Cele 3 etape ale unui cuplu

Orice nou cuplu parcurge trei etape majore, iar traversarea acestora asigură longevitatea lui. asta nu înseamnă că uneori nu ne grăbim, nu rămânem blocați într-o etapă sau nu renunțăm doar după câțiva pași împreună…

Citește și:

4 moduri simple pentru a crește apropierea în cuplu

Cuplu: 6 sfaturi pentru a găsi partenerul potrivit

Etapa de fuziune în cuplu

Este cea mai intensă dintre etape, când suntem îndrăgostiți, conduși de hormoni și avem impresia că am găsit „alesul”.

Este etapa în care tot ce spune ne face plăcere, idealizăm, încă avem fantezii generate de necunoașterea îndeajuns a celuilalt și ne contopim cu noua descoperire.

Fiecare experiență ne aduce mai aproape, alegem să vedem punctele comune, pozitive, încurajatoare, și chiar ne spunem „eram sortiți să ne cunoaștem/întâlnim”. Ce mai, partenerul este tot ce ne doream.

Avantajul acestei etape este conturarea complicității dintre cei doi parteneri. Pasiunea ne dă aripi și descoperim aspecte ale vieții pe care nu le vedeam în singurătate.

Evident, în această perioadă ne bazăm mult pe atracție. Fiecare își imaginează că dacă debutul relației este atât de intens, acest lucru se datorează compatibilității, faptului că celălalt corespunde idealului pe care îl avem în minte.

Pe scurt, în loc să îl cunoaștem autentic pe celălalt, îl suprapunem imaginii din mintea noastră. Defectele sunt negate prin comparație cu toate calitățile pe care le vedem.

Este ideal să profiți de această „lună de miere” care, de altfel, este efemeră. Uneori, poate dura chiar și doi sau trei ani. După această perioadă însă, se revine la realitate și apare nevoia de a respira în cuplu…

 

Etapa de diferențiere în cuplu

Aici traversăm o etapă dificilă în care îl vedem pe celălalt într-o altă lumină, recunoscându-i neajunsurile și spunându-ne „nu este așa cum credeam eu”. Uneori, mai rău, ajungem să spunem chiar și „nu înțeleg cum m-am putut îndrăgosti”.

Odată ce doi parteneri se mută împreună și încep să împartă responsabilitățile și viața de zi cu zi, coboară din al nouălea cer cu picioarele pe pământ.

În acest moment ne despărțim de imaginea idealizată a celuilalt și, totodată, ne confruntăm cu trăsături ale noastre pe care le observăm mai clar reflectate de partener.

Avantajul acestei etape este revenirea către sine, contactul cu propriile interese și preocupări, înafara cuplului.

Fără această etapă fuziunea nu permite manifestarea personalității celuilalt, până nu se ajunge într-un moment de criză care, deseori, poate fi dramatic sau definitiv. Multe cupluri decid să se separe în această etapă.

Nu este ușor să renunți la imaginea idealizată a celuilalt. În același timp, etapa este dificilă pentru că diferențierea nu se produce simultan pentru cei doi parteneri.

Dacă unul se rupe mai repede de fuziune, celălalt se va simți mai puțin iubit și apreciat, abandonat chiar, de către cel care vrea să iasă din etapa „sufocantă”.

În această etapă este ideal să revenim cu curaj către noi însene, să ne detașăm din relația care ne preocupă exclusiv, să ne regăsim pasiunile și preocupările individuale.

Pentru a o depăși în mod constructiv, este ideală comunicarea nevoilor și dorințelor, astfel încât celălalt să nu perceapă distanța ca o lipsă a iubirii sau a interesului.

 

Etapa de apropiere autentică

Este etapa în care conștientizăm și ne asumăm dorința de a face relația să funcționeze prin efortul și implicarea fiecăruia.

Acum ne măsurăm compatibilitatea reală și ce este pregătit fiecare dintre noi să facă pentru a avea o relație funcțională.

Dacă în prima etapă unu plus unu era egal cu unu (fuzionam), în cea de-a doua rezultatul era doi (fiecare eram independent de celălalt), iar acum rezultatul este trei: tu, eu și relația noastră.

Relația de cuplu începe să fie construită de proiectele comune, planurile pe care le avem și la care lucrăm împreună, constant. Este important să știm ce ne dorim pentru noi însene, dar și pentru cuplul din care facem parte.

Avantajul aceste etape este iubirea asumată, în care și atunci când întâmpinăm dificultăți, suntem dispuși să găsim soluții pentru a le depăși, pentru a contribui la un cuplu durabil.

Capcana este aceea de a nu contribui la pasiunea și intimitatea în cuplu, cu riscul de a ajunge doi amici care, eventual, locuiesc împreună.

Responsabilitatea fiecăruia este de a ieși ocazional din confortul oferit de relație. Reamintirea proiectelor individuale, dar și construirea în mod constant a unora comune.

Totodată, indiferent de grijile și problemele de zi cu zi să nu uităm de conectarea reală la partener, momentele de intimitate, pentru noi doi, pe care le petrecem departe de rutină.

Astfel, în timp, vom putea avea cuplul dorit, în care iubim și oferim siguranță, primindu-le la rândul nostru.

Foto: shutterstock.com

 

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cât e de stresant să fii părinte
Cât e de stresant să fii părinte

Se spune că este cea mai grea meserie din lume, și, în mod evident, aduce cu sine extrem de multă responsabilitate, dar și emoții senzaționale. Cu toate astea, cât e de stresant să fii părinte?

Citeste
Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent
Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent

Odată devenit adolescent, copilul, treptat, se îndepărtează de noi, iar relația cu el suferă transformări. Prin prisma trăirilor noastre, putem eticheta eronat anumite relații ale lui ca fiind toxice. Iată unde există semnale de alarmă și unde… greșim.

Citeste
Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice
Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice

Este recomandat să ieșim din relații toxice cât mai curând. Dar oare de ce intrăm în ele? Și de ce ne ia, uneori, prea mult timp să le părăsim…? Răspunsuri în continuare.

Citeste
Cele 3 etape ale unui cuplu
Cele 3 etape ale unui cuplu

Orice nou cuplu parcurge trei etape majore, iar traversarea acestora asigură longevitatea lui. asta nu înseamnă că uneori nu ne grăbim, nu rămânem blocați într-o etapă sau nu renunțăm doar după câțiva pași împreună…

Citeste
Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut
Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut

Deseori ajungem să intrăm în relații toxice de cuplu datorită experienței proprii de viață. Recreem relațiile cu părinții, căutăm parteneri care se încadrează în tipar sau forțăm relația să ia un anumit curs. Rezultatul este mereu unul nefericit.

Citeste
Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică
Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică

Ritualurile copiilor sunt activități repetitive care au o anumită semnificație pentru ei și îi ajută în păstrarea echilibrului psihic. Fie că discutăm despre gesturi repetitive, gânduri sau comportamente repetitive, ne putem referi la acestea cu sensul de ritualuri.

Citeste