Now Reading
Ce profesii mi se potrivesc?

Ce profesii mi se potrivesc?

Cum aflu ce profesii mi se potrivesc? Am incercat mai multe domenii. Toate m-au tinut cu fundul pe un scaun, sau 8 ore in picioare. Nu mi s-a permis sa gandesc ci doar sa execut. Problema profesiei se rasfrange si asupra familiei (parintii ma toaca la cap ca refuz diversele oferte de job gasite de ei, dar multe mi se par neinteresante sau peste nivelul meu). Mai grav e ca nu stiu ce vreau. Am nevoie de un sfat. Multumesc

Intrebare pusa de: Socarici, 26

Raspunsul psihologului:

Din scrisoarea dvs foarte frugala nu reiese varsta, pregatirea educationala si profesionala, ceea ce face ca raspunsul meu sa fie cumva ‘in orb’. De asemenea nu reiese defel ce ar putea sa va placa, v-ar putea interesa sau v-ati pricepe. Astea ar fi punctele de plecare in orice demers de acest gen (si nu doar aici s-ar aplica). A gasi job-ul perfect este greu de realizat, si putini sunt aceia care fac congruent lucrurile, adica cu un balans egal de placere-responsabiltate.

Asadar, ati putea incepe prin a va defini – realist si nu dezirabil – descriptorii meseriei sau locului de munca dorit. Exista meserii care sunt facute din dedicatie si meserii facute pentru cariera. Dvs de care v-ati dori? Este evident ca daca nu faceti asta pentru propria persoana, atunci ce sa mai zic de ofertele gasite de parinti? Aceste ‘oportunitati’ par pentru ei valabile si este evident ca pt dvs nu sunt deloc asa. Asadar poate ca nu ar fi in masura sa faca asta pt dvs si ar trebui sa incepeti prin a fi mai matur si sa va asumati responsabilitatea acestui act de cautare si implicit, de esec.

Nu exista o reteta pentru gasirea ‘vrutului’. El necesita atat o miscare de introspectie, de plonjare interna in lumea dorintelor/nevoilor/aspiratiilor/valorilor, cat si una de ancorare in realitatea externa a ofertelor de pe piata.
Mai puteti incepe acest demers cu o navigare pe internet, pe forumuri, dar si o cautare a unor teste ‘usurele’ care sa va ajute sa porniti in cautarea si aflarea domeniilor de interes.

Nu in ultimul rand, as finaliza raspunsul cu o intrebare: cum de ati ajuns pana la varsta asta (pe care nu o stiu dar pot sa banuiesc ca este peste 18 ani) fara sa aveti o banuiala despre inclinatiile, placerile sau nevoile dvs? Cum de nu exista un minim de ghidaj intern in acest sens?
Va urez succes!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top