De ce mama-prietenă nu este un model parental recomandat

Deși ne dorim o relație de prietenie cu copiii noștri, acesta nu este tocmai un model parental recomandat. Psihologul Daniela Stanciu ne explică de ce.

Citește și:

Influentele unui parinte narcisist asupra copilului

Cum putem risca sa neglijam un copil

O mamă poate adopta rolul de prietenă în relaţia cu copilul ei, considerând că astfel poate fi mai aproape de el şi acesta îi va împărtăşi secretele lui, destăinuindu-se mai mult.

Însă, acest rol de mamă – prietenă, aşa cum îi spune şi numele, îngemănează de fapt două roluri diferite şi un prim neajuns pe care-l aduce acest amestec este acela că nu mai conferă aceeaşi autoritate ca şi rolul de mamă.

 

Asumarea rolului de mamă

Sunt unele mame care doresc atât de mult să fie considerate prietenele copilului, încât adoptă stiluri vestimentare sau coafuri asemănătoare cu cele ale copilului.

Făcând acest lucru însă, riscă să fie considerate ridicole de către copil şi acesta să se îndepărteze de ele, în loc să se apropie.

Sunt momente în care copiii au nevoie de un sfat, de îndrumare şi este important ca ei să ştie că au alături o mamă-adult, nu o mamă-copil, o mamă-prietenă.

S-ar putea ca uneori copiii noştri să nu ştie ce să facă cu libertatea pe care le-o acordăm. De aceea, e important să punem limite sănătoase, care, pe de-o parte să le aducă siguranţă, iar pe de altă parte să le permită să se dezvolte, să devină autonomi, să facă toate acele lucruri care corespund nivelului lor de dezvoltare şi pentru care au competenţa necesară.

De cele mai multe ori, a pune limite pentru un copil nu este simplu, la îndemâna oricui. E nevoie de mult tact şi de fermitate în acelaşi timp.

Dacă apare tendinţa de a ne asuma acest rol de mamă-prietenă, e util să ne punem întrebarea „Oare ce mă determină să adopt acest rol?”, „Ce beneficii îmi aduce mie?”.

În spatele acestui rol poate fi de fapt dificultatea mamei de a-şi asuma responsabilităţile de părinte în adevăratul sens al cuvântului, nevoia de a obţine atenţie şi apreciere din partea copilului.

S-ar putea ca la un moment dat, mama să ajungă să-i facă anumite confidenţe copilului, existând riscul ca acesta să preia el rolul de părinte pentru mamă!

 

Un semn de imaturitate emoțională

Prietena nu pune limite, ba chiar poate fi părtaşă la năzdrăvăniile copilului. Un asemenea comportament din partea mamei indică imaturitate emoţională şi poate crea confuzie în mintea copilului: este mama, este prietena mea? Cum să mă comport cu ea?

În plus, modelul parental pe care-l oferă mama are efecte negative pentru viaţa ulterioară a copilului, care va deveni părinte la rândul lui.

Adoptând un asemenea comportament, mama nu-i poate oferi copilului acea bază de siguranţă la care să se întoarcă în momentele dificile, ori de câte ori acesta are nevoie.

Pentru că, dacă mama nu se prezintă copilului ca un adult responsabil, atunci copilul, când va simţi că este „pe nisipuri mişcătoare”, în situaţii dificile, nu va avea încredere să apeleze la ajutorul ei.

În loc să ne situăm în postura de mamă-prietenă, putem fi mame conectate emoţional cu copilul și atunci, pe de-o parte el va îndrăzni să ni se destainuie, iar pe de altă parte, va avea încredere să ne ceară sprijinul ori de câte ori are nevoie.

În plus, dacă ne orientăm atenţia către nevoile copilului, putem stabili limite pornind de la aceste nevoi și luând în considerare un cadru care să-i asigure copilului siguranţa şi, în acelaşi timp, să-i permită dezvoltarea.

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie

Tel.: 0745.089.985

office@aventuradezvoltarii.com

www.aventuradezvoltarii.com

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cât e de stresant să fii părinte
Cât e de stresant să fii părinte

Se spune că este cea mai grea meserie din lume, și, în mod evident, aduce cu sine extrem de multă responsabilitate, dar și emoții senzaționale. Cu toate astea, cât e de stresant să fii părinte?

Citeste
Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent
Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent

Odată devenit adolescent, copilul, treptat, se îndepărtează de noi, iar relația cu el suferă transformări. Prin prisma trăirilor noastre, putem eticheta eronat anumite relații ale lui ca fiind toxice. Iată unde există semnale de alarmă și unde… greșim.

Citeste
Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice
Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice

Este recomandat să ieșim din relații toxice cât mai curând. Dar oare de ce intrăm în ele? Și de ce ne ia, uneori, prea mult timp să le părăsim…? Răspunsuri în continuare.

Citeste
De ce mama-prietenă nu este un model parental recomandat
De ce mama-prietenă nu este un model parental recomandat

Deși ne dorim o relație de prietenie cu copii noștri, acesta nu este tocmai un model parental recomandat. Psihologul Daniela Stanciu ne explică de ce.

Citeste
Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut
Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut

Deseori ajungem să intrăm în relații toxice de cuplu datorită experienței proprii de viață. Recreem relațiile cu părinții, căutăm parteneri care se încadrează în tipar sau forțăm relația să ia un anumit curs. Rezultatul este mereu unul nefericit.

Citeste
Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică
Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică

Ritualurile copiilor sunt activități repetitive care au o anumită semnificație pentru ei și îi ajută în păstrarea echilibrului psihic. Fie că discutăm despre gesturi repetitive, gânduri sau comportamente repetitive, ne putem referi la acestea cu sensul de ritualuri.

Citeste