Nu ii place America, iar in Europa se simte ca acasa, motiv pentru care locuieste la Londra si la Paris. Filmele reprezinta un job pe care si l-a dorit enorm, il face cu placere, dar de care se detaseaza usor, pentru ca vrea sa duca o viata simpla alaturi de familie si de prieteni. Si-a dorit succesul dar considera ca a avut mare noroc sa il atinga la dublu: sa devina model de succes, apoi actrita de succes. Desi pare incredibil o femeie frumoasa, cu o viata fabuloasa poate fi modesta sau chiar… normala.
Pentru a reusi, frumusetea trebuie sa vina la pachet cu talentul, ambitia, angajamentul, munca asidua, capacitatea de a-ti asuma riscuri, de a evalua corect situatiile si dramul de noroc intotdeauna necesar.
Monica Bellucci le-a bifat pe toate si a avut curajul sa plece din Italia unde era foarte cunoscuta, si sa o ia de la zero in Franta si apoi America, pentru ca in tara ei fimul nu mai era accesibil ca in timpul lui Fellini.
Si cum nimic nu este intamplator, a avut o stea norocoasa numita Francis Ford Coppola care a ajutat involuntar la crearea unei dive.
Aveti parte de multa atentie din partea ziarelor de scandal. Ignorati ceea ce scriu acestea?
Monica Bellucci: Da, ignor. Sunt doar reviste si ziare. Nu imi pasa, pentru ca nu ma ating cu nimic. Sunt o persoana care tine foarte mult la discretie si viata personala.
Cand nu fac filme, nu ma duc la petreceri, nu apar pe nicaieri, nu merg sa ma vada lumea. Eu fac filme si atat. Cand nu fac asta, imi traiesc viata, pur si simplu.
Nu vreau sa cunosc pe nimeni, nu ma intereseaza alti actori.
Dar ce faceti?
M.B.: Ma vad cu prietenii mei. Vad oameni pe care vreau eu sa ii vad, nu pe cei din breasla.
Unde locuiti?
M.B.: La Londra si la Paris.
Cum ati inceput sa jucati si cand?
M.B.: Am inceput gratie lui Francis Ford Coppola, pentru ca eu eram model si el m-a fotografiat. Roman Coppola, de fapt, a fost cel care m-a pozat, pe cand se filma Dracula, rolul meu era mic, nu prea insemna mare lucru, dar pentru mine a fost inceputul a ceva, am vrut sa fac filme.
Apoi a fost un vis devenit realitate. M-am intors in Italia si am facut niste cursuri de actorie si apoi pot sa spun ca am fost norocoasa. Am plecat la Paris, pentru ca in Italia nu se putea face ceea ce voiam, sa am o cariera internationala. Nu erau pe vremea aceea atatea oportunitati.
Deci, am plecat catre Paris si am avut bafta de a fi acceptata de parca eram frantuzoaica. A trebuit sa invat franceza si iata-ma in aceasta etapa a vietii, dar e numai o etapa.
Deci merg inapoi si inainte si ma indrept catre locurile unde gasesc ceva bun de facut sau de trait, dar de obicei traiesc in Europa. Nu imi place America.
Citeste continuarea interviului in editia de noiembrie a revistei Psychologies.
