Tratamentul tăcerii – formă pasiv-agresivă de abuz emoțional

De câte ori nu i-ai zis copilului tău: „Nu mai vorbesc cu tine?“ Tratamentul tăcerii doare, dar, mai mult decât atât, este un veritabil abuz emoțional. Uite de ce.

Abuzul emoțional al copilului este foarte răspândit, fiind folosit, inconștient sau nu, pentru efectele sale aparent disciplinatoare, care nu lasă urme vizibile, dar care, de fapt, mutilează pe interior.

Asistând recent la un fragment din cadrul unui interviu televizat cu o binecunoscută prezentatoare tv și mamă de fetiță, am realizat importanța abordării acestui subiect delicat și de actualitate.

Surprinderea neplăcută sau, mai degrabă, indignarea pe care am simțit-o, urmărind cuvintele și reacțiile acestei mame, în timp ce povestea despre modul în care își pedepsește fiica, a fost destul de mare și m-a determinat să aduc niște lămuriri cu privire la o formă de pedeapsă considerată inocentă, îmbrățișată de mulți părinți, o pedeapsă ce nu lovește cu vorbe sau cu palme, dar care doare într-un fel inimaginabil și care poate avea repercusiuni grave: tratamentul tăcerii.

Voi reproduce exact descrierea pedepsei, așa cum a fost exprimată de către mamă, cu specificații pentru limbajul non-verbal, pentru că este sugestivă și poartă în ea caracteristicile principale ale unei forme de abuz emoțional.

Întreaga discuție avea loc în prezența fetiței, care asista oarecum zâmbitoare, oarecum resemnată, ca și când comportamentul mamei ei era justificabil și normal.

Pe un ton ciudat de ferm, clar și chiar mândru mama spune: „Exista o pedeapsă pe care i-am dat-o și care a chinuit-o foarte rău.“ Apoi, apăsat, cu pauze pentru subliniere și cu zâmbetul pe buze: „Nu…vorbesc…cu ea.“

De citit:

Anxietatea la copii: ce au de făcut părinții

Parenting: 5 reguli de bază pentru disciplina copilului tău

După care continuă teatral, dar deconectată emoțional de realitatea situației, vorbește despre reacția fetei: „Face baltă de lacrimi pe jos, plânge în genunchi și îmi spune «Aruncă-mi măcar o privire!»“ și concluzionează înțelept: „Ca să n-o lovesc, ca să n-o jignesc, prefer să tac.“

Această relatare s-a dorit a fi, paradoxal, un fel de moment amuzant, împărtășit în timpul emisiunii pe care prezentatoarea o moderează, sub privirile celor din sală și ale numeroșilor telespectatori, care nu se știe ce or fi reținut în afară de ‚normalitatea“ și „comicul“ întâmplării.

Din mulțimea de sfaturi și informații existente despre creșterea sănătoasă a copiilor, mulți părinți rețin importanța evitării pedepselor fizice. Fiind un comportament evident, corporal, activ, tendința de a lovi pare fi mai ușor gestionabilă.

Însă, ca influență asupra dezvoltării personalității copiilor, nu doar acest tip de manifestare determină consecințe serioase și grave, ci și acțiunile aparent nonviolente. Ceea ce este de multe ori neglijat din înțelegerea termenului de abuz, este exact componenta sa cea mai importantă, cea emoțională.

Căci, toată construcția și manifestarea structurii noastre interioare se sprijină esențial pe sfera afectivă, iar modul în care ne formăm decurge,  în special, din calitatea interacțiunilor emoționale infantile.

Chiar și din cele câteva cuvinte ale povestirii pe care am redat-o aici se poate observa dinamica emoțională dintre mamă și fiică, precum și caracterul abuzator al comportamentului aparent pasiv.

Mesajul „nu vorbesc cu tine“ reprezintă mult mai mult decât o simplă întrerupere a comunicării, el devine, de fapt, „tu nu mai exiști pentru mine“ și este trăit dramatic, ca o anulare de sine ce îl aruncă pe copil într-o stare de disperare, exprimată sugestiv în cazul prezentat, prin reacția fetei care „plânge în genunchi“ și cere măcar o privire.

Confirmarea propriei existențe prin intermediul privirii cuiva, a cuiva aporpiat, este indispensabilă pentru definirea noastră ca ființe. Fără a primi această vizibilitate niciun copil nu poate supraviețui. De aceea, pierderea atenției vizuale și implicit afective trimite copilul într-o agonie greu de suportat.

Pedeapsa prin tăcere și „nebăgare în seamă“ are, astfel, efecte foarte violente asupra copilului, chiar dacă este folosită cu ideea că ar fi o modalitate mai blândă de corecție decât bătaia.

 

Ce suferințe provoacă tratamentul tăcerii

În primul rând, sentimentul de a-ți fi negată prezența și existența, sentimentul că ești invizibil, nesemnificativ, abandonat, sentimente de vinovăție, frustrare, umilință, frică, agresivitate, toate determinând o durere emoțională inexprimabilă, dar marcantă.

Părinții care aleg această formă de pedeapsă cred că astfel își vor masca furia, diminuând efectele reacției agresive, dar în același timp vor transmite cu fermitate mesajul de dezaprobare față de comportamentul copilului.

Însă, lipsa de comunicare concretă, directă și ieșirea efectivă din contactul cu copilul nu pot fi în niciun caz instructive pentru conduita sa, deoarece lipsa exprimării lasă loc unei întregi palete de neînțelesuri, ambiguități, care nu pot fi descifrate de către copil, determinându-i astfel, pe lângă vinovăție, și multă anxietate.

Când copilul este pedepsit astfel, ceea ce va reține va fi instabilitatea relației cu părintele, faptul că există mereu pericolul ca acesta să se retragă oricând din legătura cu el, că poate fi părăsit emoțional din motive neînțelese, imprevizibile, că nu se poate simți în siguranță și acceptat necondiționat.

Acest gen de comportament este o formă pasiv-agresivă de exprimare a autorității și controlului, fiind perceput mereu dureros și înfricoșător de către copil.

În cazurile în care este folosit în mod repetat el duce, în timp, la tulburări legate de încrederea în sine, imaginea de sine, tulburări de anxietate sau tulburări comportamentale ce provin din diferitele încercări de a face față abuzului.

Ignorarea ostentativă a prezenței celuilalt induce frică, vinovăție și neputință de a repara situația, a cărei gravitate este subliniată prin limbajul non-verbal ostil și păstrarea tăcerii.

Iluzia că printr-o astfel de abordare s-ar evita violența fizică și verbală pe care părintele se simte tentat să le folosească, are, de fapt, efecte contrare, ajungând de partea cealaltă sub forma unei agresiuni majore, nevăzute, dar tulburătoare.

Chiar dacă este plasat în acest „ambalaj“, mesajul de nemulțumire și furie atinge copilul direct și la fel de distrugător ca bătaia sau jignirile.

Studiile recente au arătat că a fi ignorat sau exclus activează exact aceleași zone ale creierului care sunt stimulate de durerea fizică.

Psihologul cercetător Kipling Williams, care a studiat ostracizarea timp de douăzeci de ani, explică: „Tratamentul tăcerii, chiar dacă este de scurtă durată, activează cortexul cingulat anterior – parte a creierului care detectează durerea fizică. Durerea resimțită este aceeași, indiferent dacă excluderea este determinată de către străini, persoane apropiate sau dușmani.“

 

Tăcerea ca agresivitate mascată

Mai mult decât o auto-consolare interioară a părintelui, că a reușit să se abțină de la manifestarea violentă, tratamentul tăcerii reprezintă o formă de negare, de apărare, în fața nivelului ridicat și greu de conținut al propriei agresivități.

Cumva, se obține mai degrabă o protejare de sine decât o protejare a copilului. În general, pe traseul „profesiei“ de părinte, apariția furiei este inevitabilă. Însă, evitarea punerii ei în act depinde foarte mult de nivelul de conștientizare a propriilor emoții.

Simțirea furiei este normală, iar tentația de a o exterioriza poate fi mare. Totuși, este mult mai puțin probabil să acționăm impulsiv în urma unei emoții, dacă devenim conștienți de ea.

 

Sfaturi pentru părinți

Primul pas al părintelui, pentru prevenirea unor gesturi agresive, este conștientizarea și acceptarea a ceea ce simte, că este atât de nervos încât vrea să facă rău copilului. Iar următorul pas ar fi să găsească o metodă de a transmite ceea ce îl deranjează, fără să rănească copilul.

Desigur, pe lângă această conștientizare, extrem de importantă este păstrarea legăturii afective cu propriul copil, prin deschiderea empatică față de el.

În felul acesta, tendința agresivă a părintelui poate fi diminuată, ca urmare a conectării profunde cu emoțiile copilului și a posibilității de a înțelege ce se află, de fapt, în spatele comportamentului deranjant al acestuia.

Abuzul emoțional este un act agresiv puternic, deși, paradoxal, nu îl considerăm așa, deoarece suntem învățați încă de mici să suportăm, să minimalizam și să trecem peste durerile afective.

Chiar dacă se vrea o formă mai ușoară de pedeapsă, tratamentul tăcerii, prin lipsa verbalizării, prin ignorarea prezenței, prin refuzarea împlinirii nevoii primare de a fi văzut și recunoscut, afectează orice copil exact în centrul ființei sale.

 

De Veronica Cristea, psiholog clinician, consilier psihanalitic

Foto: Shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Vrei să trăiești o nouă poveste de dragoste? Ține cont de aceste sfaturi
Vrei să trăiești o nouă poveste de dragoste? Ține cont de aceste sfaturi

Poate ai petrecut ceva vreme singură și crezi că a venit momentul pentru o nouă poveste de dragoste. Dar experiențele te-au făcut precaută, ceea ce nu e neapărat rău. Iată câteva sfaturi pentru a clarifica acest obiectiv amoros.

Citeste
Semne că e imatur emoțional
Semne că e imatur emoțional

Nu doar bărbații dar și femeile au vârsta mentală a unor copii. Iar, de multe ori, un imatur emoțional este dificil de gestionat sau chiar de înțeles. Iată câteva semne pentru a recunoaște o astfel de persoană.

Citeste
De ce trebuie să vorbiți despre copii înainte de căsătorie
De ce trebuie să vorbiți despre copii înainte de căsătorie

Poate vreți să vă mutați împreună ori ați discutat chiar de căsătorie. Dar înainte de orice pas mare în cuplu, vorbiți despre copii, dacă îi vreți și cum i-ați educa. Iată de ce.

Citeste
Infidelitatea emoțională online. Crezi că n-ai face-o niciodată?
Infidelitatea emoțională online. Crezi că n-ai face-o niciodată?

Mediul online ne oferă multe ocazii de a relaționa cu diverse persoane, de a ne arăta admirația sau de a lega prietenii pornind de la subiecte aparent banale. Iar până la infidelitatea emoțională rămâne doar un pas. Ești sigură că nu ți s-a întâmplat până acum? Uite semnele..

Citeste
Despărțire: De ce să renunți la o relație de cuplu, chiar dacă e dureros
Despărțire: De ce să renunți la o relație de cuplu, chiar dacă e dureros

O despărțire e dureroasă, chiar dacă tu ești cea care o inițiază. Dar, de multe ori, e cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine. Iată de ce o astfel de decizie dificilă e mai sănătoasă pe termen lung.

Citeste
Parenting: Unde greșim când încercăm să fim un părinte (prea) bun?
Parenting: Unde greșim când încercăm să fim un părinte (prea) bun?

Oare ce înseamnă să fii un părinte bun? E posibil ca și aici să existe sau să fie necesare limite? Deseori luăm sfaturile de parenting prea în serios și riscăm să nu ne ajutăm copilul pe termen lung. Iată ce greșeli facem.

Citeste