Now Reading
Cum îți menții echilibrul emoțional pe timpul sarcinii

Cum îți menții echilibrul emoțional pe timpul sarcinii

Pe timpul sarcinii, uneori, echilibrul emoțional are de suferit. Iar trăirile noastre ne afectează pe noi, pe cei din jur, dar și bebelușul. Iată ce putem face.

Citește și:

3 greșeli pe care le faci încercând să fii un părinte bun

5 principii sănătoase de parenting

Perioada sarcinii vine încărcată ca un Moș Crăciun darnic. Cu gânduri mii despre ce trebuie făcut, cu vizite regulate la medic, cu kilograme în plus, dar mai ales cu emoții îngrămădite doldora, unele peste altele, toate la tine în suflet.

În curând, viața ta, așa cum o știai înainte de testul pozitiv de sarcină, se va schimba. Între confirmarea că la tine în burtică crește o ființă și momentul în care îți vei deschide brațele să o cuprinzi, există un interval de timp, unic pentru fiecare femeie, menit să te pregătească poate pentru cel mai provocator și binefăcător rol – acela de a naște și îndruma un suflet nou în viață.

În acest interval de timp al sarcinii, viitoarea mamă trece printr-un labirint de emoții și stări sufletești având un colorit extrem de divers.  Te vei bucura, te vei înfricoșa, te vei simți câteodată precum Hercules și altă dată ca cea mai nesigură ființă de pe pământ.

Poți simți că sunt lucruri care merg bine în viața ta, dar care acum sunt supuse riscului, din ce în ce mai mare, de a se deteriora. Sau poate vei observa că tot ce încerci să arăți sau să explici celor din jur este înțeles fix invers. Și câte și mai câte, numai tu știi…

Sunt însă și două vesti bune aici: toate aceste emoții sunt normale și îndreptățite, iar acest roller coaster emoțional există, se manifestă și nu poate fi oprit sau pornit cu un buton magic de on/off, după bunul plac.

De aceea, este necesar să iei în grijă și să înveți să gestionezi aceste emoții. Iar acest lucru este posibil. Iată doar câteva idei:

 

Organizează-ți mai bine timpul

Cum se face acest lucru va depinde de programul existent al fiecărei viitoare mame. O primă împărțire a timpului pe care o poți face este între lucrurile care trebuie cu adevărat făcute și cele care mai pot fi amânate. Unul din lucrurile care trebuie neapărat adresat în această perioadă este odihna.

Fie că simți nevoia să dormi o oră în plus, sau să prelungești pauza de prânz încă puțin, fie că te ocupi de casă câte puțin în timpul săptămânii pentru a avea weekend-ul liber, odihna să-ți fie prioritară.

Acest timp din perioada de sarcină trebuie organizat cu simț de răspundere pentru tine însăți, în primul rând.

 

Cere ajutorul

Ești aglomerată peste măsură? Cere ajutor celor din jur! Poate că nu toate problemele vor fi rezolvate așa cum ai fi făcut-o tu, dar poți să te bazezi pe faptul că cei care țin la tine vor încerca tot ce știu ei mai bine, pentru a fi alături de tine.

Împarte din nou lucrurile în ce poți delega altora și ce este mai bine să faci tu, personal.

 

Fii proactivă la locul de muncă

Acest lucru te va ajuta să-ți liniștești eventualele gânduri legate de cum o să reacționeze managerul, ce o să se discute pe la colțuri, cine o să te înlocuiască și așa mai departe.

Pregătește-ți câteva zile înainte să îți anunți șeful un discurs în care să te asiguri că incluzi planul la care te-ai gândit cu privire la concediu, ce crezi că poți continua să faci ca și până acum și ce vei avea nevoie să delegi, la cine te-ai gândit că te poate înlocui și care este planul tău să pregătești persoana respectivă.

Iar într-o dimineață în care grețurile nu-ți dau bătăi de cap, oprește-te și ia ceva dulce pentru colegi, cu care să le mulțumești anticipat pentru toată înțelegerea de care vor da dovadă cu tine în următoarele luni. Ai nevoie de o atmosferă sigură și plăcută la job. Ocupă-te tu de ea din timp!

Ce se poate observa, cu părere de rău, este că în spațiul personal sau social al gravidei există de cele mai multe ori așteptarea, cerința chiar, ca aceste stări interioare și manifestări exterioare să fie doar bune și pozitive, doar calde și îmbucurătoare. Nimic mai nepotrivit cu realitatea, după cum am știm deja…

Un alt lucru pe care îl poți face pentru a avea grijă de echilibrul tău emoțional este să construiești sau să protejezi, dacă există deja, limite sănătoase față de tot și de toți cei care pot aduce neliniște și nesiguranță în viața ta.

Poți face asta odată ce înțelegi că tu, adult fiind, vei fi cea care are grijă de ea însăși, că tu te vei informa personal, cu răbdare și din surse sigure, despre tot ce te interesează să afli, că tu vei fi cea care va decide ce este mai bine pentru tine și pentru copilul așteptat.

În acest fel, orice informație capabilă să te îngrozească va fi verificată înainte de a o crede; orice atitudine sancționatoare venită din societate va fi ținută la distanță.

Astfel, relațiile cu cei din jur, fie ei părinți, prieteni sau tatăl copilului, pot fi hrănitoare și benefice, pentru că îți vei lua din ele doar ceea ce îți face bine.

A fi mamă înseamnă a deveni, permanent, mamă. Iar acesta este poate singurul drum care nu se va termina niciodată! Pășește pe el cu încrederea că nu „trebuie” simțit într-un anumit fel și nu „trebuie” făcut nimic din ce nu auzi că îți spune sufletul și mintea ta.

 

De Elena Constantin, psiholog, psihoterapeut în formare și consilier pentru dezvoltare personală

Tel.: 0726.622.356

[email protected]

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top