„Frumusetea este misterioasa si periculoasa“, scria Dostoievski despre caracterul provocator al acestui atribut omenesc. Dorinta de a o poseda era, pentru misticul scriitor rus, premisa pacatului.
Asa o fi oare? Poate ca da.
Alt scriitor, de data aceasta contemporan, Pascal Bruckner, facea, in romanul Hotii de frumusete, o parabola a fascinatiei pentru femei frumoase. Femeile cele mai frumoase erau sechestrate si facute sa-si piarda frumusetea.
Asadar, frumusetea are mereu ceva nelinistitor, ceva care trezeste in noi dorinte distrugatoare. Dorinta de posesie si invidia, iata reflexele in fata ei.
Aceasta resursa primordiala, adusa de adaptarea de milioane de ani la mediu, indica sanatate (preferam persoanele cu trasaturi simetrice, semn de sanatate), deci, de gene bune si de tinerete.
In cursa pentru adaptare, spunea Darwin, doua sunt telurile cele mai importante: supravietuirea si reproducerea, aceasta din urma fiind mai importanta decat prima.
Si iata cum, de aici, deriva o intreaga nevroza culturala… frumusetea este astazi o industrie, o politica, o obsesie.
De la moda pana la chirurgia estetica si terapiile antiaging, totul este canalizat catre prelungirea perioadei in care aratam tineri si fertili.
Si nu este numai o obsesie feminina. Dar oare nevroza aceasta nu poate fi si inversata? Combatuta putin? Analizata? Macar de dragul confortului sufletesc si al seninatatii, al acceptarii calme a cursului firesc al evenimentelor?
Adevarul este ca vedem ceea ce suntem invatati (cultural) sa vedem: deci preferam femei slabe, barbati musculosi si ce mai stiti dvs.
Cred ca ne putem „depolua“ putin privirea de aceasta influenta care este si ea trecatoare, ca orice canon.
Mereu am fost impresionata de capacitatea artistilor de a vedea frumusete intr-un nud plin de celulita. Pentru ca artistii au un alt fel de cultura vizuala.
Cred ca detaliul asimetric, neintegrat, „uratel“, este amanuntul care individualizeaza, care da unicitate. Chiar daca nu e semn de „fitness adaptativ“.
Ne putem educa ochii si mintea ca sa avem o privire mai complexa si mai rafinata asupra a ceea ce vedem. E suficient sa iesim putin din sfera de influenta a revistelor si a altor media care promoveaza canoane imposibile si sa deschidem albume de arta din diferite vremuri.
Uratul, ca si frumosul, nu exista in sine. Sunt doua dimensiuni subiective. The eye of the beholder, cum spunea Shakespeare. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca o personalitate simpatica si sociabila face cat 30 de centimetri in plus in lungimea picioarelor.
Charisma ar trebui predicata mai des decat talia fina. In primul rand, pentru ca aceasta se poate educa, pe cand talia se poate subtia in anumite limite, mai mult sau mai putin dureroase.
Ceea ce vreau sa spun este ca judecam pripit aparentele, pentru ca asa ne-am deprins. Dar daca facem zilnic exercitiul de a vedea expresivitatea unica a unei femei trecute de 40 de ani, avem sansa de a ne educa spiritul.
