Pentru c` suntem in Saptamana Luminata si pentru ca, iata, existam atat in spatiul virtual, cat si (aici asteptam confirmari!) in inimile voastre, as vrea sa fac o urare tuturor celor care muncesc pentru PSYCHOLOGIES sau doar ne citesc (asta – speram- se contabilizeaza la « placeri »).   Sa ne ajute inspiratia creatoare si intuitia revelatoare sa descifram cu tandrete misterele aparente din ungherele sufletesti, sa ramanem deschisi la minte astfel incat sa nu judecam cu masura aspra pe aproapele nostru, si mai ales sa nu uitam ca din iubire si bucurie facem ceea ce facem !  Pe planeta PSYCHOLOGIES e loc pentru toata lumea !

A inceput Saptamana Mare. Sau a Patimilor. Ar trebui sa-mi gasesc timp de reflectie, de introspectie. Sa ma gandesc de ce, unde si cum am gresit. Ca sa nu mai trec pe acolo. Ca scenariul sa nu se mai repete. Sa pot zice in sfarsit: Doamne, lectia asta nu mi-o mai da ca am incheiat etapa!

Dar, printre termene limita, telefoane colaboratorilor, articole de scris, seminarii de pregatit, texte de tradus, cu greu s-ar mai strecura un “timp” al linistii si meditatiei. Pe drumul de costisa ce duce la redactie imi scanez memoria. Seara, dupa ce am zappat vreo jumatate de ora, ma refugiez in lectura. Intre Eric Berne si Abraham Maslow (ambii tradusi la editura Trei).  Si romanul Ninei Berberova, Actorii, primit in dar de la Catalin.  Cred ca ar trebui sa schimb ceva in rugaciunea Tatal Nostru. Ar trebui sa zic in loc de painea noastra cea de toate zilele, viata noastra cea de toate zilele da-ne-o  noua astazi, Doamne.  Fiindca am certitudinea ca-mi scapa printre degete.  Unde era timpul meu de liniste, de calm si meditatie?  

“Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti” spunea Isus. Intr-o societate care pune in centrul atentiei performanta, afirmarea de sine, independenta si atingerea obiectivelor, cum mai e posibil sa practicam iubirea neconditionata, care nu revendica, nu asteapta ceva la schimb si nu copleseste prin cererea de dovezi? Cum putem armoniza o mostenire culturala, religioasa cu rezultatul experientelor noastre, nu tocmai fericite? Se impune o mica negociere, un update la preceptele in care am crescut. 

Teoretic putem contrazice orice. Putem argumenta si teza si antiteza. Cine l-a citit pe Eugen Ionescu a dat, probabil, si peste volumul NU, care contine o extraordinara demonstratie de argumentare (acolo era vorba despre valoarea estetica a romanului Maitreyi). Pe scurt, in eseul critic din NU, Ionescu demonstra egal de valabil ca Maitreyi este genial estetic si ca, in acelasi timp, este nul. Asadar, ideile lor avea iesiri temperamentale, ale lor… O data, in functie de dispozitie, poti fi sau nu de acord cu ceva. Buuun. Aceasta lunga introducere se vrea o pledoarie pentru stil in comunicare. Poti fi sau nu de acord cu ceva. Important insa, in economia relatiilor noastre interumane este sa iti exprimi acordul si mai ales dezacordul cu eleganta. Forumurile diverselor publicatii sunt pline de imprecatii si interjectii. Cum te poti simti convins de o injuratura? cum sa simti ca ai un dialog real cu cineva care iti vorbeste/scrie ca unei slugi? Putem contrazice orice. Stilul insa face diferenta. Argumentul, tonul vocal jos, rational, de fiinte care rezolva prin comunicare diferendele care in epoci istorice indepartate se rezolvau prin agresivitate. Zilele acestea se va deschide cititorilor sai site-ul psychologies.ro

Este o invitatie la comunicare cu stil.

“A darui inseamna placerea de a face placere, imaginandu-ti fericirea celui care primeste” scrie Adorno in a sa Minima Moralia. Un cadou defineste inteligenta, tipul de “calorie sentimentala”, gradul de investitie afectiva si de pretuire al celui care face cadoul pentru cel care urmeaza sa-l primeasca. Cadoul e o semnatura psihologica. Vorbeste in numele nostru, despre noi. Astfel incat, atunci cand alegem un dar pentru cineva, de fapt facem o declaratie de identitate. Vine Pastele! Ce voi darui?

Nu sunt optimista. Am momente de melancolie pentru care nu gasesc leac nici macar in imaginatie. Si, desi stiu ca optimismul se poate invata (cititi Psychologies de octombrieeeeee….), exista limite si aici, na! Poti lua urma melancoliilor tale, iti poti spune ca e o carenta de magneziu sau ca suferi de depresie sezoniera, cu alte cuvinte poti aduce in constiinta ceea ce este, in mare masura, inconstient. Si in felul acesta, sa cresti  nivelul de control. E bine sa ai control… cat de cat. Pentru ceea ce avem de facut zilnic e mai bine sa fim veseli. Avem nevoie de o cantitate rezonabila de endorfine pentru a avea chef de munca si de actiune. Fara ele, fara aceste substante grozave, am fi permanent intr-o stare de anxietate si demotivare care ne-ar face incapabili sa miscam ceva. Si totusi, istoria culturala e plina de deprimati. De unde rezulta ca tristetea este, in ea insasi, un motor pentru a face ceva. Pentru catharsis, defulare, in extremis, pentru creatie . In fine, dupa cum spunea cineva, nu toti betivii sunt Edgar Poe, asadar nu toti deprimatii sunt Emil Cioran. Asta ca sa imi scuz contextul larg cultural in care mi-am plasat melancolia. Ceea ce este incitant e sa te intrebi asupra rostului scaderii nivelului de endorfine si posibilitatea ca lipsa lor sa duca la ceva. Este o observatie strict empirica si personala: productiile literare, de exemplu: cele grave sunt receptate mai repede si retinute o mai lunga perioada de timp. Sunt o mare amatioare de poezie dar aproape ca nu imi pot aminti de versurile idilice. Daca privim literatura ca pe o forma de comunicare sociala a emotiilor, deci supusa dinamicii acestora, se poate spune ca emotiile negative sunt mai de impact si mai relevante social. Cu alte cuvinte, ma intereseaza ceea ce pe altul l-a facut sa fie trist, pentru ca prin tristete ajung la numitorul comun al fragilitatii noastre de fiinte umane. Sigur, literatura e mult mai mult decat atat. Este expresie rafinata, etc. E o lunga discutie filologica la mijloc si nu asta ma face sa meditez. De ce retin ceea ce ma face sa fiu grava? sa fie, asa cum spunea psihologul Bernard Rime, necesitatea de a anticipa (specifica fiintei umane si cu rol adaptativ) mai ales intamplarile negative (pentru a le preveni)? sau reconfirmarea, iar si iar, a ceea ce este insondabil, de neinteles, nelinistitor mesager al fragilitatii?