Atunci cand adolescentii au probleme, mamele lor sufera si sunt cuprinse de o imensa panica. De ce sunt ele mai fragile decat tatii? Cum le putem ajuta sa traverseze aceasta etapa? Iata cateva dileme cu raspunsuri documentate.
„A avea 15 ani cand a inceput sa minta, sa iasa in oras pe ascuns, sa refuze sa asculte... Totul a culminat cu ziua in care, din intamplare, am descoperit ca avea vanatai“, povesteste I., 40 de ani.
Aceasta a incercat sa ii vorbeasca sotului, insa el a minimalizat situatia, tratand-o ca „mult prea ingrijorata pentru problema in cauza“.
De atunci, I. nu a mai abordat aceasta chestiune in familie. Insa, in continuare, ea isi facea griji pentru adolescenta, nu dormea noptile, pana cand, in sfarsit, s-a hotarat sa consulte un specialist.
Xavier Pommereau este psihiatru si vede anual zeci de situatii asemanatoare cu aceasta, mai mult sau mai putin grave: „Mamele sunt singure in suferinta lor. Ele traiesc cu mult mai dureros decat tatii tensiunile ce tin de legatura cu copilul. Doar l-au purtat in pantec, il au in sange“.
Mamele infrunta singure problemele, se inchid in sine si sufera in tacere, incercand sa nu se lase prada sentimentului de vinovatie.
Din fericire, atat pentru parinti, cat si pentru copii, exista cai prin care cataclismul numit adolescenta se va traversa mult mai usor.
Implicarea tatilor
Casatorita sau celibatara, mama unui adolescent va simti mereu singuratatea. „Tatilor le este teama de toata aceasta clocotire de afecte care este adolescenta“, analizeaza Xavier Pommereau. „Si atunci, gasesc de cuviinta sa fuga.“
Primul pas esential ca mama sa iasa din suferinta? Implicarea tatalui! „Suna ca un cliseu, insa este adevarat: ele au purtat copilul noua luni, prin urmare au impresia ca le apartine.
Mai ales daca sunt fuzionale si au tendinta sa il excluda pe tata. De ce? Pentru ca asta le permite sa prelungeasca legatura extrem de stransa pe care o au cu copilul.“
Psihiatrul face din implicarea paterna unul dintre crezurile sale personale. „Vrem sa il vedem si pe tata in tabloul familial. De aceea, facem totul pentru a o determina pe mama sa sustina si ea aceasta pozitie“, insista el.
„In primul rand, pentru ca adolescentul face prostii cu scopul de a-si reuni parintii (in jurul lui), si in al doilea rand, pentru ca mamele trebuie sa invete sa lase acea fantasma de atotputernicie.“
Evident, totul este mult mai dificil pentru femeile singure. „In acest caz, trebuie reintegrat un tata simbolic. Mama si adolescentul pot sa impartaseasca dificultatile cu un prieten, un unchi sau un psiholog.“
Acest schimb permite mamelor sa inteleaga situatia mai bine, sa se distanteze suficient pentru a gasi solutii sau, pur si simplu, sa se calmeze.
Prezenta unei terte persoane le ajuta sa fie intelese, dar si sa se detaseze putin de greutatea enorma a propriei culpabilitati.
Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia iulie-august 2011.
