Now Reading
Cum să-ți salvezi relația și să nu ajungi la divorț

Cum să-ți salvezi relația și să nu ajungi la divorț

Avatar photo

Statele europene au cea mai ridicată rată a divorțurilor, Belgia fiind campioană, cu 70%. În România, una din cinci căsătorii ajunge la divorț. Unii ar spune că în ziua de azi este ceva inevitabil. Dar oare este? Studii realizate în Statele Unite au găsit – în mod surprinzător – că unele cupluri încă se iubesc intens după zece ani de căsnicie. Care ar fi secretele?

Deși s-ar crede că sexul ar fi unul dintre ingredientele rețetei, nu este chiar așa. 25% dintre cei care nu făcuseră sex în ultima lună, se declarau totuși îndrăgostiți.

Una dintre cele mai „matematice“ descoperiri în materie de rețete ale succesului în cuplu este aceea că într-un cuplu fericit raportul este de cinci interacțiuni pozitive la fiecare una negativă.

Aceste interacțiuni pozitive nu trebuie să fie gesturi mărețe. Ele pot fi un zâmbet, o încuviințare din cap sau un simplu „îhî“, prin care să dai de înțeles că îl asculți pe celălalt.

Este surprinzător că, pentru a rezolva un conflict, se pare că trebuie să învățăm câte ceva din teoria jocurilor – cea care studiază luarea deciziilor și conflictele în politică, sociologie și economie.

Citește și:

De ce să ai un partener cu stil de atașament securizant

O de la Orgasm. „Te iubesc dar nu te mai doresc“. De ce ne scade dorința sexuală?

În 1950, matematicianul John Nash (cel popularizat de filmul Beautiful Mind) a descoperit că cea mai bună cale de a rezolva un conflict este ca ambele părți să ajungă la un compromis pentru ca, în final, toată lumea să fie satisfacută.

Acest principiu este numit „echilibrul lui Nash“, iar pentru această descoperire matematicianul a luat premiul Nobel în 1994.

Cuplurile care reușesc să fie fericite cel puțin șapte ani (asta a fost durata unuia dintre studii), sunt atente la semnele care vin dinspre partener în proporție de 86% din timp.

Cei care au divorțat, o făceau în proporție de 33% din timp. În orice situație în care suntem împreună, putem alege fie să stăm conectați la celălalt, fie să îl evităm, să ne ocupăm de altceva.

Se pare că este vital să îl ascultăm pe partener atunci când se plânge că a avut o zi proastă și să nu preferăm să ne uităm la TV.

Dacă ne ocupăm de altceva în mod constant, relația se erodează în mod lent, chiar dacă nu există conflicte deschise.

Un alt aspect care s-a dovedit important în a cimenta relațiile sunt experiențele împărtășite. Adică oamenii respectivi fac multe lucruri împreună (cam tot ce înseamnă timp liber) de la shopping și gătit, până la vacanțe sau filme, cărți sau muzică.

În fine, cuplurile fericite tind să ignore neplăcerile și să se concentreze pe lucrurile plăcute, reușite.

Partenerul poate că își lasă hainele împrăștiate prin casă, nu spală vasele și, chiar dacă o face, o face prost și, în plus, devine morocănos dacă nu a dormit destul, dar el poate fi un om extraordinar.

Asta, pentru că este cinstit, își împărtășește gândurile și sentimentele, este cald, afectuos și îi arată mereu celuilalt cât de mult contează.

Este important ca și atunci când se întâmplă să criticăm, să ne referim la un comportament și la o situație anume, nu la personalitatea celuilalt – adică ai făcut CUTARE lucru și nu TU EȘTI așa.

De altfel, alte studii au găsit că în cuplurile de succes partenerii sunt percepuți de către celălalt într-o lumină mai favorabilă decât se percep ei înșiși – o așa-numită iluzie pozitivă privind partenerul.

Toată această listă se bazează pe studii serioase, pe mii de oameni, și care au durat ani de zile. Însă ele rămân doar niște studii dacă oamenii nu trag învățăminte și nu încearcă să aplice ceva din toate aceste rețete de succes. Casă de piatră!

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top