Fiica rebela
Nu stiu ce sa ma mai fac cu fiica mea cea mare de 14 ani, cea mica avand 3 ani. Nu ma mai asculta, daca ii spui ceva tipa cat se poate de tare. A plecat si de acasa doua zile, a furat din casa, ne-a amenintat si cu cutitul spunand ca daca ne apropiem de ea ne omoara. Eu am luat legatura cu protectia copilului si merge la consiliere o data pe saptamana. Dar nu este nicio schimbare. Ce ma fac?
mihaela , 38
Raspunsul psihologului
Aveti rabdare. Intr-o psihoterapie sau consiliere deseori e nevoie de mai mult timp ca sa se petreaca vreo schimbare.
Pareti foarte infricosata de fiica dvs. Ce credeti ca se poate intampla? Inteleg ca va e foarte greu sa acceptati felul in care ea se comporta acum, insa probabil este foarte important sa incercati s-o intelelgeti. Fara indoiala ca este o perioada dificila prin care ea trece si poate este modul ei de a va transmite acest mesaj.
Am prea putine informatii pentru a va da vreun sfat concret, insa de multe ori astfel de comportamente (amenintari, furturi) exprima de fapt un strigat de ajutor. Va mai pot spune ca adolescenta este o perioada a vietii cand apar in copil niste conflicte care nu neaparat au legatura cu parintii sau familia. Nu neaparat dvs sunteti vinovata pentru ele.
Practic vor sa fie adulti si in acelasi timp le e greu sa renunte la copilarie, se cred independenti si au impresia (falsa) ca se pot descurca singuri, cand de fapt nu sunt in stare si ii infurie acest lucru. Sa aiba incredere in parinti, sa faca lucrurile pe care au senzatia ca parintii si profesorii le vor de la ei unor adolescenti le repugna profund. De fapt este modul lor de a-si gasi identitatea, de a spune "Asa sunt eu, (putin) diferita de voi".
Din pacate unele conflicte intre adolescenti si parintii sau profesorii lor par de nerezolvat. Parintii se simt respinsi si infricosati, sunt ingrijorati, iar adolescentii ii simt ca pe niste dusmani si, desigur, lucrurile sunt departe de a sta asa. Sentimentele sunt foarte intense si iubirea e greu de vazut, se ascunde in spatele incercarilor de constrangere reciproca. Se creeaza un cerc vicios.
Pe de o parte parintilor le e teama ca nu cumva copilul lor sa pateasca ceva rau (mai ales ca partial ce face copilul este si responsabulitatea lor), incearca sa-i oblige sa faca sau, dupa caz, sa nu faca anumite lucruri, iar adolescentul percepe asta ca pe o lipsa de incredere si se simte insultat si umilit.
Ideea e ca acest conflict se poate rezolva cel mai simplu daca dvs v-ati putea detasa un pic si ati putea sa incercati sa-i faceti mai mult pe plac decat se intampla acum. Este ca si cum ati respecta proverbul "Cine e mai intelept, cedeaza." In sensul ca, poate cu ajutorul unui consilier sau psiholog, ati distinge mai clar pericolele reale care exista, in sensul de pana unde ar ajunge ea realmente cu santajul in a-si face rau ei sau altora.
