Nu mai vreau niciodata la un concurs!

Buna ziua. Ma numesc Claudiu si am 16 ani. Dintotdeauna am fost o persoana foarte introvertita. Nu aveam curaj sa spun ca nu vreau sa fac un anumit lucru sau sa refuz pe cineva. Credeam ca daca voi fi un om bun, voi primi si eu bine in schimb dar nu a fost deloc asa.

La scoala eram foarte foarte stresat inca din prima zi de clasa I. Imi era foarte frica sa nu se supere profesoara pe mine sau parintii. Primeam foarte foarte multe teme de facut si stateam pana tarziu sa le fac, uneeori pana la 12. O uram pe invatatoarea mea pentru ca ea avea mari pretentii de la mine deoarece eram cel mai bun din clasa si pentru ca ma trimitea la multe concursuri si se supara daca nu faceam bine. Celorlalti copii nu le spunea nimic.

Tatal meu m-a inscris si la un club de tenis sa fac un sport de performanta. Acolo ma simteam la fel de stresat ca si la scoala. Tata avea pretentii mari de la mine, el voia neaparat sa ies campion. Uneori venea la antrenamente sa vada cat am progresat. Mereu ma certa si imi arata cum sa lovesc, iar antrenorul ma certa si el sa arate ca vrea sa ma invete. Cand nu era tata uneori anternorul ma lovea si ma injura de fata cu alti copii si parinti, iar eu stateam si pur si simplu nu faceam nimic. Imi venea sa explodez dar niciodata nu am aratat ca sunt neumultumit. [...]

In clasa a 5-a am lipsit de la scoala pentru ca am avut meningita si a trebuit sa recuperez mult dupa aceea. Invatam si stateam numai in casa. In vacanta dintre a 5a si a 6a am stat aproape numai in casa pentru ca nu am avut voie sa ies afara daca e soare din cauza meningitei. Din a 6-a aproape in fiecare weekend aveam un concurs, de cele mai multe ori la matematica si chimie. Uneori si sambata si duminica. Nu aveam nicio zi din saptamana cand sa ma odihnesc. Ma duceam la toate concursurile la care ma trimieau profesorii. Am incercat de cateva ori sa refuz dar atunci au inceput sa ma certe profesorii. Imi spuneau: "Dar ce ai altceva de facut? Decat sa te joci pe afara mai bine inveti" Mie imi venea sa tip sa le spun:"VREAU SI EU SA MA ODIHNESC. NU MAI VREAU NICIODATA LA UN CONCURS", dar am tacut si nu spuneam nimic, chiar daca in interiorul meu incepusem sa urasc pe absolut toata lumea, in special pe profesori.[...]

Cand aveam 14 ani m-am imbolnavit destul de rau. Am avut bronsita cateva luni de zile. Ma simteam foarte rau si dormeam foarte greu. Aveam si cearcane foarte mari. Colegii de clasa imi spuneau ca am o fata de mort. Si profesorii stiau ca ma simteam rau dar in continuare trageau de mine sa invat si sa merg la concursuri. M-am calificat la olimpiada nationala de chimie de la Oradea. Dupa ce m-am calificat a inceput chinul. In fiecare zi stateam 5-6 ore in laboratorul de chimie facand probleme. Profesoara nu prea statea cu mine, imi spunea din ce culegeri sa lucrez si venea sa verifice cat am lucrat.

In acelasi timp aveam si tezele cu subiect unic. Am luat note mari la matematica si geografie dar la romana am luat un 7,50. Parintii au fost suparati pe mine, fara sa inteleaga ca eu chiar nu mai pot sa fac fata si la olimpiade si la teze si la lectiile de zi cu zi. Chiar nu mai puteam. Imi venea sa ma sinucid si am inceput sa spun asta parintilor. Credeam ca ma vor intelege, dar in loc sa ma aline cumva, tot eu eram vinovat. Tata chiar ma jignea si imi spunea ca sunt un prost. "Ai casa si calculator si ai note bune si tu sa fii suparat... numai un bou ar putea sa fie suparat".

In realitate mie nu imi pasa de toate acestea Eu nu voiam decat o viata normala. Voiam sa am si eu prieteni sau o prietena.Voiam sa ma relaxez, sa cunosc si eu alti copii, sa merg in tabere, dar parintii mei spuneau: "Pai uite, mergi la olimpiada, te-am trimis la tenis, ce mai vrei?"

Situatia s-a inrautatit foarte tare dupa ce am discutat cu profesoara de romana despre teza mea. Am fost sfatuit sa fac o contestatie, ea spunea ca oricum nu prea se rezolva. Cand au venit rezultatele imi doream sa nu ma fi nascut vreodata. Mi-au sczut nota cu 1,25 puncte pana la 6,25 (cel mai mult din judet). Parca nu mai stiam de mine. Nu stiam ce sa spun. Simteam ca s-a rupt ceva in mine, ca nu mai pot sa gandesc. Credeam ca am innebunit si nu o sa imi revin niciodata. As fi vrut sa imi tai capul pe loc sau sa ma impusc.[...]

Pregatirea pentru olimpiada judeteana de matematica m-a stresat mai tare decat la chimie. Era foarte greu si nu intelegeam. Eu fiind intr-a opta faceam probleme de clasa a 10-a. Lucram mult si acasa ca asa pot sa inteleg. Ajunsesem intr-un timp sa vizez numai formule.Cand ma gandesc acum nu stiu cum am supotat aceste luni.

M-am calificat si la olimpiada nationala de matematica. M-am simtit foarte ciudat acolo. Simteam ca m-am schimbat, ca nu mai pot sa gandesc normal. Credeam ca am innebunit. In plus aveam palmele si buzele foarte uscate. Imi curgea sange atat din palme cat si din buze cu toate ca incercam sa beau multa, cat mai multa apa sa nu ma deshidratez.

In afara de scoala si de calculator in viata mea nu se intampla absolut nimic. Nu intram pe messenger sau pe situri de socializare, deoarece toate lumea voia ceva de la mine. Voiau sa le fac tema sau sa le repar calculatorul sau sa le explic la nu stiu ce materie etc. [...]

M-am mai lasat de invatat. Am inceput sa ii urasc pe profesori, foarte tare si pe colegii mei. Mi-am dat seama ca celorlalti nu le pasa de ce spun profesorii, Eu sunt singuru prost care se ia dupa ei si de la mine mereu au avut cele mai mari pretentii. A trecut repede clasa a noua, si tot ce am facut a fost sa stau la calculator si sa invat din cand in cand. In fiecare zi imi venea sa plang si uneori plangeam ca nu am si eu o viata normala si ca nu am avut nicioda o prietena si credeam ca nu voi avea niciodata. In vacanta dintre a 9-a si a 10-a am inceput sa ies cu colegii, dar nu ieseau prea des si nu puteam sa stau mult pentru ca daca batea vantul incepea imediat sa ma doara capul. As fi vrut sa vina si fete, dar la mine in clasa sunt putine si oricum sunt foarte foarte timid.

Din toamna am inceput iar sa racesc la plamani, iar parintii mei vor sa merg la Bucuresti dar eu nu mai vreau sa fiu cobaiul medicilor. Nu stiu ce e mai bine, sa ma otravesc cu pastile sau sa fac pneumonie o data pe luna. In plus de la pastile a inceput sa ma doara si stmomacul si chiar sa am sange in scaun. Am fost o data la un medic si mi-a spus ca am fisura anala. Mi-a dat o crema si mi-a trecut sangerarea, dar stomacul tot ma durea.[...]

Nu vreau sa dau examenele alea, nu vreau sa trec prin liceu fara sa simt altceva decat suferinta. In fiecare zi ma doare capul, gatul, tusesc si imi e frica sa nu ma imbolnavesc. Am luat nenumarate pastile pentru tuse, imunitate, pentru dureri de cap dar absolut nimic nu are efect. [...]

Gandul ca o sa ajung la faultate unde o sa fie mult mai rau si dupa aceea o sa ma angajez ma terorizeaza. Nu pot sa suport gandul ca toata viata n-am facut absolut nimic pentru mine. Niciodata nu am fost fericit. Nu am facut decat ce vor ceilalti. Sunt foarte fricos, foarte timid si nu am pe nimeni cu care sa vorbesc. Parintii nu vor sa ma inteleaga. Cred ca singurul mod in care pot sa le arat cat de mult sufar este sa ma sinucid. Atunci isi vor da seama ce simteam eu. NU MAI SUPORT. Daca viata mea va continua asa nu mai vreau sa mai merg inainte. Vreau sa mor acum. Viata mea nu a insemnat altceva decat chin, suferinta si stres.

Nu ii mai suport nici pe parintii mei care nu vor sa ma inteleaga, nu vor sa se puna in locul meu si ii urasc din tot sufletul pe profesorii care m-au torturat atata timp. [...]

Ma simt neputinios in fata vietii si mereu sunt foarte obosit. Dupa ce vin de la scoala nu mai pot face absolut si stau in pat mereu si de multe ori incep sa plang spunandu-mi ca nu pot face nimic pentru a ma schimba si a avea o viata normala pe care sa o traiesc pentru mine. Va rog foarte mult sa ma ajutati.

Raspunsul psihologului

Este incurajator ca ai luat legatura cu noi si ai expus problema ta, consider ca primul pas a fost facut. Prima conditie este faptul ca accepti ca ai o problema.

Consider ca ar trebui sa contactezi psihologul scolar, psihologul are obligatia sa pastreze confidentialitatea, sa te indrume catre un medic specialist (daca este cazul), sa te asculte si sa nu te judece. Ai nevoie sa vorbesti cu cineva, sa te descarci, sa fii ascultat si inteles.

Din expunerea ta am inteles ca familia si profesorii nu au tinut cont de nevoile tale, au pus in prim plan nevoile lor, avand un comportament abuziv asupra ta.

Faptul ca apelezi la un psiholog/psihoterapeut asta nu inseamana ca esti „nebun”, psihologul scolar iti va face o evaluare si iti va oferi un suport psihologic. Cu siguranta vei gasi raspunsurile de care ai nevoie si linistea pe care o cauti.

Este bine sa stii ca o parte din problemele cu care te confrunti sunt comune si altor colegi si prieteni ai tai. Tu le traiesti mai intens si te coplesesc, fiind sustinute si de lipsa unui mediu care sa te incurajeze.