Un copil timid este o persoana cu o emotivitate crescuta in situatii de interactiune sociala. Organismul lui reactioneaza prin inrosirea pielii, accelerarea pulsului, transpiratie, chiar tremurat. Plange cu usurinta. De obicei, o persoana timida, chiar adult, evita contactul vizual direct cu persoane straine, evita sa vorbeasca, se balbaie sau vorbeste incoerent cand o face. Intern, traieste o stare de tensiune, anxietate si neincredere, atat in sine, cat si in persoanele straine.
Mostenita? Invatata? Trasatura de personalitate? Timiditatea copiilor este o problema care preocupa cu adevarat parintii, mai ales evolutia ei, cat si implicatiile de moment sau viitoare. Un psiholog cu experienta raspunde catorva intrebari esentiale.
Psychologies: De unde vine timiditatea unui copil? Este un comportament invatat?
Mihaela Zaharia: Timiditatea apare pe un teren predispozant, dar este si intarita de un mediu favorizant. Studiile arata ca aproximativ 15% dintre copii sufera, intr-un grad mai mare sau mai mic, de timiditate.
Un copil timid este o persoana cu o emotivitate crescuta in situatii de interactiune sociala. Organismul lui reactioneaza prin inrosirea pielii, accelerarea pulsului, transpiratie, chiar tremurat. Plange cu usurinta. De obicei, o persoana timida, chiar adult, evita contactul vizual direct cu persoane straine, evita sa vorbeasca, se balbaie sau vorbeste incoerent cand o face. Intern, traieste o stare de tensiune, anxietate si neincredere, atat in sine, cat si in persoanele straine.
Astfel de semne pot fi observate inca din copilaria timpurie. Copilul evita contactul fizic, nu abordeaza copii sau adulti, nu vorbeste din proprie initiativa. Nu raspunde intrebarilor, se agata de parinte atunci cand vin la el alte persoane. Prefera sa se joace singur si sta izolat atunci cand intra intr-un grup nou la o petrecere, o intalnire. Nu doreste sa stea mult timp in colectivitati – de exemplu, la cresa sau la gradinta.
Mediul favorizant timiditatii se refera mai ales la modul de interactiune a parintilor si celorlalti adulti importanti din viata lui. Daca un copil predispus la timiditate este criticat (mai ales in fata altora), este obligat sa interactioneze la comanda cu alti adulti (sa dea mana, sa pupe sau sa stea la pupat, sa imbratiseze sau sa fie imbratisat etc.), este etichetat drept „timid“ de multe ori doar de fata cu el, dar si de fata cu altii, este pus in situatii cu potential anxios foarte mare, cum ar fi sa recite o poezie pe scena, in fata multor persoane necunoscute. Toate aceste situatii nu fac decat sa intareasca acea predispozitie.
Se poate explica organic?
M.Z.: Desi exista o legatura clara intre timiditatea copilului, tipul de temperament si particularitatile sistemului nervos vegetativ cu care se naste, nu este prea bine cunoscut ce factori contribuie si cand la formarea acestor particularitati. Exista cercetatori care sustin ca, cel putin partial, timiditatea este transmisa genetic.
In acelasi timp, exista factori care afecteaza negativ dezvoltarea generala a fatului, cum ar fi: stresul mamei, consumul de alcool, fumatul, agresiunile fizice asupra mamei, sanatatea precara, varsta prea mica a mamei. De asemenea, un element major care isi poate pune amprenta asupra dezvoltarii ulterioare a copilului este nasterea in sine. Ar fi bine ca in aceasta situatie copilul sa fie dat mamei cat mai repede posibil, sa fie alaptat, sa stea langa ea – pentru a simti in continuare familiaritatea, a se simti ocrotit, iubit, nu singur sau abandonat – intr-un moment foarte tensionant pentru el, poate cel mai tensionant din intreaga viata!
|
Interviu cu Mihaela Zaharia, psiholog, trainer, coach.
|
Interviu de Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii mai.
