Cand pleaca Mos Craciun
Va amintiti cum in Ajunul Craciunului priveam coplesiti de fascinatie bradul impodobit cu beteala argintie si globuri care straluceau sub lumina beculetelor, cuprinsi de frenezia nerabdarii de a ne vedea cat mai repede cadourile? Iar cand in sfarsit acestea apareau ca prin farmec sub brad, ne napusteam asupra lor, nemaiavand in minte nici un gand, ci doar o uriasa bucurie ca ni s-au implinit dorintele, ca ne asteapta multe clipe in care ne vom delecta cu noile jucarii ?
Raspunsul psihologului
Va amintiti cum in Ajunul Craciunului priveam coplesiti de fascinatie bradul impodobit cu beteala argintie si globuri care straluceau sub lumina beculetelor, cuprinsi de frenezia nerabdarii de a ne vedea cat mai repede cadourile?
Iar cand in sfarsit acestea apareau ca prin farmec sub brad, ne napusteam asupra lor, nemaiavand in minte nici un gand, ci doar o uriasa bucurie ca ni s-au implinit dorintele, ca ne asteapta multe clipe in care ne vom delecta cu noile jucarii?
Poate ca in acele momente nu simteam decat bucurie sau nerabdare, dar poate ca multi dintre noi mai tarziu se gandeau la aspecte ceva mai practice, de pilda cum de nu-l vad niciodata pe Mos Craciun ca sa-i multumesc sau pe unde ar putea el sa intre in casa mea fiindca geamul a fost inchis ori cum de are atata timp incat sa imparta cadouri tuturor copiilor din lume.
Pe masura ce cresc, copiii incep sa observe si anumite contradictii: daca exista un singur Mos Craciun, de ce vad atatia la mall sau la serviciul mamei mele? Iar daca exista mai multi, atunci eu de ce nu-l vad niciodata pe cel care imi aduce mie acasa cadouri? Nu cumva Mos Craciun cu sacul avea vocea unchiului meu?
Daca in primii ani de viata o perioada in care copiii isi idealizeaza parintii, se idealizeaza pe ei si, prin urmare, intreaga lume restransa din preajma lor, este sanatoasa, mai tarziu devine chiar periculoasa pentru contactul lor cu realitatea. Iar parintilor le revine rolul de a le prezenta incetul cu incetul realitatea, de a-i obisnui incetul cu incetul cu frustrarea, cu dezamagirile, pentru a-i pregati sa faca fata lumii reale, in care este foarte putin probabil sa existe multe persoane dispuse sa-i protejeze.
A-i spune unui copil ca nu exista Mos Craciun (sau zanele din basme) si ca de fapt parintii le aduc cadourile inseamna a le transmite de fapt mesajul ca nu exista nici un personaj supranatural si misterios, care va aparea din senin pentru a-i implini toate nevoile cu singura conditie ca el sa fie “cuminte”. Iar atunci este posibil ca recunostinta copilului sa se indrepte pana la urma catre parintii lui.
Copiii semnalizeaza cand sunt pregatiti sa afle adevarul. Fie ca intreaba direct sau fie ca isi exprima nedumeririle, un raspuns sincer le confirma intuitia si inteligenta, simt ca gandirea lor este acceptata si incurajata de catre parintii lor.
Nevoia parintilor de a-si ocroti copiii este naturala. Dar daca va puneti problema de a-i minti pe copiii vostri cand acestia va cer un raspuns sincer la intrebarea daca exista sau nu Mos Craciun, atunci poate ca tocmai voi n-ati incetat niciodata sa credeti in existenta lui. Si in acest caz, parerea mea este ca v-ar fi de folos o psihoterapie.
Foto: dremstime.com
