Cum trăiesc copiii teama de abandon în primele luni de viață

Teama de abandon se poate instala încă din primele luni de viață și este direct legată de relația pe care cei mici o au cu părinții, în special cu mama. Iată o perspectivă psihanalitică a acestei frici și debutului ei.

Citește și:

Cum pregătim un copil cu autism pentru vacanța la mare

Tulburări de somn la copii și adolescenți

Nu foarte demult exista gândirea conform căreia copilul mic, adică cel cu o vârstă de sub 4 ani, nu simte nimic. Existența lui ca persoană era negată voit de către toți adulții, era aruncat într-o lume în care emoțiile dispăreau și astfel educația celui mic nu mai reprezenta o responsabilitate atât de presantă pentru părinți.

Primii ani de viață sunt foarte mult cercetați în prezent de către specialiști din toate domeniile, iar studiile au demonstrat, contrar a ceea ce se spunea înainte, că primii ani de viață sunt cei mai importanți în dezvoltarea emoțională a viitorului adult.

Ei pun bazele modului în care persoanele se raportează una alteia din punct de vedere emoțional, stima de sine, diferențierea față de mediu, gestionarea stărilor interioare, etc.

Cu alte cuvinte dacă noi, persoanele mature, suntem reprezentați în mare parte de un mod de viață rațional, caracterizat prin cuvântul gândire, cei mici funcționează pe un mod de viață emoțional, caracterizat de emoții și tăriri mai mult sau mai puțin puternice.

În pofida faptului că ne place să credem că cei ce formăm lumea adultă ne bazăm foarte mult pe un stil de viață rațional, adevărul este că acesta nu este decât o reminiscență a rezolvării problemelor emoționale.

Pentru a deveni persoane raționale care pot vedea lumea cât mai obiectiv, mai realist, este indispensabil un substrat emoțional bine pus la punct, rezolvat într-o măsură cât mai mare.

Pentru a ieși din lumea conceptelor dificil de înțeles și care reprezintă o provocare pentru imaginație, propun să luăm ca exemplu unul dintre conceptele de bază ale psihanalizei cu ajutorul căreia este descrisă perioada din primele 5 luni ale vieții emoționale a copilului. Doresc să aduc în discuție moduri de trăire a experienței persoanelor psihotice, borderline și a celor nevrotice.

La naștere, copilul simte două stări principale: cea de bine și cea de rău organic. Acestea două sunt încurcate, sunt confundate și în acest mare haos nu se știe de unde vine una sau cealaltă.

Mai mult de atât, în mintea acestuia nu se află granițe între el și exterior, ambele fiind foarte ușor confundate. Nu știe sigur dacă starea pe care o are vine din exterior sau aparține lui, este un mare semn de întrebare peste tot.

Acest mod de trăire este specific psihoticilor, adică a persoanelor care își crează la maturitate propria lume, suferă de iluzii și halucinații etc.

Dacă un copil este abandonat la această vârstă, el poate suferi o traumă ce îl va face să folosească acest mod de gândire în directă legătură cu trauma suferită.

Dacă cel mic are o mamă responsabilă care îl îngrijește, el își va organiza trăirile în funcție de ea. Sentimentele pe care le resimte în lipsa ei precum cele de foame, de frig, de frică vor fi puse în categoria sentimentelor negative sau persecutorii, iar legănatul mamei, sânul, vocea ei, mirosul ei, vor fi trecute în partea trăirilor pozitive sau idealizate.

Astfel se formează două extreme: foarte bun și foarte rău, sentimente a căror origine se amestecă. Copilul nu știe dacă cel bun este el și sânul este cel rău și invers.

De fapt, toate rolurile sunt jucate în mod imaginar, astfel că atunci când copilul simte un rău organic (spre exemplu senzația de foame) și mama nu este în preajmă, tinde să considere că răul este provocat de mama rea, sânul rău, cel persecutor, în timp ce el sau mama bună, sânul bun, sunt ideali.

În alte circumstanțe în care mama este prezentă pentru a-i alunga copilului senzațiile deranjante, ea poate fi privită ca fiind ideală, în timp ce alte obiecte sau persoane din jur, sau poate chiar el, pot fi considerate rele, persecutorii.

Practic, aici copilul vede lumea doar în bun și rău, iar calea de mijloc lipsește. O rupere a legăturilor cu mama în cadrul acestei vârste poate provoca celui mic o traumă și îl poate face să sufere pe viitor de tulburarea de personalitate borderline.

La următorul nivel, copilul descoperă că atât partea bună cât și partea rea pot fi uneori unite în cadrul aceleiași persoane sau părți din persoană.

Astfel, cea mai importantă descoperire este faptul că atât sânul bun, cel care apărea pentru a alunga starea de foame, cât și sânul rău, cel care nu era prezent pentru a alunga supărările copilului (sau care chiar le provoca), sunt de fapt unul și același.

Își dă seama de faptul că aceluiași lucru care îi provoca plăcere, i-a dorit dispariția deoarece credea că este rău, și atunci apare pentru prima dată sentimentul de vinovăție.

Rolul mamei aici este foarte important întrucât ea, prin bunătatea de care dă dovadă, îi arată copilului că nu a pățit nimic și că l-a iertat pentru orice i-ar fi făcut.

Ca o concluzie, în prima etapă a vieții, pentru copii, părintele și mai ales mama sunt esențiali. Ei reprezintă o parte a copiilor, persoane care pun ordine în haos, persoane care arată că există bun și rău și totodată persoane care arată că bunul și răul există sub același acoperiș și că orice daună poate fi reparată și iertată.

Orice plecare a lor este dureroasă pentru copil deoarece ei sunt echivalenți în ochii lui atât cu o parte a copilului cât și cu întreaga lume exterioară.

Un abandon reprezintă pentru copil o pierdere imensă, o pierdere a granițelor dintre el și lumea exterioară, o pierdere a intensității unor sentimente.

Copilul simte, copilul trăiește, copilul are sentimente. Când vorbim de probleme legate de abandonul copilului, vorbim inclusiv de depresii sau psihoze infantile. Un copil are nevoie de trei lucruri pentru a crește: de hrană, de iubire și de adevăr.

 

De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut, psihanalist în formare

Tel.: 0761.517.763

www.seeberger.ro

Foto: shutterstock.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
De ce ne place atât de mult să ne sărutăm
De ce ne place atât de mult să ne sărutăm

Te-ai întrebat vreodată de ce sărutul pe buze este prima formă de manifestare a interesului romantic, sexual? Răspunsul adecvat este oferit de neuroștiință!

Citeste
De ce tot mai multe cupluri refuză căsătoria
De ce tot mai multe cupluri refuză căsătoria

Rata divorțurilor este tot mai mare și tot mai multe cupluri refuză căsătoria. Fie că educația sau cariera sunt mai importante, fie că se tem de eșecul mariajului, tot mai mulți refuză acest pas. Despre motivele lor aflăm mai multe de la psihoterapeutul Andra Zaharia.

Citeste
Sfaturi pentru mamele care suferă de burnout
Sfaturi pentru mamele care suferă de burnout

Cu toții am simțit la un moment dat în viață senzația de epuizare. Pentru noile mămici, starea de burnout este cu atât mai apăsătoare. Iată câteva sfaturi utile.

Citeste
Cum trăiesc copiii teama de abandon în primele luni de viață
Cum trăiesc copiii teama de abandon în primele luni de viață

Teama de abandon se poate instala încă din primele luni de viață și este direct legată de relația pe care cei mici o au cu părinții, în special cu mama. Iată o perspectivă psihanalitică a acestei frici și debutului ei.

Citeste
Ce avem de făcut dacă partenerul de cuplu este zgârcit afectiv
Ce avem de făcut dacă partenerul de cuplu este zgârcit afectiv

Ai vrea tandrețe, dar ai parte de ea numai de sărbători. Îți plac declarațiile și complimentele, dar nu le primești prea des. Ce poți face dacă partenerul tău este zgârcit afectiv? Oare te iubește mai puțin? Detalii în continuare.

Citeste
3 ritualuri zilnice care vă ajută să vă iubiți mai mult
3 ritualuri zilnice care vă ajută să vă iubiți mai mult

Multe cupluri, după ce se căsătoresc, nu-și mai fac curte și nu se mai prețuiesc ca înainte. Consideră că nu mai trebuie să depună în continuare efort pentru relația lor. Ce ritualuri e obligatoriu să puneți în practică zilnic.

Citeste