Now Reading
Sexul in cuplu

Sexul in cuplu

Revista Psychologies

Alaturi de partenerul potrivit, cu care exista compatibilitate si este deja stabilita o relatie emotionala, sexul poate deveni un ingredient incitant pentru amandoi. Dar desigur exista bariere, exista fantezii aparte si pot exista si asteptari diferite. Nu ar trebui sa existe subiecte tabu, iar in momentele de apropiere este recomandat sa discutati deschis ce va doriti. De asemenea, ca in alte paliere ale relatiei, si aici este loc pentru compromis. Totusi, terenul este unul delicat…

 

Ce este permis

In cuplu, daca va face placere si unuia si altuia, clar este permis si de dorit. Lasa forumurile feministe si nu iti intreba prietenele ce fac ele in pat. Cu totii avem o versiune sexuala a noastra pe care o putem comunica.

Realitatea insa bate fictiunea. Cand vine vorba despre sex sunt doua persoane cu care poti discuta: cu tine insati si cu partenerul tau.

Intreaba-te ce iti place, ce vrei sa incerci, care iti sunt limitele si de ce, explica-ti temerile si recunoaste-i-le si lui, daca este cazul. Nu te ascunde si nu iti imagina cel mai rau scenariu.

Un partener care are sentimente pentru tine va sti sa te asculte si sa te inteleaga. Va sti sa te ajute sa depasesti anumite bariere cu rabdare. Iar daca anumite bariere sunt de nedepasit, va intelege.

Depinde care sunt acestea si cat de importante pentru el. Indiferent de decizia lui, in privinta sexului, este important sa te simti si tu bine cu ceea ce se petrece.

 

Respectul

Inca mai sunt femei care se tem ca anumite practici duc la pierderea respectului. Sincer, daca acele practici tin de prezenta ta in societate, atitudine, comunicare si porniri… da, se poate sa pierzi respectul lui sau si al celor din jur.

Patul nu este chiar un teritoriu al respectului decat din perspectiva acceptarii dorintelor din partea celuilalt. Sa iti respecte anumite solicitari este ok, sa te respecte ca om… asta se produce undeva inainte de sex si tine de alte calitati, cum spuneam.

Prin urmare, daca iti face placere si vrei sa faci, fa-o. Este o experienta in care poti invata, te poti simti bine, prin urmare, de ce nu?

 

Fantezii diferite

Momentul in care cei doi parteneri ajung sa isi impartaseasca fanteziile tine de confort si increderea in celalalt. Vorbim despre zone ale intimitatii personale, pe care nu le incredintam oricui.

O facem in fata unei persoane care ne ofera siguranta necesara pentru a nu trai teama ridicolului. Cu siguranta atunci cand impartasesti o fantezie partenerului nu ti-ai dori sa rada, nu?

Dar uneori, acestea pot fi diferite, pot fi si contradictorii, sau pot pune partenerul intr-o zona de disconfort. Din acest motiv, este bine sa le comunici nu atunci cand ai baut un pahar in plus, ci dupa ce iti cunosti cat de cat sexual partenerul si crezi ca este o fantezie in care s-ar implica.

Daca insa aceasta tine de o practica ce nu e pe gustul iubitului, mai bine pastrezi pentru tine. Sau, gaseste o cale de compromis in care sa incluzi in jocul erotic anumite elemente ale fanteziei. Si da astfel si partenerului posibilitatea sa imagineze continuarea…

 

Ce nu imi place

Indiferent cat de indragostita esti, daca nu iti place ceva, probabil chiar nu iti va placea in continuare. Daca te simti pregatita si dornica sa incerci cu iubitul tau, de ce nu, poti experimenta un teritoriu tabu.

Sa o faci insa pentru a-i fi lui pe plac este gresit. Anumite lucruri tin de confortul tau personal si de siguranta pe care o simti in cuplu.

Sa te fortezi sa faci anumite lucruri poate doar sa dezechilibreze raporturile dintre voi. Mai mult, poti sa o traiesti ca pe o agresiune. Discuta deschis cu el.

Este dreptul tau sa alegi ceea ce vrei si ce nu vrei sa faci. Un partener cu care esti cu adevarat compatibila nu va pleca. Iar sa ramana cu aceste mari compromisuri, chiar iti doresti?

 

Compromisuri bune

Cum spuneam, exista limitele a ceea ce vreau si ceea ce nu vreau sa fac. Uneori insa, exista teritorii gri, in care putem negocia ceea ce vreau sa incerc si in ce fel.

Un partener intelegator te poate initia in anumite jocuri sau practici cu rabdare, in timpul tau, si va merge pana unde iti doresti tu.

Sexul este o practica de dorit a fi reciproc satisfacatoare. Multumirea si satisfacerea doar a unui partener, nu reflecta o relatie sanatoasa. Exploreaza-ti curiozitatile, incearca lucruri noi si mergi pana in punctul in care te simti confortabil.

 

De Iulia Barca

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top