Cam ce s-ar mai putea spune despre Marchiz? Ca a dat numele unui comportament ramas pana azi in sfera patologiei, in ciuda reevaluarilor periodice ale discursurilor si moralei? Ca a facut de-a binelea ceea ce a predicat? Ca e nerecomandat minorilor?

Marchizului de Franval si virtuoasei sale sotii li se naste o fiica, Eugenie, pe care tatal o creste departe de mama si de orice principiu religios oferindu-i o educatie superioara. La varsta de 14 ani ii devine fiicei sale amant, cultivand in sufletul inocent si abject al fetei sale celei mici ardenta iubire. Experimentul moral la care se supune marchizul spre a contracara moravurile si convenientele nu are de-a face cu senzualitatea cat cu cerebralitatea. Sadismul e o incercare a limitelor si legitimeaza filosofic orice act. Sotia lui nu il atrage decat in masura in care “trece de anumite limite i-ar fi promis fara indoiala totul. Doar pentru placerea de a spulbera orice conventie, poate chiar ar fi dorit sa i se ceara juraminte, ca sa adauge si farmecul sperjurului la infricosatoarele-i bucurii.“
(more…)

O alta lectura pentru seri cu luna-n sus…

Milorad Pavić este autorul unei proze baroc manieriste, altoite pe balcanism şi bizantinism. Maniera de a scrie a prozatorului propus ani la rând pentru Nobel este, o spumoasă şi senzuală aglutinare suprarealistă de imagini şi de procedee extreme ale povestirii.

Partea launtrica a vantului sau roman despre Hero şi Leandru e o carte de-andoaselea, care se citeşte pana la jumatate si apoi se intoarce cu susul în jos, ca metafora obiectuala a istoriei imposibile de dragoste pe care o inchide. Eroii sunt preluaţi dintr-un roman bucolic in literatura franceza si ajung, epuizati, in povestea lui Pavić ca sa moara pe teritoriul unei file indigo.

(more…)