Atragi ceea ce gândești, deci fă-o cum trebuie

Se tot spune că atragi ceea ce gândești, dar parcă nu ne convinge. Asta pentru că ni se pare dificil să… gândim altfel sau să acceptăm că o facem greșit. Dar putem corecta. Iată cum.

Citește și:

Exerciții de mindfulness pe care să le faci acasă sau la birou

4 strategii pentru o minte fericita

Desi ne petrecem mare parte in mintea noastră, aproape nu ne vine să credem când auzim că nu suntem ceea ce gândim. Chiar și acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri…

Deși suntem deseori prinși în vâltoarea propriilor gânduri, scenariile din mintea noastră nu sunt decât rodul imaginației.

Într-un conflict, ne ambalăm repetându-ne că știm ce gândește celălalt. În public, ne imaginăm că toți ne analizează și știm și ce concluzii trag. Criticul interior nu ne lasă liberi niciun minut.

Tristețile și supărările din trecut ne copleșesc deseori, ajungând să luăm decizii prin prisma lor. Dar nimic nu este real. Totul este interpretarea noastră subiectivă. Iar dacă tot ne trăim mare parte din viață în mintea noastră, nu ar fi bine să o facem un loc plăcut?

Mindfulness este una dintre metodele prin care înveți despre ce putere pot avea gândurile asupra ta și cum să o folosești în avantajul tău.

Este adevărat că atragem ceea ce gândim întrucât, deseori, ajungem inconștient să ne îndreptăm către sau să generăm acele situații care ne confirmă propriile gânduri.

Spre exemplu, dacă vocea ta critică îți repetă că ești dificil de iubit sau nu meriți iubire, atunci te vei îndrepta către parteneri indisponibili, evitanți sau infideli. Aceștia te vor atrage pentru că simți că îți confirmă scenariul.

Chiar dacă, la modul ideal, vrei să fugi de acest scenariu… paradoxul este că doar aici te regăsești. Doar când este rău știi la ce să te aștepți, ce va urma și ce vei simți.

Dar dacă înveți să îți observi și numești astfel de gânduri? Dacă refuzi să le mai investești cu emoții și doar să le privești cu îngăduință?

Dacă înveți să faci exerciții prin care îți spui lucruri bune și frumoase, care îți dau curaj? Dacă îți vorbești așa cum ai face-o pentru cea mai bună prietenă? Oare ce ai atrage atunci în viața ta?

Chiar dacă sună banal, astfel de exerciții necesită mult timp, voință și perseverență pentru a deveni noile tale obiceiuri. Dar numai astfel vei ajunge să observi și rezultatele schimbărilor pe care le faci.

Nimic nu se întâmplă peste noapte însă. Și, chiar dacă îți par prostești, care este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla de pe urma lor? Să îți fie mai bine?

Profețiile autoîmplinite sunt acele situații spre care ne îndreptăm pentru a ne confirma temerile și anxietățile. Deseori le si generăm prin acțiunile sau vorbele noastre. Iar toate acestea pornesc din ceea ce gândim. Din investirea gândurilor cu emoții care ajung să ne domine.

Observă aceste lucruri și revin-o permanent în prezent. Lasă trecutul acolo unde este și nu interpreta prezentul prin prisma lui.

Nici nu presupune că știi ce gândește sau simte o altă persoană. Dacă ai nelămuriri, întreabă. Iar dacă vrei un mai bun control al gândurilor, rămâi ancorată în prezent. Oricând poți participa la sesiuni de mindfulness care să te ajute, în primul rând, să trăiești în armonie cu tine.

Foto: shutterstock.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Nu ți-ai găsit iubirea? Nu cauți unde trebuie
Nu ți-ai găsit iubirea? Nu cauți unde trebuie

Ești dezamăgită că nu ți-ai găsit iubirea? Pari să alegi doar parteneri nepotriviți? Simți că ai ghinion sau îți spui că nu meriți mai mult? Cu certitudine, nu ai căutat unde trebuie.

Citeste
Cum să-ți faci singură viața mai frumoasă
Cum să-ți faci singură viața mai frumoasă

Numai de tine depinde să-ți faci viața mai frumoasă. Nu lăsa lucrurile la voia întâmplării, nu aștepta să îți ofere cineva fericire și ocupă-te mai mult de tine. Ce ai de făcut.

Citeste
Ce tip de inteligență ne putem spori în avantajul nostru și al celor din jur
Ce tip de inteligență ne putem spori în avantajul nostru și al celor din jur

Atunci când vorbim despre dezvoltarea inteligenței, ne orientăm către memorie, atenție, etc. Respectiv, către inteligența măsurabilă prin teste. Dar pierdem din vedere că ne putem dezvolta și un alt tip de inteligență. Iată care.

Citeste
Atragi ceea ce gândești, deci fă-o cum trebuie
Atragi ceea ce gândești, deci fă-o cum trebuie

Se tot spune că atragi ceea ce gândești, dar parcă nu ne convinge. Asta pentru că ni se pare dificil să… gândim altfel sau să acceptăm că o facem greșit. Dar putem corecta. Iată cum.

Citeste
Ce este egoismul bun?
Ce este egoismul bun?

Egoismul este uneori o etichetă pe care le-o lipim pe frunte celor din jur sau o acuză care ni se aduce nouă. Dar să fii egoist este chiar indicat! Psihoterapeutul Rodica Mateian ne spune ce este egoismul bun și, mai ales, în ce doză.

Citeste
Banii sunt ca sexul. Uneori, se termină prea repede
Banii sunt ca sexul. Uneori, se termină prea repede

Banii sunt utili, însă nu reușim să îi gestionăm corect, nu ne ajung de la un salariu la altul și pierdem din vedere cât de importantă este pentru noi educația financiară. Iată câteva sfaturi pentru a ne împrieteni mai bine cu bugetul de care dispunem.

Citeste