ca am nevoie si de sfatul ei. Uneori chiar aveam. Deseori era doar o metoda de a scapa de posibilele probleme iscate de atitudinea mea de subaltern care nu-si cunoaste lungul nasului.

Eram si sunt cu siguranta orgolioasa. Cum a fost finalul acestei povesti? Eu am plecat dupa vreun an, iar sefa mea mi-a spus atunci, ca oricand ma asteapta inapoi. Demonstrasem ca sunt un om pe care te poti baza, spunea ea. Sa insemne asta ca stiam si sa imi asum greselile? Nu stiu ce a vrut ea sa spuna, dar eu am invatat de la viata ca trebuie sa ma accept pe mine si asta inseamna sa accept si multimea mea de esecuri. Si chiar sunt multe. Dar un esec nu este un razboi pierdut ci doar o batalie. Razboiul nu s-a incheiat. "O lupta-i viata, deci te lupta cu dragoste de ea, cu dor, ... caci cei fricosi se plang si mor". Nu imi amintesc exact, dar cam asa suna o incurajare pe care o primeam in adolescenta mea. Daca eu nu ma accept, cu "succesuri si esecuri", cu reusite si greseli, nimeni nu o sa faca asta in locul meu, nu-i asa?