Părinți egoiști: efecte pe termen lung asupra psihicului copilului

De la șantaj emoțional la neglijare, comportamentele unor părinți egoiști ne pot afecta pe termen lung. Iată câteva explicații.

Citește și:

Inteligența parentală și coaching emoțional pentru copii

5 probleme psihologice generate de educația primită în copilărie

Nimic nu este mai inhibitor de dezvoltare, creator de confuzie, creator de angoasă decât atitudinea de devalorizare a copilului de către proprii părinți.

Rolul părinților este să iubească, să protejeze, să susțină și să-i îndrume cu dragoste, înțelegere și cunoaștere pe copiii lor.

Părinții egoiști sau narcisici nu fac nimic din aceste lucruri. Sunt aroganți și profită în mod inconștient de vulnerabilitatea copiilor – copii care doresc și sunt dependenți de dragostea lor.

 

Comportamentele părinților egoiști sau narcisici

Părinții narcisic nu au nici un respect față de copiii lor. Ei nu îi consideră ca fiind indivizi de sine stătători ce au drepturi, ci mai degrabă extensii ale sinelui lor ideal, respectiv „hrana lor narcisică”.

Deși la nivel de discurs acești părinți își pot exprima iubirea față de copii, cuvintele nu se potrivesc cu acțiunile lor. Sunt rareori mulțumiți și adesea sunt agresivi, capricioși, ambivalenți și abuzivi.

Când nu-și exploatează sau devalorizează copilul, preferă să-l ignore. Părinții pot manifesta acțiuni elementare de îngrijire precum și dovezi ocazionale de afecțiune sau de empatie, însă, din păcate, aceste gesturi atât de apreciate și dorite de către copii sunt la fel de ușor folosite împotriva lor sub formă de șantaj emoțional.

Părinții egoiști sau narcisici vor copii care să se îngrijească de fiecare capriciu al lor, să fie gata și disponibili pentru ei în orice moment.

Acest lucru se datorează faptului că narcisicii nu au nici un control al impulsurilor și nici o capacitate de a-și întârzia sau gestiona gratificarea.

Când vor ceva, se așteaptă să primească acel ceva la o simplă bătaie din palme altfel reacțiile lor vor fi abuzive, verbal, uneori chiar și fizic.

 

Carențele copiilor cu părinți egoiști

Copiii cu părinți egoiști sau narcisici trebuie să știe că nu sunt vinovați de nimic. Ei sunt doar manipulați în credința că singurul scop este de a-și face părinții fericiți.

Nimic din ce fac nu este suficient de bun și nu este tolerată decât perfecțiunea – așa cum este ea definită de idealurile distorsionate ale părintelui – și anume, copiii să fie impecabili, exemplari în acțiunile lor și de neegalat în performanțe.

Sunt lipsiți de respect față de copii și intoleranți la nesupunere. Critică nemilos și sunt jigniți de întrebările inofensive ale copiilor, iar prin urmare, copiii care trăiesc într-un astfel de mediu, nu au drepturi și nici voce.

O altă formă de egoism, mai subtil, este cel al părintelui care, chiar responsabil fiind, nu vede cum propriile comportamente sau propria istorie defectuoasă de viață afectează pe termen lung personalitatea copilului în întregul ei.

Există o legătură puternică între starea emoțională a părintelui și cea a copilului.

Copilul interiorizează tot ce vede și simte în casă. Degeaba îi spui copilului de exemplu că nu este frumos să furi dacă el te vede furând sau că nu este frumos să se poarte urât cu bunica sau cu oricare altă persoană dacă tu însuți, ca părinte, nu faci acest lucru.

Copilul este oglinda cea mai nemiloasă a părinților și este cel care reflectă atmosfera din casă atât la nivel emoțional cât și psihic.

Toti acești factori sunt importanți în dezvoltarea ulterioară a copilului. De multe ori un părinte depresiv, copleșit de gânduri negre, toxice și cu un comportament condiționat de aceste tulburări, poate fi o sursă traumatică pentru dezvoltarea ulterioară a copilului, fiind posibil ca în situații similare acesta să dezvolte la rândul său (de cele mai multe ori inconștient) astfel de tulburări, bazate pe tiparele emoționale din copilărie.

Copiii „filmează” conștient, dar și inconștient comportamentul părinților, atât între ei cât și în societate, și caută să imite aceste comportamente.

Sau, un alt exemplu, comportamentul abuziv, lipsit de respect al unui tată față de soție, are multe șanse să devină model comportamental pentru copilul ajuns la maturitate, sau invers, obediența unei mame în fața unor abuzuri, manipulări, minciuni, etc, să devină o invitație inconștientă pentru copil să dezvolte aceleași manifestări de obediență în astfel de situații.

Egoism este și atunci când părintele este un exemplu prost pentru copil, când atitudinea emoțională este lipsită de armonie, pentru că cei mici învață viața rezonând la tot ce fac părinții.

Cu cât manifestările părinților sunt mai agresive și mai toxice, cu cât emană mai multă frustrare și negativitate, cu atât copii rezonează mai tare și au mari șanse să devină traumatizați de aceste lucruri.

Întrucât nevoile lor nu au fost niciodata relevante, vor învăța că ceilalți sunt întotdeauna mai importanți decât ei, nu vor ști să își recunoască propriile nevoi și nici să le externalizeze.

Nu vor ști să spună că și ei contează sau că au drepturi. Stima lor de sine va fi la un nivel inferior și vor lupta mereu să-i mulțumească pe ceilalți (pentru că o parte din personalitatea lor a fost sufocată de-a lungul experienței lor de viață).

Alții vor crede că singura modalitate de a evita ridiculizarea și abuzul este să se comporte ca părinții lor, iar de-a lungul anilor, această tehnică de supraviețuire, devine singura lor abordare față de lume.

Odată deveniți adulți, cei care au adoptat aceste mecanisme de apărare pot avea atitudini denigratoare sau ofensatoare față de alții, deoarece se vor teme că dacă nu își vor arăta mai întâi puterea vor fi zdrobiți la fel cum erau în copilărie.

Le va fi greu să exprime emoții care i-ar înfățișa ca fiind vulnerabili, precum tristețea, teama sau sentimentul de singurătate.

Părinții sunt educatorii copilului chiar și când nu sunt conștienți de lucrul acesta, astfel că datoria fundamentală a unui părinte pentru a genera echilibru, armonie și o educație solidă în viața copilului, este aceea de a face acest lucru cu el însuși.

 

De Mirela Antonache Gheorghiță, psiholog și psihoterapeut psihanalitic

Tel.: 0744.566.808

cabinet@psihologmirelagheorghita.ro

Foto: shutterstock.com

 

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum ajungem să avem și cum ne afectează o relație iluzorie
Cum ajungem să avem și cum ne afectează o relație iluzorie

Este clar doar o relație bazată pe sex, dar ne mințim singure și visăm la căsătorie și copii cu prietenul de așternut. Psihoterapeutul Ștefania Voia ne spune de ce facem asta și cum ne afectează, pe noi, femeile, o relație iluzorie.

Citeste
4 semne că un bărbat este îndrăgostit de tine
4 semne că un bărbat este îndrăgostit de tine

Nu știi dacă este îndrăgostit de tine sau nu? Sincer, ar trebui să fie destul de evident, dar dacă vrei indicii în plus, iată-le…

Citeste
Cum gestionăm sentimentul de singurătate în preajma sărbătorilor
Cum gestionăm sentimentul de singurătate în preajma sărbătorilor

Sentimentul de singurătate nu trebuie să devină copleșitor de sărbători. Iată ce putem face pentru a ne controla gândurile negative.

Citeste
Dating: 4 greșeli de evitat atunci când îți place un bărbat
Dating: 4 greșeli de evitat atunci când îți place un bărbat

Regulile de dating sunt multe și numeroase, ceea ce nu înseamnă că toate ni se potrivesc. Și totuși, iată câteva greșeli pe care le putem evita.

Citeste
7 indicii că un introvert te place
7 indicii că un introvert te place

Un introvert nu este neapărat o persoană timidă, ci poate doar preferă un cerc restrâns de prieteni. Iată și câteva semne că te place și că este interesat de tine.

Citeste
5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu
5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu

Nu există scuze pentru un abuz emoțional, așa cum nu există pentru cel fizic sau verbal. Iată 5 semne că ești într-o relație de cuplu toxică.

Citeste