Parenting: Cât de important este ca părinții să își recunoască greșelile

Cei mici au nevoie să audă scuze din partea părinților care au greșit, iar aceștia din urmă să nu încerce să pară perfecți în fața copiilor lor. Iată o regulă importantă de parenting.

Citește și:

Cum gestionăm agresivitatea copilului față de unul dintre părinți

Stilul de parenting pe care trebuie să îl eviți

Fiecare dintre noi a făcut greșeli de-a lungul vieții și, foarte posibil, că vom mai face și de acum înainte. Dar, așa cum spune o vorbă veche, „a greși e omenește”. Iar acest lucru este valabil atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Deoarece ajungerea la vârsta maturității nu înseamnă că devenim „perfecți” sau „fără de greșeală”, ci înseamnă că ne putem recunoaște și asuma pe deplin responsabilitatea faptelor noastre și putem învăța din erorile făcute pentru a nu le mai repeta pe viitor.

 

Cum gestionăm propriile greșeli atunci când suntem părinți

Faptul că suntem părinți nu înseamnă că ar trebui să diminuăm sau să negăm importanța sau relevanța greșelilor noastre în fața copiilor.

Oricât de ciudat ar suna, este deosebit de benefic pentru educația copiilor să ne recunoaștem greșelile în fața lor, chiar dacă ei sunt „doar niște copii”.

În realitate, ei sunt de fapt niște adulți în devenire, al căror model suntem chiar noi, părinții lor. Astfel, ceea ce transmitem mai departe copiilor ca și formă de educație nu sunt doar vorbele și sfaturile pe care le dăm, ci în primul rând modul în care noi gestionăm situațiile de viață pe care le trăim, căci în copilărie învățarea se face în cea mai mare parte prin imitație.

Așadar, modul în care noi, adulții, reacționăm în fața propriilor greșeli este foarte important deoarece acesta va fi modelul pe care copii îl vor prelua și pe baza căruia își vor construi propriile răspunsurile comportamentale.

 

Ce transmitem copiilor atunci când ne recunoaștem greșelile

În primul rând le transmitem că noi nu suntem perfecți, așa cum poate ei au crezut sau și-au imaginat. Că indiferent de câtă experiență de viață avem înaintea lor, ni se poate întâmpla oricând să greșim, dar că asta nu este un „capăt de țară”, ci putem folosi această experiență într-un mod constructiv, extrăgând învățămintele și folosindu-le pentru a nu mai repeta greșeala și pentru a deveni cea mai bună variantă a noastră.

O lecție deosebit de importantă o reprezintă și onestitatea, atât față de propria persoană, cât și față de cei din jurul nostru.

A mărturisi că am greșit nu este un semn de slăbiciune, ci este un semn de corectitudine, de cinste, de respect, dar și de asumare a responsabilității pentru ceea ce gândim, ce spunem și ce facem.

Mai mult decât atât, prin recunoașterea greșelilor dăm mai departe copiilor noștri principiul acceptării necondiționate a propriei persoane, dar și a celuilalt, cu tot cu defecte și calități, cu resurse și limitări, cu reușite și cu greșeli.

A le arăta că suntem vulnerabili și imperfecți nu ne va știrbi autoritatea sau ne va face să ne pierdem respectul copiilor noștri, ci din contră.

Oferindu-le modele reale și sănătoase „de a fi” le vom da posibilitatea de a se construi pe ei înșiși și îi vom elibera de povara de a fi perfecți, de teama de a nu greși, de teama de a nu fi „destul de buni” sau „la fel de buni” ca noi, de necesitatea de a minți pentru a-și făuri o imagine de sine „acceptabilă” sau în ton cu cerințele celor din jur.

 

De Andra Zaharia, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician

Consiliere vocațională și dezvoltare personală

Tel.: 0726.757.396

andrazaharia.weebly.com

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent
Cum gestionăm relațiile toxice ale copilului nostru adolescent

Odată devenit adolescent, copilul, treptat, se îndepărtează de noi, iar relația cu el suferă transformări. Prin prisma trăirilor noastre, putem eticheta eronat anumite relații ale lui ca fiind toxice. Iată unde există semnale de alarmă și unde… greșim.

Citeste
Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice
Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice

Este recomandat să ieșim din relații toxice cât mai curând. Dar oare de ce intrăm în ele? Și de ce ne ia, uneori, prea mult timp să le părăsim…? Răspunsuri în continuare.

Citeste
Greșeli de disciplină pe care să le eviți cu copilul tău
Greșeli de disciplină pe care să le eviți cu copilul tău

Copiii care au fost bătuți ajung, la rândul lor, părinți duri cu propriii copii. De ce? Așa au învățat ei să relaționeze. Tu ce greșeli de disciplină crezi că trebuie să eviți?  Trei terapeuți ne spun cum își disciplinează părinții copiii, din ceea ce au văzut în terapie.

Citeste
Parenting: Cât de important este ca părinții să își recunoască greșelile
Parenting: Cât de important este ca părinții să își recunoască greșelile

Cei mici au nevoie să audă scuze din partea părinților care au greșit, iar aceștia din urmă să nu încerce să pară perfecți în fața copiilor lor. Iată o regulă importantă de parenting.

Citeste
Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică
Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică

Ritualurile copiilor sunt activități repetitive care au o anumită semnificație pentru ei și îi ajută în păstrarea echilibrului psihic. Fie că discutăm despre gesturi repetitive, gânduri sau comportamente repetitive, ne putem referi la acestea cu sensul de ritualuri.

Citeste
Ce ne împiedică să avem succes în dragoste
Ce ne împiedică să avem succes în dragoste

Dacă ai peste 30 de ani și încă nu ai găsit relația potrivită ție, foarte probabil, deja te-ai întrebat de nenumărate ori de ce eșuează toate încercările tale sau dacă, cine știe, standardele tale sunt nerealiste. Oare de ce nu avem, unii, succes în dragoste?

Citeste