Sade. Marquis de Sade.
Cam ce s-ar mai putea spune despre Marchiz? Ca a dat numele unui comportament ramas pana azi in sfera patologiei, in ciuda reevaluarilor periodice ale discursurilor si moralei? Ca a facut de-a binelea ceea ce a predicat? Ca e nerecomandat minorilor?
Marchizului de Franval si virtuoasei sale sotii li se naste o fiica, Eugenie, pe care tatal o creste departe de mama si de orice principiu religios oferindu-i o educatie superioara. La varsta de 14 ani ii devine fiicei sale amant, cultivand in sufletul inocent si abject al fetei sale celei mici ardenta iubire. Experimentul moral la care se supune marchizul spre a contracara moravurile si convenientele nu are de-a face cu senzualitatea cat cu cerebralitatea. Sadismul e o incercare a limitelor si legitimeaza filosofic orice act. Sotia lui nu il atrage decat in masura in care “trece de anumite limite i-ar fi promis fara indoiala totul. Doar pentru placerea de a spulbera orice conventie, poate chiar ar fi dorit sa i se ceara juraminte, ca sa adauge si farmecul sperjurului la infricosatoarele-i bucurii.“
Placerea contemplatiei excesului si mai ales, autocontemplarii fac din Franval un estet al durerii si ororii, un exemplar neronian autentic, bucurandu-se in aceeasi masura de fiorul de a avea discipoli intru arta sa, pe inocenta Eugenie. Franval cauta dezechilibrul ca pe un stimul rafinat, teatralizeaza orice gest, viata lui este o melodrama. Franval vrea sa contrarieze religia, considerând-o conventionala. Bunul Clervil ii opune interesul oamenilor, drept singurul argument impotriva incestului. Sade pare a spune ca Raul gaseste argumente pentru orice insa ele sunt inutile. Autodistrugerea este un fapt sigur.
Sade este un moralist, insa concluziile lui au nevoie de experimente dure, de scoaterea la lumina a celor mai intunecati demoni. Fiinta umana este amorala de la natura, pare a spune el, societatea doar o pretejeaza de ea insasi aparându-se pe sine si valorile ei in acelasi timp. Sade scoate la lumina ceea ce zace sub stratul supraeului (cum ar zice psihanalistii).
Constiinta e un construct cultural, spune Marchizul de Sade, cu aplomb. Tabu-ul incestului e arhaic insa e tot un adevar inculcat de oameni. Bunul Clervil este exponentul filosofiei pozitive, luminoase, al religiei celei bune si profunde. El va patimi pentru incercare de a recupera sufletele pierdute iar cei implicati, deopotriva calai si victime mor apoteotic. Iertarea are si ea un rol curativ important, la fel ca pocainta ardenta a pacatosilor. In a doua nuvela din ciclul Crimelor iubirii, Ernestine, contele Oxtiern vrea sa fie ucis de tatal fetei pe care o distrusese insa acesta ii impune sa-si rascumpere fapta printr-o conduita superioara. Contorsiunile stilistice din discusul personajelor traduc diverse manierisme de gândire si de principiu, instituind o atotputernicie a cuvintelor ce schimonosesc adevarul si mascheaza realitatea.
Sofismul domneste si legitimeaza orice, ca atare Franval purcede la un clasic rationament deconstructivist: “… nu facem din aceasta constiinta a faptelor ce vrem noi? Obisnuinta o adapteaza, ea este pentru noi o ceara moale ce-si capata forma sub degetele noastre (…) Nu, domnule, nu, nu este nimic real in lume, nimic care sa merite lauda sau condamnarea, nimic demn de a fi rasplatit sau pedepsit, nimic care, nedrept aici, sa nu fie legitim la cinci sute de leghe mai incolo, intr-un cuvânt, nu exista nici rau adevarat, nici bine constant.“
Daca in Incestul, Sade exalta impulsurile abjecte dinamitand orice reper moral si plasându-si personajele in sfera a-moralitatii, in Ernestine, violul crima dar si posibilitatea reabilitarii confirma normele comune de comportament, incalcate prin i-moralitate. Distinctia mi se pare importanta, pentru ca ea indica un Sade fascinat de abisul caintei; conduitele si destinele neverosimile cu metamorfoze radicale nu sunt sarje sui generis sau ironii auctoriale ci demonstratii ale posibilitatii extremelor, viziune romantica, misticism sau psihologie abisala. Dorinta de a chinui dar si de a fi chinuit, ambele impulsuri sunt inerente naturii umane. Cuplurile maritale infernale din nuvelele lui Sade sunt unite inexpugnabil, tocmai pe acest principiu, al torturii reciproce. Omul nu poate trai fara placere dar si fara durere intensa, ca mod de autoexplorare.
Postat in Diverse de Iuliana Alexa
(1 votes, average: 5 out of 5)
Loading ...