Vreau sa imi depasesc frica si irationalitatea

Sunt genul de persoana care am fost crescut mai mult de mama. Tatalui meu daca-i puneam vreo intrebare se eschiva sa-mi raspunda, sau parea prea nervos ca sa mai pot avea incredere pe viitor in el, si atunci preferam sa ma retrag in singuratatea mea. Cand a venit timpul sa dau piept cu viata si sa caut singur solutii la problemele vietii, ori devin prea panicat si nu reusesc sa-mi pun in ordine ganduri, ori devin exploziv si violent. Ca urmare a faptului ca fratele meu mai mare a murit, mama mea a incercat mai tot timpul sa rezolve mai mult ea problemele mele. Intrebare: ce as putea sa fac ca sa-mi depasesc aceste limite de frica si irationalitate.

Raspunsul psihologului

Raspunsul meu pe scurt este sa fiti perseverent in incercarile dvs de a va descurca singur. Numai asa veti capata incredere ca puteti face fata problemelor care apar, chiar daca unele esecuri mai si descurajeaza din cand in cand.
Dvs va identificati foarte bine problema si sursa ei, faptul ca mama dvs a avut tendinta de a va ocroti, iar dvs, din comoditate, ati acceptat acest lucru. V-a facut sa o asteptati mereu sa actioneze sau sa gandeasca in locul dvs. Este pana la urma o problema de-a dreptul filosofica ce anume ne face sa plecam de langa parintii care ne iubesc mai mult decat orice pe lume, si care ne ofera neconditionat tot ce ne dorim pentru a ne infrunta cu necunoscutul si cu ceilalti oameni, oameni pe care trebuie sa facem eforturi sa-i tinem langa noi sau sa le castigam iubirea.
O alta problema inerenta mai este si faptul ca ne asteptam ca si ceilalti sa se poarte cu noi asa cum se poarta sau se purta mama. Iar cand acest lucru nu se intampla ne putem infuria, tot asa de bine cum ne putem infuria cand ne simtim neajutorati.
In noi toti exista o parte care vrea sa fie intreaga, autonoma si sa se descurce singura, in conflict cu o alta parte care vrea sa fie protejata de obstacolele si necazurile inevitabile in viata. Acest conflict ne poate paraliza in multe situatii, de pilda cand intampinam impotrivirea altora. In acest caz putem s-o lasam repede balta de teama unei infrangeri, ori pentru ca ni se pare ca n-are sens sa ne luptam, poate pentru ca mereu in sinea noastra ne spunem ca cineva - mama - e disponibila oricum. Si atunci revenim la aceeasi intrebare: daca mama e mereu disponibila, ce nevoie am de altcineva? Incercati sa va dati un raspuns la aceasta intrebare si atunci poate ca veti afla si ce aveti de facut.