Now Reading
Banii sunt ca sexul. Uneori, se termină prea repede

Banii sunt ca sexul. Uneori, se termină prea repede

Avatar photo

Banii sunt utili, însă nu reușim să îi gestionăm corect, nu ne ajung de la un salariu la altul și pierdem din vedere cât de importantă este pentru noi educația financiară. Iată câteva sfaturi pentru a ne împrieteni mai bine cu bugetul de care dispunem.

 

Ne gândim la bani la fel de des ca la sex?

Adrian Asoltanie: După ce m-am întâlnit cu câteva mii de oameni, majoritatea femei, la cursurile mele, pot spune cu certitudine că banii sunt ca sexul. Studiile arată că aproximativ 80% din timpul nostru activ are legătură cu banii.

De la cele opt-zece ore petrecute zilnic la serviciu pentru a-i produce, la orele ceva mai plăcute petrecute cheltuindu-i, la povara psihologică constantă a ratelor, utilităților, alimentelor, etc., gestionarea banilor ne ocupă la fel de intens gândurile ca și sexul.

Ce să mai vorbim de plăcerea oferită de cheltuirea lor, de hormonii fericirii care invadează organismul la gândul „mi-e poftă de ceva bun“ sau la propria reflexie încântătoare ce te privește din oglinda magazinului de haine sau pantofi? Și, asemeni sexului de calitate, provocarea financiară e aceeași: cum facem să nu se termine așa de repede?

 

Cum facem să nu se termine așa de repede… banii?

A.A.: Primul pas pe care îl recomand în organizarea financiară este să te cunoști mai bine. Cred că e foarte important să-ți cunoști personalitatea financiară. Ești chibzuită sau cheltuitoare?

Poți să traversezi mall-ul fără să umbli în portofel? Poți să ieși din hipermarket doar cu produsele de pe lista scrisă cu grija de acasă? Sau te înmoi la fiecare bulină galbenă sau roșie de reduceri?

Sau, poate, consideri banii ca fiind ceva murdar, imoral, nedemn de preocupările tale spirituale înalte? Fiecare personalitate financiară are nevoie de alte unelte.

O persoană mai cheltuitoare ar trebui să folosească mai des banii cash, să-i simtă și să-i controleze direct. Ar avea mare nevoie de un buget personal și de liste de cumpărături.

Ar trebui să rărească plimbările prin mall pentru că pur și simplu nu e construită să reziste sutelor de stimuli care activează impulsul de cumpărare.

O persoană chibzuită are, de asemenea, nevoie de un buget, însă de data aceasta pentru a alimenta două categorii vitale care nu-i vin natural: distracție și donații.

Da, pentru a nu aduna frustrări nocive, economul are nevoie să-și stabilească o sumă de bani lunară de 5-10% din venituri de „aruncat“ pe mici plăceri.

Tot la acest capitol intră și cunoașterea partenerului de cuplu, a slăbiciunilor și punctelor lui forte, a stilului de cheltuire și a maturității lui financiare.

În cuplu, discuțiile despre bani sunt esențiale, altfel pot cauza neplăceri, mai ales dacă cei doi parteneri au abordări diferite ale bugetului.

 

Cât de important este să ne stabilim bugete?

A.A.: Lipsa unui buget este principala greșeală financiară. Asemeni unor analize de sănătate, bugetul anual îți va arăta câți bani îți intră în casă într-un an și o să constați că s-ar putea să fie niște sume interesante atunci când înmulțești venitul lunar cu 12.

Desigur, „dimensiunea contează“, dar trebuie să știm și cum obținem maximum de rezultate cu ceea ce avem acum la îndemână.

Rubricile de cheltuieli ale bugetului, înmulțite și ele cu 12, îți vor arăta că anumite gesturi minore, dar dese, la nivel anual, sunt un dezastru pentru relația pe care o ai cu salariul tău.

De exemplu, un pachet de țigări pe zi înseamnă circa 6.000 lei/an. Dacă îți „jignești“ zilnic banii transformându-i în fum sau în alt obicei inutil, costisitor și chiar nociv, să nu te mire că vă aflați în pragul divorțului. Deci fii mai tandră, mai atentă și mai posesivă cu banii tăi.

Marea majoritate a oamenilor ține tot venitul într-un singur cont sau plic, zilele trec, iar spre final de lună ai acea frustrare că aveai așteptări mai mari și nu s-a întâmplat nimic spectaculos.

Secretul este să spui tu banilor tăi ce să facă, chiar în ziua de salariu, în loc să te întrebi mai târziu pe ce s-au dus. Poți folosi, în acest sens, un sistem de plicuri pe categorii de cheltuieli.

În ziua de salariu, fiecare leu merge la locul lui: economii, mâncare, locuință, copii, distracție, donații, fondul de urgențe,  plicul tău și plicul lui de cheltuieli personale…

Poți folosi plicuri sau conturi, nu contează. Important este obiceiul de a direcționa intenționat banii către zonele care îți provoacă cele mai mari satisfacții… pe termen lung.

 

Pe ce loc ar trebui să fie economiile?

A.A.: O altă greșeală financiară majoră este să-ți folosești banii pentru a satisface mai întâi banca, supermarketul, benzinăria, cafeneaua, magazinul de haine și… să speri apoi că poate mai rămâne ceva și pentru tine.

Ceea ce se întâmplă rareori. Așa că, dacă vrei să nu mai rămâi frustrată și neînțeleasă, învață să te pui pe tine prima în capul listei. Economiile tale sunt singurii bani pe care îi ai, deci este cazul să fii puțin mai egoistă.

Primul lucru pe care să îl faci când intră salariul este să pui deoparte 10-15% pentru economii și investiții. Acestea îți vor aduce o binevenită stare de relaxare.

Ordinea și procentele aproximative recomandate pentru împărțirea banilor sunt: 15% economii, 20-25% cheltuieli vitale precum mâncare și produse de igienă sau cosmetice etc., 20-25% pentru locuință (chirie sau rată și utilități), 10-15% transport (abonamente sau benzină, rata mașinii, asigurare, reparații, parcare etc.);

nu uita de datorii (lista în ordine crescătoare a valorii: împrumuturi personale, card credit, etc.) sau de alte cheltuieli cărora să le aloci 10-15% (educație copii, haine etc.). Apoi, stabilește un buget de 10% pentru donații și tot 10% pentru timp liber și distracție.

Evident, mai sunt și accidente! Se întâmplă oricui, nu e o tragedie. Viața e complexă, cu suișuri și coborâșuri, deci protecția este importantă.

Din punct de vedere financiar, ți-ar fi mai ușor dacă ți-ai pregăti cele două soluții pentru momentele delicate: fondul de urgență (1.000-2.000 lei) pentru incidentele minore – defecțiuni casnice sau mici probleme de sănătate și fondul de siguranță (trei-șase luni de cheltuieli) pentru problemele mai serioase: pierderea locului de muncă, divorț, boli grave, etc. Aceste două pilule salvatoare te vor feri de situații și decizii dureroase.

 

Ce putem face pentru a ne spori veniturile?

A.A.: Din fericire, banii preferă o companie numeroasă, mai ales atunci când se simt apreciați și băgați în seamă. Caută, așadar, noi surse de venit și, implicit, de plăcere suplimentare. Ai putea începe chiar la serviciul actual.

Gândește-te dacă poți promova sau prelua responsabilități suplimentare pentru bani în plus. Investiția și riscul sunt minime. Și, dacă te pricepi bine la ceea ce faci, banii vor veni.

Desigur, te poți orienta și spre venituri alternative sau investiții. Dacă te gândești la un business nou, iată mai jos câteva principii esențiale.

Începe o afacere într-un domeniu pe care îl cunoști foarte bine. Un business nou implică multe necunoscute și riscuri.

Dacă te arunci într-un domeniu complet nou, șansele de eșec cresc semnificativ. Cu alte cuvinte, dacă ești medic, nu-ți deschide cofetărie sau croitorie…

Începe cu o investiție minimă și concentrează-te pe partea de vânzări. Asta o să-ți confirme că piața are nevoie de ideea ta și e dispusă să plătească. În plus, o să ai deja niște venituri care să te ajute să crești organic.

Nu abandona locul de muncă actual pentru a începe noul business. Warren Buffett spune că nu e bine să verifici adâncimea apei cu ambele picioare.

Începe ceva în paralel, în timpul liber, și când ajungi la niște venituri constante și consistente, poți face pasul cel mare. Nu confunda banii afacerii cu banii personali și nu uita de taxe. Ambele pot fi greșeli fatale.

Totodată, este important să nu uităm că micile plăceri dau culoare vieții. Un buget de 10% poate merge spre distracție.

Dacă o poți combina și cu o latură educativă, cu atât mai bine. Ar fi asemeni unui partener pasional cu care poți să legi și o conversație inteligentă.

Secretul împlinirii pe termen lung este o relație de durată, bazată pe atenție, comunicare, intenție și apreciere. Aceasta e fundația unei relații de succes cu banii tăi sau… cu partenerul de cuplu.

 

Adrian Asoltanie este trainer & speaker educație financiară, tel.: 0722.398.137, [email protected], www.adrian.asoltanie.com

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top