Now Reading
SoNoRo Conac – muzică pentru arhitectură

SoNoRo Conac – muzică pentru arhitectură

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt. Campania va consta în organizarea unui concert la conac, pe 21 septembrie, și a unui sistem de donații comunicat pe tot parcursul lunii septembrie.

 

Tot în luna septembrie, în cadrul SoNoRo Conac vor mai avea loc concerte la Palatul Culturii din Iași, pe 19 septembrie, și cu ocazia inaugurării unei noi aripi a Carului cu Bere, pe 20 septembrie, în București.

Locurile în care susținem concerte sunt reprezentative pentru esența SoNoRo Conac și pentru ce ne-am propus încă de la început prin acestă inițiativă: readucerea muzicii de cameră în locurile pentru care a fost menită, celebrarea unor puncte importante în istoria arhitecturii din țara noastră, iar, de anul acesta, și salvarea acelor monumente ce se pot pierde din cauza unor circumstanțe nefavorabile, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Monumentele de patrimoniu în care vor avea loc concertele SoNoRo Conac în luna septembrie au  reprezentat fiecare o inovație arhitecturală a timpului lor.

 

Palatul Culturii din Iași

Este creația cea mai însemnată a arhitectului roman I.D. Berindei, format la școala pariziană.

Construit în stil neogotic, palatul se înalță, în parte, peste ruinele curtilor domnești medievale, menționate documentar în 1434.

A fost inaugurat în 1925, iar pentru decorațiunile din interior s-a folosit în premieră un material brevetat de Henri Coandă, denumit bois-ciment, care imită lemnul de stejar.

Caru’cu Bere

A fost inaugurat în 1899 și aparține ca stil romantismului de școală germană, vizibil în special în decorațiunile de exterior.

Decorația din interior poate fi încadrată în Arta 1900” datorită tipului de mobilier, lambriurilor de lemn și picturilor murale cu trasee vegetale, concepute de arh. Z.Kofsinsky şi executate de pictorii-zugravi Wilhelm & Friederich Hugo.

Între anii 1983-1986 s-au realizat lucrări de reamenajare a berăriei după proiectul arh. Ion Barabas şi de restaurare a decoraţiei interioare – fresce, lambriuri, vitralii – la care au lucrat pictorii Gheorghe Nicolae-Jack, Ştefan Câlţia, Sorin llfoveanu, Mihai Buculei şi loan Cadar.

Conacul Neamțu

Situat în satul Olari, Conacul Neamțu este un exemplu reprezentativ pentru arhitectura civilă din Oltenia și are o configuraţie arhitecturală ce datează din 1920-1935, concepută de arhitectul Constantin Iotzu, adept al lui Ion Mincu, reprezentant de seamă al stilului neoromânesc în arhitectură, forma regională a stilului internaţional Art Nouveau.

Situat într-o zonă săracă, preponderent agricolă și cu o puternică tendință de îmbătrânire şi depopulare, conacul Neamțu poate juca un rol de catalizator cultural al zonei și poate servi comunității ca spațiu de desfășurare de activități creative, destinate în special copiilor din sat.

De curând în proprietatea sa, conacul este administrat de către Fundația PRO PATRIMONIO ce desfășoară lucrări de conservare şi reabilitare graduală și încearcă, în același timp, să refacă legătura conacului cu comunitatea, prin acțiuni educative și culturale destinate tinerilor și copiilor.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top